Cauta

Listele candidaților la alegerile parlamentare în Capitală. Decizia BEC al Municipiului București

După negocieri intense, partidele politice și-au definitivat listele de parlamentari.

Social democraţii au depus la Biroul Electoral Municipal lista candidaţilor la alegerile parlamentare din Bucureşti. Gabriela Firea deschide lista la Senat, iar la Camera Deputaţilor, primul este medicul Alexandru Rafila.

La liberali, pe buletinele de vot veți găsi în decembrie aproape toți miniștrii cabinetului Orban, medici care și-au spus punctul de vedere în pandemie și nume noi, din societatea civilă.

Decizia Biroului electoral de circumscripţie al Municipiului Bucureşti

BEC București a admis candidaturile depuse pentru Camera Deputaţilor şi Senat de 18 partide şi formaţiuni politice.
Totodată, a fost acceptată intrarea în cursa pentru un loc în Camera Deputaţilor a 5 candidaţi independenţi.

Potrivit site-ului BEM, au fost admise candidaturile depuse la Senat şi Cameră de Partidul Social Democrat, Partidul Naţional Liberal, Alianţa USR PLUS, UDMR, Partidul Noua Românie, Alianţa pentru Unirea Românilor, Partidul Alternativa Dreaptă, Partidul Naţional Ţărănesc Maniu – Mihalache, Partidul Ecologist Român, Partidul Noua Dreaptă, Partidul Naţiunea Română, Partidul Pro România, Partidul Socialist Român, Partidul România Mare, Partidul Puterii Umaniste (social-liberal), Partidul Social Democrat al Muncitorilor, Partidul Verde şi Partidul Mişcarea Populară.

Surpriză uriașă a BEC București. Cine sunt candidații independenți

BEM a acceptat candidaturile a 5 independenţi care doresc să ajungă deputaţi: Aurel Cătălin Stochiţă, Gabriel Oprea, Daniela Şerban, Valeriu Ciolan Nicolae şi Ionela Alina Geonea.
Trei candidaturi independente au fost respinse: Octavian Iulian Tiron, Sevastiţa Dumitrache şi Mihail Adrian Coteş.
O altă surpriză vine din partea senatorului Șerban Nicolae și deputatului Liviu Pleșoianu care au demisionat din PSD, după ce partidul nu i-a pus pe lista pentru alegerile parlamentare din 6 decembrie.
Termenul limită de depunere a listelor de candidaţi la parlamentare în circumscripţiile electorale din ţară a fost 22 octombrie.
Deciziile birourile electorale de acceptare sau respingere a candidaturilor pot fi atacate în instanţă.
Candidaturile rămân definitive cel mai târziu pe 2 noiembrie.

Ultimele stiri

  • Cumnatul lui Mircea Geoană, Ionuț Costea, va fi adus marți în România. A fost preluat din Turcia
  • Stare de urgență în Grecia, pe o insulă preferată de mii de români. Sute de pompieri luptă cu incendiile de vegetație – VIDEO
  • Parlamentul alege azi noii președinți ai celor două Camere. Grindeanu, propus de PSD la șefia Camerei Deputaților
  • Presa din Iran anunță începerea armistițiului cu Israelul
  • Scumpirea cărților: cum condamnă Guvernul România la ignoranță fiscalizată
  • Caricatura Zilei
  • Horoscop 24 iunie 2025 – Familia, partenerii și prietenii vă vor fi o companie plăcută
  • Alege ce citești
  • PSD, campion la mersul pe loc
  • Noua consolidare fiscală, biruri puse doar pe populație
  • Exit mobile version