Klaus Iohannis, decembrie 2014: „Votul din 2 şi 16 noiembrie a arătat că oamenii aşteaptă altfel de politică. Dar o altfel de politică poate fi făcută numai de altfel de partide. Noi nu putem să trimitem clasa politică acasă şi să o scoatem din sertar pe cea de rezervă, fiindcă nu există aşa ceva. Dar putem să facem un lucru foarte bun şi simplu: să reformăm partidele în aşa fel încât să funcţioneze mai bine, mai transparent, mai aproape de cetăţean”. Naivă, lumea a așteptat. A așteptat degeaba, neștiind că Iohannis nu are nimic în cap în materie de politică și de conducere a țării.
Singurul lucru pe care știa să îl facă era să răspundă prezent la solicitările stăpânilor lui și să împingă România pe făgașul dorit de aceștia. Nu o va recunoaște niciodată. Și nici nu e nevoie, pentru că, din al doilea an al primului mandat, românii cu capul pe umeri și-au dat seama cine este, în realitate, Klaus Iohannis. Un robot programat să citească discursuri, programe, proiecte și alte aiureli compuse de alții, lăsând impresia că este președinte.
Uite șeful!
Ne-a transformat Iohannis în România modernă, europeană și prosperă, după cum anunța în programul de țară din 2014? Suntem la peste șase ani de atunci și nu există nicio schimbare notabilă. Desigur, de vină a fost PSD care i-a dat peste mână la fiecare inițiativă. Din cauza PSD am ajuns tot mai săraci, mai fără perspectivă și fără speranțe. Dar într-un an și trei luni de conducere liberală cu ce ne-am ales? Cu programe de aroganță, de cultură a imposturii și de eșecuri pe linie. E de vină guvernul?
Nu, de vină este Klaus Iohannis, care a nășit adunătura sub numele „Guvernul Meu” fără să țină cont de competențe, ci numai de capacitatea fiecărui ministru de a-și îndoi spatele în fața lui. A descoperit repede formula de subordonare, chemând miniștrii la raport la Cotroceni de două sau de trei pe săptămână. Nu avea niciun drept în acest sens, dar era singura formulă prin care putea arăta cine este șeful. A avut premierul Orban curajul de a-i spune că, în felul ăsta, iese din limitele Constituției? Nu, și Iohannis știa că asta nu se va întâmpla vreodată. Și atunci, de ce să nu profite?
Un guvern nemernic
Vreme de șase ani președintele a fost preocupat de altceva, nu de România și de starea ei. Era interesat de imaginea proprie, de confortul personal și de satisfacerea dorințelor căpeteniilor europene. Timmermans, un amărât care abia strânsese 2 la sută din sufragiile olandezilor, dădea cu pumnul în masă și noi trebuia să tremurăm de frică și să executăm. Cu acordul cui, dacă nu al lui Iohannis? Jean-Claude Juncker, bețivul Europei, dădea ordine ca la el acasă. Cu voia cui, dacă nu a lui Klaus Iohannis? Ambasadorii americani sau însărcinații cu afaceri se plimbau prin Parlament sau prin Ministerul Justiției ca pe Magheru, trasând sarcini despre ce și cum cu Laura Codruța Kovesi, fără ca Iohannis să ia atitudine măcar o dată.
Toți erau intangibili, parteneri strategici după spusele președintelui, iar noi ajunsesem vaca bună de muls pentru economiile țărilor lor. Și vom fi în continuare atât timp cât vom avea un guvern nemernic și un președinte care, de fapt, îi dirijează acțiunile. Spre ce? Spre binele țării? Nu mi se pare.
Datorii și imagine proastă
Cât timp a fost președinte, Trump pleca în vizite însoțit de o armată de oameni de afaceri. Macron, la fel. Se întorceau în țările lor cu bani și cu contracte. Câte asemenea vizite a făcut Iohannis la invitația omologilor lui? Nu am auzit de vreo una. Chiar, Iohannis, cine te vrea pe tine în lume, în afară de Bruxelles-ul care te cheamă doar cât să iei la cunoștință de noile sarcini? În schimb, acceptăm toate fiarele vechi băgate pe gât, chipurile pentru apărare. Am dat americanilor gazele de la Marea Neagră la preț de nimic. Acum ne pregătim să înstrăinăm avuția națională la valoare de solduri. Cu acordul președintelui, căci el conduce guvernul imposturii. Ce produci tu, Iohannis, dincolo de datorii, afaceri păguboase și imagine proastă?
Gogoși. Gogoși. Gogoși
Nici măcar banii cu care ne scoate ochii încă de prin vară nu sunt rezultatul eforturilor lui. S-a lăudat că s-a zbătut pentru ei, vai, ce eforturi la negociere, ca după aia să se afle că suma de 80 de miliarde de euro era de fapt cea la care România avea dreptul conform unui algoritm european. Ce-ai produs tu, Iohannis? Doar vorbele care să te ridice în slăvi? Acum, ne amețește cu planul de redresare și reziliență, care se va depune la Comisia Europeană în aprilie. 30 de miliarde euro vor veni de acolo și ne vom umple de fericire. Va fi un spectacol de vorbe cum rar s-a întâlnit. Până atunci și după, România normală, cu veceu în fundul curții și lumină la opaiț, va înghiți orice gogoașă spusă de Iohannis. Mai mult de atât nu a produs. Și nici nu va produce.