Cauta

Florin Cîţu mai închide un robinet cu bani! Decizie fără milă pentru românii care cumulează pensia cu salariu la stat

pensie

Florin Cîţu se pregăteşte să interzică, prin lege, cumularea pensiei cu salariul la stat.

Premierul a declarat, miercuri, că i se pare normal să se interzică cumulul pensiei cu salariul de la stat, iar fiecare persoană să decidă dacă doreşte să încaseze pensia sau salariul.

Proiectul de lege pregătit de Ministerul Muncii este considerat de primul-ministru ”foarte bun”.

Mie mi se pare un proiect de lege foarte bun, am încercat şi anul trecut acest lucru.

Mi se pare normal, în momentul în care ai ieşit la pensie, să decizi dacă vrei să încasezi pensia sau dacă vrei să fii angajat, atunci să renunţi la pensie”, a mai declarat Cîţu.

Ministrul Muncii, Raluca Turcan, a anunţat recent că, în condiţiile în care există ”un trend considerabil” privind angajaţii din sistemul public ieşiţi la pensie şi reangajaţi tot la stat, intenţionează să le dea bugetarilor posibilitatea de a lucra până la vârste mai înaintate, însă fără a mai putea cumula pensia cu salariul de la stat.

Un pensionar va putea, în schimb, să cumuleze pensia cu un salariu câştigat lucrând în mediul privat.

Ultimele stiri

  • Gabriela Firea, a doua scrisoare deschisă către Nicușor Dan: „Domnule primar, sunteți serios?”
  • Real Madrid, regina Europei
  • Reputația Americii, în pumnii lui Trump
  • Politica de condamnare. Cum va juca Biden cartea vinovăției lui Trump?
  • Burse, cluburi, suporteri. Cât de rentabile sunt acțiunile în fotbal?
  • Băncile globale trag alarma: reglementările ecologice, un nou tip de risc imobiliar
  • Întâlnire de gradul 3!
  • Summitul lui Zelenski, mult zgomot pentru nimic?
  • Afaceri în stil american: Big Pharma și Big Marijuana
  • Să fie primit, liberalilor! Partidele europene, susținute de donațiile companiilor americane de tehnologie
  • Exit mobile version