Alegătorii francezi privesc îngroziți la starea democrației din țara lor. Confruntați cu impasul în care se află Adunarea Națională de la alegerile din 7 iulie, deputații de stânga și de dreapta resimt o frustrare acută.
Se tem că alegerile le sunt furate de uneltirile blocului centrist al președintelui Emmanuel Macron, mult diminuat, potrivit The Spectator. În ciuda înfrângerii suferite în alegerile europene și legislative din partea stângii și a dreptei naționaliste, Macron a manevrat pentru a refuza orice șansă de guvernare membrilor a ceea ce el numește „extremele”: partidul de stânga La France Insoumise a lui Jean-Luc Melenchon și Rassemblement National a lui Marine Le Pen. În acest din urmă caz, el a avut un succes brutal.
Camera cu 577 de locuri este blocată de trei grupări politice relativ egale, după ce alianța largă de stânga a Noului Front Popular (NPF) a câștigat în mod neașteptat scrutinul din 7 iulie cu mai mult de 190 de locuri. Dar este departe de majoritatea absolută de 289. Tabăra lui Macron are 164, iar gruparea lui Le Pen 143. Declarând că nu există niciun câștigător, Macron refuză să facă apel la NPF pentru a forma un guvern.
Adunarea Națională ar trebui să fie fațada democrației franceze. Prin tradiție, toate partidele alese sunt reprezentate acolo aproape proporțional. Macron tocmai a încălcat eticheta parlamentară prin, în ochii unora, manipularea voturilor pentru a priva La France Insoumise și Rassemblement National de reprezentare.
Macroniști peste tot. Coaliție prin “fraudă”
Președintele Adunării Naționale este același macronist din legislatura anterioară, majoritatea vicepreședinților sunt macroniști și șase din opt președinți ai comisiilor parlamentare sunt macroniști. Acest refuz de a accepta înfrângerea generează un sentiment exploziv de negare a democrației într-o Franță sub presiune, pe cale să găzduiască Jocurile Olimpice.
Ce se întâmplă cu cele 12 milioane de alegători care au votat pentru Rassemblement National și aliații săi. Ce se întâmplă cu cei 143 de deputați ai lor?
Pe măsură ce zilele trec, liderul de la Elysee seamănă din ce în ce mai mult cu nefericitul Ludovic al XVI-lea din primii doi ani ai Revoluției, Melenchon afirmând pe X că refuzul lui Macron de a da înapoi este „întoarcerea veto-ului regal asupra votului universal” pentru a-i permite să formeze o coaliție prin „fraudă”. Marine Le Pen a descris climatul politic drept unul de „amenințări și intimidare”
În Parisul tensionat și fragil din 1934, „ligile” de dreapta au ieșit în stradă într-o demonstrație care s-a transformat într-un marș spre Adunarea Națională, la strigătele „Les députés à la Seine”. Intervenția poliției a ucis 17 protestatari.
Emmanuel Macron ar trebui să fie atent la calea periculoasă pe care pășește. Lovitura de bici a istoriei franceze este imprevizibilă în modul, momentul și persoanele pe care le pedepsește.