Într-o zi din aprilie 1956, generalul Moshe Dayan, comandatul Statului Major al Forțelor de Apărare Israeliene (IDF), s-a îndreptat spre sud până la Nahal Oz, un kibbutz recent înființat în apropiere de granița cu Fâșia Gaza. Dayan, care și-a pierdut ochiul stâng în urma unei răni, a venit pentru a participa la înmormântarea lui Roi Rotberg, în vârstă de 21 de ani, care fusese ucis de palestinieni. Trupul lui Rotberg fost găsit mutilat, cu ochii scoși. Rezultatul a fost un șoc și o agonie la nivel național.
Dacă Dayan ar fi vorbit în Israelul zilelor noastre, și-ar fi folosit elogiul în mare parte pentru a denunța cruzimea oribilă a ucigașilor lui Rotberg. Dar, așa cum a fost încadrat în acei ani, discursul său a fost remarcabil de înțelegător față de făptași: “Să nu aruncăm vina asupra criminalilor.Timp de opt ani, ei au stat în taberele de refugiați din Gaza, iar noi am transformat pământurile și satele în care ei și părinții lor au locuit în moșia noastră.”
Dayan făcea aluzie la nakba, care în arabă înseamnă catastrofă, când majoritatea arabilor palestinieni au fost alungați în exil în urma victoriei Israelului în războiul de independență din 1948. Mulți au fost mutați cu forța în Gaza, inclusiv locuitorii comunităților care au devenit în cele din urmă orașe și sate evreiești de-a lungul graniței.
Generalul a realizat ceea ce mulți evrei refuză să accepte: palestinienii nu vor uita niciodată nakba și nu vor înceta să viseze să se întoarcă la casele lor. La 7 octombrie 2023, avertismentul vechi al lui Dayan s-a materializat în cel mai sângeros mod posibil.
7 octombrie a fost cea mai mare calamitate din istoria Israelului, subliniază analiștii de la Foreign Affairs. Este un punct de cotitură național și personal pentru oricine trăiește în țară sau este asociat cu ea. După ce nu a reușit să oprească atacul Hamas, IDF a răspuns cu o forță copleșitoare, ucigând mii de palestinieni și distrugând cartiere întregi din Gaza.
Dar chiar și în timp ce piloții aruncă bombe și comandourile elimină tunelurile Hamas, guvernul Netanyahu nu a luat în considerare dușmănia care a produs atacul – sau ce politici ar putea preveni un altul.
Eșecul premierului israelian de a crea strategii nu este un accident. Și nici nu este un act de oportunitate politică menit să mențină unită coaliția sa de dreapta. Pentru a trăi în pace, Israelul va trebui să ajungă în cele din urmă la un acord cu palestinienii, iar Netanyahu s-a opus acestui lucru de-a lungul întregii sale cariere.
Dar continuarea ocupației, extinderea coloniilor israeliene în Cisiordania, asediul Gaza și refuzul de a face orice compromis teritorial (sau chiar de a recunoaște drepturile palestinienilor) nu vor aduce țării o securitate durabilă.
Israelienii nu se pot aștepta la stabilitate dacă vor continua să îi ignore pe palestinieni, să le respingă aspirațiile și chiar prezența. Aceasta este lecția pe care Israelul ar fi trebuit să o învețe de la generalul Dayan.