Cauta

Legea carantinei și a izolării, pusă pe „hold”. PSD a amânat dezbaterea!

Legea carantinei și a izolării, pusă pe „hold”. PSD a amânat dezbaterea! - Ziarul National

Senatorii au decis, în urmă cu scurt timp, să amâne până luni dezbaterea asupra proiectului de lege privind carantinarea şi izolarea. S-au înregistrat 6 voturi pentru propunerea PSD, două împotrivă şi 3 abţineri.

Liberalii cereau ca votul final să fie dat chiar azi, însă s-au lovit de refuzul social-democraților. Aceștia doreau ca legea să intre în vigoare cât mai repede și să se poată impune aceste reguli ale carantinei, izolării și internării obligatorii a pacienților cu COVID.

Social-democrații susțin că este nevoie de această amânare pentru că s-a lucrat până târziu în noapte și trebuie revizuite articolele discutate ieri astfel încât să se asigure că legea, în forma ei finală, va fi una bună și va reuși să treacă testul CCR. Liberalii au argumentat că deja s-au rezolvat multe din problemele reclamate de Curtea Constituțională.

„Propunerea mea e să facem o lege bună pentru România. Staff-ul comisiei a stat până la 4 dimineaţă pentru că nu a primit o propunere coerentă de la guvern. (…)Noi am încercat să facem un text mai bun, proiectul cum a venit de la guvern nu este coerent. Oamenii trebuie să ştie cum pot fi internaţi şi feriţi de abuzuri. Interesul comun este de a avea o lege care să-i protejeze pe români. Ne-am săturat de legi fără fond, să facem o lege bună care să nu pice la CCR. Oamenii aşteaptă de la noi o lege bună, nu să-i păcălim că avem o lege publicată în Monitorul Oficial”, a spus senatorul PSD Robert Cazanciuc, potrivit Agerpres.

Senatul vrea să modifice din nou proiectul

Senatorii au avut sâmbătă pe ordinea de zi dezbaterea proiectului de lege privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătăţii publice în situaţii de risc epidemiologic şi biologic.

Vineri, Comisia juridică a Senatului a discutat, timp de mai multe ore, amendamentele depuse la proiect, însă raportul comisiei nu a fost finalizat, rămânând în discuţie pentru sâmbătă dimineaţă mai multe texte. La şedinţă a participat şi secretarul de stat în MAI Raed Arafat.

Joi seara, Camera Deputaţilor a adoptat proiectul, în calitate de prim for sesizat, acceptând mai multe amendamente convenite şi în urma discuţiei cu secretarul de stat în MAI Raed Arafat. S-au înregistrat 266 voturi pentru, 11 contra şi 8 abţineri. Proiectul a fost trimis la Senat, care este for decizional.

Ultimele stiri

  • Avertismentul înspăimântător al șefului NATO, Mark Rutte: „Suntem următoarea țintă a Rusiei. Prea mulți cred că timpul este de partea noastră. Nu este”
  • Ministrul Justiției, după scrisoarea magistraților: „Este inacceptabilă orice formă de persecuție/Astfel de sesizări trebuie verificate și clarificate”
  • Incendiu puternic la o hală din Sălaj. Intervenție de amploare a pompierilor: 11 autospeciale trimise la fața locului
  • Cutremur, vineri dimineață, în România. Ce magnitudine a avut seismul din 12 decembrie
  • Big Sister
  • Horoscop 12 decembrie 2025 – În partenerul tău vei găsi multă înțelegere
  • Ionel Laurențiu Beșu, judecătorul din documentarul „Justiție capturată”, cere CSM să fie transferat procuror la Giurgiu
  • Fake news, noul țap ispășitor? Buzoianu avertizează asupra manipulării, dar oamenii rămân tot fără apă
  • România, în alertă: Primul caz de lepră din ultimii 44 de ani confirmat oficial
  • Alege ce citești
  • Exit mobile version