„O mișcare pe care o găsesc foarte pozitivă”, spunea Klaus Iohannis despre ceea ce se desfășoară la Institutul Cantacuzino. „Și foarte notabilă”! Nu este o greșeală, este limba română siluită de acest personaj parvenit în funcția de președinte. Evident, în același registru al artificiilor lui lingvistice inventate din necunoaștere sau din puturoșenia de a învăța limba oficială, i se poate răspunde că este „cel mai puțin președinte” sau „cel mai realmente orice”, mai puțin vorbitor de limbă română. Nu aceasta ar fi problema, ci scopul vizitei lui la „Cantacuzino”.
Nu cred că ar fi fost vreodată interesat de munca de acolo mai mult decât a nu rata ocazia unei alte ieșiri în care să-și expună ideile. Nu sunt noi, ci aceleași zdrențe din care, oricât de creativ ai fi, nici preșuri nu poți țese. Klaus Iohannis nu poate avea judecăți noi, rămâne ancorat în aceleași teme vechi cu spălatul pe mâini și „PSD este de vină”
Toate tunurile pe Curtea Constituțională
Grija lui față de națiune nu trebuie cotată ca fiind reală. Este doar o aparență pe care să chinuie să o îmbrace pentru a-și păcăli auditoriul. După ce în ultimele două săptămâni a lucrat doar două zile, l-a apucat zorul de treabă. Și nu din senin, ci pentru că speră ca Parlamentul să aprobe legea prin care Guvernul Orban vrea să modifice impunerea măsurilor de carantină și izolare. Nu pentru că acestea ar fi mai bine gândite, nici vorbă, dar trebuie speculată șansa unor noi abuzuri, de data aceasta legiferate. După ce Curtea Constituțională a decis că drepturile și libertățile nu pot fi restrânse prin ordin de ministru, Orban a lansat îndemnul la nesupunere civică prin nerespectarea celor stabilite de aceasta. Cu trimitere clară la suspecții de Covid-19 care își puteau cere externarea. Nu Guvernul era de vină că încălcase legea, ci Curtea, care o reglementa. Iar peste toate plutea minciuna lui Iohannis, prin care încerca să convingă că vrea concordie. De aici și apelul lui unsuros la sprijinirea Guvernului. Nu mai exista Opoziție, nu mai exista Putere, toată suflareatrebuia să fie alături de el și Guvenul lui și să voteze legea după cum a fost formultă. Altfel spus, să legifereze abuzuri și mai mari.
Cine e omul din centrul atenției?
Pe de altă parte, nici Ludovic Orban nu a pierdut ocazia să iasă la scenă deschisă. Apelul lui patetic și grețos este croit după aceeași schemă ca cel al lui Iohannis. Fiecare român să fie alături de ei, de guvernanți, în respectarea regulilor pe care urmează să le impună. Că lor le pasă de sănătatea românilor și o pun pe primul plan. Unde era grija aceasta când Iohannis mințea cu nerușinare că virusul nu e câtuși de puțin periculos și că se manifestă ca o răceală banală? Unde era preocuparea față de sănătatea românilor când se lăuda că spitalele sunt bine pregătite, că au stocuri de medicamente, de dezinfectanți și echipamente de protecție, pe când, în realitate, medicii își făceau costume de protecție din saci de plastic? Unde era grija față de sănătatea oamenilor când pacienților suferinzi de alte afecțiuni nu li s-a mai permis accesul în spitalele blocate de o organizare defectuoasă? Cât de serioasă a fost preocuparea față de starea economiei, după cum pretind Iohannis și Orban, din moment ce au lăsat-o de izbeliște și apoi au obstrucționat-o prin aroganță și crasă neștiință? Cât credit mai pot avea doi mincinoși notorii care susțin că în centrul preocupărilor lor s-a aflat omul? Au uitat cu câtă nepăsare au tratat epidemia ce ne bătea la ușă, fiind preocupați doar de alegerile anticipate? Chiar au fost loviți de amnezie și nu își mai aduc aminte de felul mârșav în care au forțat mâna Parlamentului pentru a-l impune prim-ministru pe Orban, într-un joc politic pe cât de murdar, pe atât de la vedere? De care om aflat în centrul atenției era vorba atunci?
