Cauta

Lovitură pe scena politică. Vom afla care sunt companiile străine care fac legile din Parlament

Companiile publice și private, obligate să publice contribuțiile financiare către partidele politice

Societățile de stat, precum și companiile private românești și străine, cu un număr de peste 500 de angajați, vor fi obligate să raporteze valoarea contribuțiilor financiare către partidele politice și în susținerea campaniilor electorale, precum și destinatarii acestor contribuții. Mai mult, companiile trebuie să publice date referitoare la proiectele de acte normative formulate și la punctele de vedere trimise către inițiator.

Pentru a implementa Directiva UE privind Raportarea Nefinanciară, Secretariatul General al Guvernului (SGG) a emis un proiect de hotărâre de guvern privind Codul Român al Sustenabilității. Codul prevede raportări obligatorii ale companiilor românești, publice și private, și ale celor străine, care au peste 500 de angajați. Rapoartele publicate în cadrul platformei Codului vor putea fi accesate transparent de toate părțile interesate și pot ajuta atât la identificarea de bune practici dezvoltate de entitățile raportoare, care pot fi preluate și adaptate la nivelul altor entități, dar pot veni și în sprijinul investitorilor sau al altor entități care iau decizii financiare sau comerciale în baza practicilor de sustenabilitate ale companiilor raportoare, susține SGG.

Astfel, companiile vor elabora o declarație nefinanciară care va conține informații privind cel puțin aspectele de mediu, sociale și de personal, respectarea drepturilor omului, combaterea corupției și a dării de mită. În ce privește darea de mită, fără a exista vreo consecință a omisiunii în declarații, entitățile trebuie să raporteze toate contribuțiile semnificative legate de procedurile de adoptare de acte normative, precum și toate modalitățile de finanțare a activității partidelor politice și a campaniilor electorale. În acest sens, companiile trebuie să publice date referitoare la proiectele de acte normative formulate și la punctele de vedere trimise către inițiator. De asemenea, acestea trebuie să raporteze la ce organizații neguvernamentale active din punct de vedere politic sunt membre. La indicatorii de performanță pentru criteriul influenței politice, raportarea trebuie să vizeze valoarea monetară totală a contribuțiilor financiare și în natură către organizații politice, realizate direct și indirect de către entitate, pe țară și destinatar/beneficiar. Dacă este cazul, se va descrie și modul în care a fost estimată valoarea bănească a contribuțiilor în natură, se precizează în Cod.

Lecții de anticorupție

La criteriul conduitei conform legii și a liniilor directoare, companiile vor raporta ce măsuri, standarde, sisteme și procese aplică pentru a evita comportamentul ilegal și, în special, corupția. ”Entitatea descrie modul în care corupția și alte încălcări ale legii sunt prevenite, descoperite și sancționate, precum și rezultatele obținute și riscurile identificate. Totodată, se descrie modul în care corupția și alte încălcări ale legii sunt prevenite, descoperite și sancționate în companie/ instituție”, se arată în proiectul de act normativ. Raportarea trebuie să mai conțină dacă există un responsabil pentru măsurile, standardele, sistemele și procesele aplicate pentru a evita comportamentul ilegal și, în special, corupția și cum este implicat managementul, modul în care managerii și angajații sunt informați cu privire la măsurile, standardele, sistemele și procesele aplicate pentru a evita comportamentul ilegal și, în special, corupția, precum și riscurile semnificative care decurg din activitățile, produsele și/ sau serviciile companiei/ instituției și din relațiile cu părțile interesate, care ar putea avea un impact negativ asupra integrității în cadrul companiei/ instituției.

Date publice

În condițiile în care datele devin publice, se presupune că toate aceste companii vor publica, de bunăvoie, incidentele confirmate de corupție și acțiunile întreprinse. Astfel, acestea trebuie să raporteze numărul total și natura incidentelor de corupție confirmate, numărul total de incidente confirmate în care angajații au fost disponibilizați sau sancționați disciplinar pentru corupție, dar și numărul total de incidente confirmate când contractele cu partenerii de afaceri au fost reziliate sau nereînnoite din cauza încălcărilor legate de corupție. Totodată, raportarea trebuie să conțină și cauzele juridice publice privind corupția care vizează entitatea sau salariații acesteia în perioada de raportare, precum și rezultatele acestor cauze.

Ultimele stiri

  • Aeroportul București-Sud va deservi peste 11 milioane de pasageri/ Băluță: Împreună am făcut primul pas – GALERIE FOTO
  • Șeful Casei Naționale de Pensii, anunț de ultimă oră pentru pensionari. Hotărârea, publicată în Monitorul Oficial
  • Nicușor Dan, complice prin pasivitate și dezinteres la dezastrul și jaful de la Arena Națională
  • Speranța gimnasticii românești între cei „100 de tineri pentru dezvoltarea României”
  • Candidatul AUR la Primăria Capitalei: Procurorii ne-au anunţat că au început urmărirea penală în urma plângerii la DNA împotriva lui Nicuşor Dan
  • Un bărbat înarmat care a încercat să incendieze o sinagogă din Franța, ucis de poliţie
  • Comunicat de presă COLEGIUL ECONOMIC ”VIILOR”
  • Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni. Cum va fi vremea în prima parte a lunii iunie
  • Terifiant! Director de închisoare, asasinat. Primise ameninţări cu moartea de la deţinuţi
  • Planuri de călătorie date peste cap. Zeci de oameni au ratat zborul Cluj Napoca-Paris. Ce s-a întâmplat la aeroport
  • Exit mobile version