Liderul AUR George Simion a venit la tribuna Parlamentului, luni, 15 decembrie, şi a arătat câteva zeci de secunde o fotografie, înainte de a-și începe discursul la dezbaterea moțiunii de cenzură îndreptate împotriva Guvernului condus de către Ilie Bolojan.
Prezent la ședința comună a Camerei Deputaților și Senatului, convocată de la ora 14, pentru dezbaterea și votul moțiunii de cenzură, George Simion a atras atenția cu modul ieșit din tipare în care și-a început discursul.
Cine e în poza adusă de Simion la dezbaterea moțiunii
Simion a urcat la tribuna sălii Parlamentului având în mână o fotografie. Pe care a arătat-o sălii timp de aproximativ un minut, interval în care nu a scos o vorbă. Abia apoi a ales să-și înceapă discursul, criticându-l pe premierul Bolojan și pe actuala majoritate de la guvernare.
A fost vorba despre o fotografie cu Monica Hunyadi, o persoană devenită simbol, potrivit lui Simion, al „sinecurilor și numirilor politice fără competență” în companiile strategice ale statului, aflată la conducerea Exploatare Sistem Zonal Prahova, companie implicată în criza apei din Prahova, potrivit stiripesurse.ro.
A arătat poza, de la tribună, fără să vorbească mai mult de un minut
După momentul de tăcere, George Simion s-a dezlănțuit, dând glas unui discurs critic la adresa premierului Bolojan. Dar și a actualei coaliții de guvernare.
„O să vă doriți să nu spunem nimic, pentru că ce urmează să spunem este foarte dureros pentru cetățenii României. Dacă nu înțelegeți care este alternativa, domnule Bolojan, alternativa este să nu susțineți la conducerea statului român astfel de personaje cu experiență în saloanele de înfrumusețare pe care dumneavoastră, de șase luni, premier, le girați la conducerea unor companii care se ocupă de Apele Române, la CFR, de electrificare și, cred că, și la siguranța feroviară”, a spus Simion, făcând referire la Monica Hunyadi.
Mai departe, liderul AUR a criticat actualul Executiv, pe care l-a acuzat că a decis să pună povara ajustărilor bugetare în spatele cetățenilor simpli, și nu pe aparatul politic, prin propunerea de tăiere a sinecurilor ce „parazitează” statul.
„Noi am fi votat și vrem să votăm tăierea banilor de la partide, nu de la mame, nu de la bătrâni, nu de la țărani. Ați ales să impozitați solariile, pătulele și magaziile în loc să scăpați de asemenea paraziți din consiliile de administrație și din conducerea statului român. În loc să ne propuneți tăierea primarilor și o reformă instituțională a statului român, dumneavoastră mențineți astfel de personaje.
În loc să propuneți tăierea tuturor sinecurilor care parazitează statul român, ne vorbiți de o colectare mai bună, dar în urma măririi taxelor de către dumneavoastră ați avut o colectare mai proastă și ați desființat multe firme, inclusiv la Bihor, și multe locuri de muncă”, a mai afirmat Simion.
„În loc să tăiați doar de la nevoiași, puteați să veniți cu un program de relansare economică care s-a lăsat foarte mult așteptat, dar nu a mai venit. În loc să vă țină PSD-ul încă șase luni la guvernare în care, dumneavoastră falimentați România, poate economisim timpul românilor și nu ne mai batem joc cu niște soluții care nu sunt soluții. Dați-vă demisia, domnule Bolojan, dacă nu sunteți în stare și dacă credeți dumneavoastră că sunteți în stare, să știți că noi suntem aici pentru a vota trecerea la 300 de parlamentari, nu la 400 și un pic, pentru a tăia banii de la partide, pentru a reveni la alegerea primarilor în două tururi, pentru a scăpa de evaziunea fiscală prin taxarea inversă a TVA-ului, singura soluție viabilă. Aplicați soluții pentru că alternativa există, doar dumneavoastră sunteți prea slab ca să o aplicați”, a mai afirmat Simion.
Cine este Monica Hunyadi
Fotografia afișată în plen o reprezenta pe Monica Hunyadi, o persoană care a ajuns în ultimii ani în conducerile mai multor companii strategice de stat, deși nu are experiență în domenii precum transporturile sau administrarea resurselor publice.
Conform informațiilor publice, Monica Hunyadi este proprietara unui salon de înfrumusețare din Ilfov și a fost numită în 2022 membră în Consiliul de Administrație al Electrificare C.F.R. SA. Ulterior, în iunie 2024, a fost numită în conducerea Autorității de Siguranță Feroviară Română, menționează aceeași sursă. De asemenea, Hunyadi a ocupat o funcție de conducere în cadrul ESZ – Exploatare Sistem Zonal Prahova, companie implicată în criza apei din Prahova.
Bolojan a declarat, luni, la dezbaterea moţiunii de cenzură, că semnatarii nu înţeleg contextul economic, social şi geopolitic în care ne aflăm. „Puteţi să criticaţi guvernul oricât doriţi, este dreptul opoziţiei s-o facă. Dar mi se pare cu adevărat periculoasă maniera în care vă raportaţi la apărarea ţării” – le-a transmis șeful Guvernului celor din Opoziție.
Totodată, în discursul său din cadrul legislativului, Bolojan a mai afirmat că s-a intrat deja „într-o rutină” a acestor moţiuni de cenzură care urmează toate acelaşi tipar, şi anume bifează un exerciţiu politic.
„În locul discuţiilor pe soluţii, semnatarii moţiunii livrează doar haos şi scandal. În continuare nu înţeleg ce alternativă propun semnatarii moţiunii. Ar fi trebuit să lăsăm România să ajungă în criză? Ar fi trebuit să continuăm cu cheltuielile şi să adâncim deficitul? Ar trebui să nu investim în apărare şi să lăsăm România vulnerabilă? Moţiunea arată faptul că semnatarii nu înţeleg contextul economic, social şi geopolitic în care ne aflăm. Sau se fac că nu înţeleg. Ni se spune să reducem deficitul, dar să nu tăiem cheltuielile”, a mai afirmat premierul.
„Semnatarii moţiunii pretind că susţin România şi pe români, dar de fapt se folosesc de greutăţile şi suferinţele oamenilor pentru a câştiga capital politic”, a susținut șeful Guvernului.
Camera Deputaților și Senatul s-au reunit, luni, în ședință comună, pentru dezbaterea și votul asupra moțiunii de cenzură „România nu este de vânzare – fără progresiști la guvernare”, inițiată de 118 parlamentari ai Opoziției.
sursa foto: captură video facebook.com/cameradeputatilor