Cauta

Liberalii nu mai vor razboi cu Traian Basescu

PNL si PSD au depus armele. Desi exista voci in USL care sustin in continuare ca presedintele Traian Basescu ar trebui suspendat inca o data, liberalii si social-democratii nici nu vor sa auda de o astfel de actiune.

Liberalii prefera sa-l lase pe Traian Basescu sa-si incheie mandatul
Traian Basescu

Atacurile din ultima perioada ale sefului statului la adresa guvernantilor au infierbantat mintile celor care vor sa-l vada demis cu orice pret. Astfel, nu mai departe de zilele trecute, fondatorul Partidului Conservator, Dan Voiculescu, anunta ca va initia o discutie pe aceasta tema cu liderii USL, sugerand chiar ca liberalii si-ar fi dat deja acordul. Informatia a fost infirmata insa de prim-vicepresedintele PNL, Klaus Iohannis.  ”Mi se pare o gogoasa. Nu s-a discutat in PNL asa ceva si cei pe care ii cunosc eu nu merg pe sustinerea unei suspendari. Nu este nici posibila, nici oportuna, nici dorita de PNL”, a declarat primarul Sibiului, vizibil nemultumit de acest timp de comentarii. ”Ca anumite voci izolate din PNL s-au grabit sa-si dea cu presupusul, e partea a doua a chestiunii. Pe mine, sincer, m-a deranjat un pic ca prin acele voci, care nu au nicio acoperire in conducerea partidului pe aceasta tema, s-a creat impresia ca PNL vrea o suspendare. PNL nu vrea o suspendare. Ar fi o prostie acum, cand mai este un an de mandat de presedintie”, a mai explicat Iohannis.

Pesedistii spun si ei ”pas”

Opinia prim-vicepresedintelui liberal este impartasita si de senatorul PSD Toni Grebla, acesta precizand ca “ne aflam in fata unei actiuni inutile”.” Poti sa te gandesti si la o asemenea varianta (de suspendare a presedintelui – n.r.), insa trebuie sa pui in balanta si celelalte aspecte, care in esenta tin de doua lucruri: cum va fi perceputa in strainatate o astfel de actiune si daca e util acum, la sfarsit de mandat. (…)  Nu consider oportun sa provocam acum o noua suspendare, cu criza politica si cu zbaterile politice care sunt inerente unei astfel de actiuni”, a mai spus Toni Grebla.

Ultimele stiri

  • Cât costă un kilogram de cozonac, de Paştele 2024. A ajuns un desert pe care românii nu prea şi-l mai permit
  • Ce reprezintă Paştele 2024? Sfaturi şi îndrumări de la Părintele Pimen Vlad. Recomandări şi pentru slujba de Înviere
  • Litoralul, îndoliat! Protest la Vama Veche faţă de modul în care se desfăşoară procesul lui Vlad Pascu (VIDEO)
  • Cât plăteşti pentru o ciorbă la Mamaia, în minivacanţa de 1 Mai. Preţurile au luat-o „razna”
  • Tradiţii şi obiceiuri pentru Vinerea Mare înainte de Paştele 2024. Lucruri care sunt total interzise
  • Românii uitaţi de Guvern, de Paştele 2024! Categoria socială care nu primeşte pensia înainte de Sărbători
  • De la Olimpiada de Istorie, la spital, cu stare de rău, grețuri și vărsături. Organizatorii au încercat să mușamalizeze cazul?
  • Turcia suspendă orice fel de relație economică cu Israel
  • Scholz și Macron se întâlnesc înaintea vizitei lui Xi Jinping
  • Incendiu puternic lângă București. Pompierii au intervenit de urgență în Mogoșoaia
  • Exit mobile version