Cauta

Iohannis: Avem un potential fantastic/Resimtim nevoia unei viziuni unitare asupra educatiei care sa corespunda cerintelor societatii

Klaus Iohannis a adus din nou in discutie importanta Invatamantului. Fiind de parere ca educatia, asemeni cercetarii pot contruibui in mod esential la construirea unei societati in care se pune accent, in mod prioritar, pe valori si repere morale, seful statului considera ca „Romania are nevoie de progres intelectual, inovare si dezbatere autentica”.

Ideea a fost exprimata intr-un mesaj adresat, prin intermediul unui consilier prezidential, reprezentantilor Universitarii Politehnice din Timisoara, cu ocazia implinirii a 95 de ani de existenta a unitatii de invatamant, dupa cum anunta Administratia Prezidentiala. „Avem un potential fantastic, iar generatiile tinere au demonstrat, inclusiv in aceste saptamani, ca vor si pot sa se implice activ in dezvoltarea unei Romanii moderne, corecte si unite. Resimtim nevoia unei viziuni unitare asupra educatiei, care sa corespunda cerintelor societatii si care sa fie insuaita ca un proiect predictibil, pe termen lung”, a precizat Klaus Iohannis.

Nu in ultimul rand, presedintele a mentionat ca spera sa se poata baza pe implicarea acestei unitati de invatamant superior la dezbaterea publica pe care a lansat-o, la mijlocul lunii septembrie, in privinta reformei educationale. „Stiu ca impreuna, alaturi de studenti, profesori, cercetatori, manageri ai universitatilor, putem oferi o directie corecta Romaniei”, a conchis actualul sef al statului, despre care se stie ca, inainte de a intra in politica, a fost profesor de fizica.

Ultimele stiri

  • Un incendiu care a izbucnit la Piaţa Rahova a blocat circulaţia în Bucureşti! A luat foc un magazin Economat (VIDEO)
  • Cutremur în România, în a doua zi de Paște. Ce magnitudine a avut seismul
  • Ploile torențiale și grindina au făcut prăpăd în prima zi de Paşte! Au fost trimise mesaje RO-Alert (VIDEO)
  • LIGA 1, program, rezultate LIVE și clasament ACTUALIZAT
  • Ce program au supermarketurile Kaufland, Lidl şi Carrefour, de Paşte 2024. Surpriză! Unele magazine sunt deschise şi duminică, 5 mai
  • Patriarhul Daniel, cu gândul la Diaspora în Pastorala de Paşte 2024: „Să arătăm semne de iubire frăţească şi tuturor românilor aflaţi printre străini”
  • Cât au ajuns să coste ouăle în pieţe, înainte de Paştele 2024. În supermarket, se găsesc şi la preţ dublu
  • Mesaje de Paște 2024. Felicitări, urări şi gânduri bune pentru cei apropiaţi cu ocazia Sărbătorilor Pascale
  • Guvernul vrea să mărească pensiile de la 1 septembrie, dar cine le mai apucă? Speranţa de viaţă, în România, s-a PRĂBUŞIT!
  • Dramă în judeţul Neamţ: un bărbat s-a aruncat în faţa trenului. A murit pe loc!
  • Exit mobile version