Cauta

UPDATE. Raluca Turcan cere să fie amendată: ”Înțeleg criticile și mi le asum”. Săgeți către PSD

Încă un ministru din Guvernul Cîțu pozat fără mască. Raluca Turcan: ”Rămân o adeptă a ...” (sursa foto. romaniatv.net)

UPDATE – Pe fondul reacțiilor care au continuat să apară, în spațiul public, după ce a fost surprinsă fără mască de protecție, Raluca Turcan a transmis un nou mesaj. Din care să reiasă că își asumă criticile, fiind vorba, spune liberala, de ”o neatenție”.

Pe de altă parte, însă, ministrul Muncii a acuzat manipulări și a trimis săgeți în direcția social-democraților. ”Am solicitat să fiu amendată. Consider că este corect, chiar dacă au fost doar câteva momente și în tot restul timpului, am respectat regulile. A fost o neatenție, pentru care îmi pare rău, nicidecum nu a fost o sfidare sau nepăsare.

Înțeleg criticile și mi le asum, dar trebuie să explic și manipulările care au apărut mai ales în mediul on-line: într-un mod tipic lor, cei de la PSD au suprapus imagini de la acțiunea de împădurire cu fotografii mai vechi, cum este fotografia în care apar la masă alături de echipa mea din Sibiu, asta arată și direcția vădit manipulatoare a acestei situații.

Este important să respectăm toți regulile, este important să rămânem prudenți și să ne protejăm sănătatea noastră și pe a celor din jurul nostru. Înțeleg că oamenii au obosit cu toții, dar trebuie să rămânem prudenți și să accelerăm vaccinarea. Putem fi mai bine în scurt timp”, sună mesajul pe care l-a postat Raluca Turcan pe Facebook în urmă cu scurt timp.

Pasul făcut de ministrul Muncii vine după ce Gabriela Firea reacționase tranșat pe acest subiect. DETALII AICI.


 

Nici bine nu s-au stins ecourile generate de ipostaza în care a fost surprins recent ministrul Sănătății, pe holurile Parlamentului, că un alt reprezentant al Guvernului Cîțu a fost pozat fără masca de protecție. E drept că nu în sediul Legislativului, ci în aer liber. Deja ministrul a ieșit cu explicații.

Este vorba despre Raluca Turcan, șefa de la Ministerul Muncii, care a participat, week-end-ul trecut la o acțiune de împădurire în județul Sibiu.

De la respectivul eveniment au apărut fotografii, în care ministrul Turcan apare atât cu mască de protecție, cât și fără – alături de alte persoane care au participat la plantarea de puieți.

Una dintre pozele care s-au viralizat o surprinde pe șefa de la Ministerul Muncii în remorca unui autovehicul, alături de mai multe persoane, dar și de un copil. Fără mască.

sursa foto:sursa foto: Daniela Cimpean – Presedinta Consiliului Judetean Sibiu/Facebook

Cum reacțiile nu s-au lăsat așteptate, Raluca Turcan a ales să transmită  un mesaj explicativ, pe pagina sa de Facebook, în care susține că s-au purtat măști, ”cu puține excepții, de regulă când se făceau fotografii, se servea masa sau când se consumau băuturi răcoritoare”. De altfel, mesajul e însoțit de mai multe poze, în care ministrul poartă mască de protecție. Iată textul postat:

”Un răspuns clar pentru criticile care mi s-au adus astăzi, referitoare la acțiunea de împădurire de sâmbătă:
➡️ Condiția pentru participarea la acțiunea de împădurire a fost ca fiecare participant să facă un test antigen;
➡️ De asemenea, la locația din aer liber, situată pe deal, au fost disponibile măști și dezinfectanți. Cea mai apropiată localitate se află la 6 km, unde rata de infectare era de 0,33.
➡️ Fotografiile invocate nu au fost reprezentative pentru ansamblul celor aproximativ 5 ore petrecute în aer liber. Măștile au fost purtate, cu puține excepții, de regulă când se făceau fotografii, se servea masa sau când se consumau băuturi răcoritoare;
➡️ Rămân o adeptă a măștii de protecție și a vaccinării și cred în continuare, cu tărie, în nevoia respectării măsurilor.
Fotografiile de mai jos întăresc cadrul de înțelegere. Repet, în mare parte a celor 5 ore, masca a fost purtată.
Îmi doresc să rămânem toți prudenți, echilibrați și să trecem cu bine de aceste momente.”

E de precizat faptul că, potrivit publicației sibiene Turnul Sfatului, după ce a participat la acțiunea de sâmbătă, din zona montană a orașului Tălmaciu, administratorul județului Sibiu, a fost internat în spital, pentru a fi ținut sub monitorizare, fiind confirmat cu COVID-19.

Ultimele stiri

  • O nouă pomană electorală în 2024. Ce a anunţat ministrul Agriculturii poate fi, de fapt, o lovitură majoră pentru producătorii din România
  • Euroins a dat România în judecată! Suma în litigiu: peste 500 de milioane de euro! Ce acuze aduc bulgarii
  • Termen în dosarul 2 Mai, cu noua judecătoare. Vlad Pascu ar urma să fie prezent în sală
  • Luptă pe piaţa articolelor sportive, în România. Decathlon primeşte o concurenţă puternică din Marea Britanie
  • Femeie în scaun cu rotile, batjocorită în Craiova Olguței Vasilescu. Un șofer de autobuz i-a închis în nas ușile și a refuzat să coboare rampa de acces!
  • Globalizarea muncii în România. Indienii din corporaţii, plătiţi prost, dar nici nu-şi dau interesul. Angajaţii români, exasperaţi!
  • Comunicat de presă PRAKTIKER REAL ESTATE ROMÂNIA SRL
  • Încă un cutremur în România. Ce magnitudine a avut seismul și în ce zonă s-a produs
  • Legea care le restricţionează copiilor accesul la telefoanele mobile. Cât timp vor avea la „ecrane”, în funcţie de vârstă
  • Gabriela Firea: 1 miliard de euro fonduri europene nerambursabile atrase în București
  • Exit mobile version