AcasăPoliticaMakaveli și-a anunțat retragerea din cursa pentru Primăria Capitalei în favoarea Ancăi...

Makaveli și-a anunțat retragerea din cursa pentru Primăria Capitalei în favoarea Ancăi Alexandrescu/George Simion, reacție-fulger

sursa foto: realitatea.net

Cu doar câteva săptămâni înaintea alegerilor locale parțiale, din 7 decembrie, un candidat intrat în cursa pentru scaunul de primar general al Bucureștiului și-a anunțat retragerea din competiția electorală.

Virgil Alexandru Zidaru, cunoscut în spațiul public drept Makaveli, și-a anunțat vineri, 21 noiembrie, în direct la TV, retragerea din cursa pentru Primăria Capitalei, în favoarea Ancăi Alexandrescu.

Influencerul cunoscut drept Makaveli s-a înscris ca independent în cursa pentru funcția de primar general al Capitalei. Vineri, 21 noiembrie, chiar de ziua sa de naștere, acesta și-a anunțat, în direct la Realitatea Plus, retragerea din cursa pentru fotoliul de edil general al Bucureștiului. Nu oricum, ci în favoarea Ancăi Alexandrescu, și ea candidat independent în această competiție electorală, dar susținută de AUR.

Daniel Baluta

„Este nevoie să ne unim”

„Astăzi, de ziua mea, am hotărât să fac un cadou românilor și în special bucureștenilor. Vreau să le transmit că nu e vorba despre dezbinare, ci de unitate. Pentru că toți suntem români consider că este nevoie să ne unim, când vine vorba de această chestie, ce se numește popor român.

Atunci, îmi anunț retragerea din candidatură, în favoarea doamnei Anca Alexandrescu și în favoarea poporului român. Voi continua lupta, pentru ca tinerii din ziua de azi să nu ajungă așa cum am ajuns eu, într-o situație de viață mai diferită”, a spus Makaveli, în direct la postul TV amintit.

La scurt timp de la acest anunț, liderul Alianței pentru Unirea Românilor (AUR), George Simion, a transmis pe Facebook că îl felicită pe Makaveli pentru decizia sa.

„Felicitări Makaveli pentru retragerea în favoarea Ancăi Alexandrescu! Unirea poporului român e unica soluție!” – a scris George Simion.

author avatar
Andrei Coman
36 afisari

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
*** National nu isi asuma continutul comentariilor si isi rezerva dreptul de a NU le publica sau de a le modera. Va rugam sa va exprimati opiniile folosind un limbaj respectuos si civilizat. ***
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri

spot_img