Cauta

Gabriela Firea acuză: „Bucureștiul riscă să piardă o șansă financiară unică”. Suma este uriașă

Firea pune tunurile pe Nicușor Dan: „Bucureștiul riscă să piardă o șansă financiară unică, în timp ce mii de familii îngheață în case!”/Suma e uriașă

Firea pune tunurile pe Nicușor Dan: „Bucureștiul riscă să piardă o șansă financiară unică, în timp ce mii de familii îngheață în case!”/Suma e uriașă (sursa foto:gabriela Firea/Facebook)

A venit iarna, temperaturile au scăzut, astfel că problemele sistemului de termoficare se resimt mai mult ca oricând. Nu o dată s-a vorbit, în ultima perioadă, despre căldura insuficientă sau chiar lipsă din locuințele oamenilor care stau la bloc, în Capitală.

Fostul primar general al Bucureștilor, actualmente ministru al familiei în Guvernul Ciucă, îl arată cu degetul pe succesorul său în fotoliul de edil al Capitalei, Nicușor Dan.

Firea, atac la actualul primar al Capitalei: „Nu a mișcat un deget din ziua în care a ajuns primar”

Social-democrata Gabriela Firea atrage atenția asupra unei situații ce vizează fondurile europene nerambursabile destinate înlocuirii conductelor vechi de termoficare. Și îl critică fățiș pe Nicușor Dan. „Strigător la cer! Bucureștiul riscă să piardă o șansă financiară unică, în timp ce mii de familii îngheață în case! Fondurile europene nerambursabile pentru înlocuirea conductelor vechi de termoficare, aproape 300 de milioane de euro, sunt la un pas de a fi pierdute! Nicușor Dan nu a mișcat un deget din ziua în care a ajuns primar, pentru a folosi banii pe care i-a moștenit, fără niciun efort, și cu care putea începe reabilitarea sistemului”, susține Firea, marți, 18 ianuarie.

Fosta șefă de la Primăria Capitalei consideră că „este inexplicabil de ce NU a scos la licitație proiectarea și execuția lucrărilor, în aproape un an și jumătate de la semnarea contractului! Sunt proceduri de durată, dar care puteau fi începute imediat”.

Firea atrage atenția asupra regulilor în acest caz. „Adevărul este însă dramatic : și dacă licitațiile ar porni astăzi, tot ar fi prea târziu. Proiectul este finanțat pentru exercițiul financiar 2014 – 2020, iar regulile spun că fondurile trebuie cheltuite până în 2023. Minimum un an si jumătate pentru licitație si minimum tot atât pentru proiectare, e clar că va ieși din calendar iar banii se vor pierde! Viața, siguranța și confortul a 1,2 milioane de bucureșteni sunt într-un real pericol! Fără investiții și reparații, sistemul de termoficare poate intra în colaps.”, scrie Firea, pe Facebook.

Săgeți la Ludovic Orban

Firea continuă să îl critice pe Nicușor Dan. Săgețile venite din direcția social-democratei nu scapă nici fostul premier și ex-lider al PNL-ului, Ludovic Orban, actualmente aflat într-un alt proiect politic, denumit Forța Dreptei.

„Am muncit din greu pentru a obține fondurile de la Uniunea Europeană, pentru schimbarea a peste 200 km de țevi vechi.

Sute de documente și studii au fost gândite de specialiștii din fostul Radet și experții în fonduri europene. Am lăsat totul „la cheie” și mă doare sufletul când văd că proiectul nu a avansat. Nici măcar o hârtie.

Nicușor Dan s-a grăbit doar să semneze contractul, în locul meu si al echipei mele, ținut în sertar de mentorul său politic. Nu cred că a uitat nimeni cum mărturisea fără scrupule Ludovic Orban că, odată cu venirea lui Nicușor la primărie, guvernul poate da bani pentru apă caldă și căldură! Chiar meritau bucureștenii să fie pedepsiți așa pentru un joc politic murdar?”, mai scrie Gabriela Firea în postarea de pe rețeaua de socializare amintită.

Ultimele stiri

  • Boala devine un lux. Concediile medicale, taxate cu 20%
  • Riscă ani grei de închisoare după ce a semnat cu CSKA Moscova
  • Tranca-fleanca, mere acre…
  • FACIAS a obținut o victorie majoră pentru toți tinerii români: ÎCCJ obligă Guvernul să pună în aplicare Legea Tinerilor, ignorată timp de 20 de ani
  • Strategia Chinei în Golf, testată de războiul Israel-Iran
  • A ajuns din nou în spital! Mihai Leu, în comă indusă, la Fundeni
  • Iranul poate să facă ravagii în comerțul mondial cu petrol
  • Fotbaliștii, Litoralul si Brâulețul
  • Se anunță zile foarte călduroase în Capitală! Temperaturile vor urca până la 37 de grade Celsius
  • Două noi atacuri cu rachete din Iran au declanșat sirenele de alertă antiaeriene în mai multe zone din Israel – VIDEO
  • Exit mobile version