Cauta

Fâşia de pământ din mijlocul ţării „ruptă” de realitatea politică. Orașul în care niciun român nu a fost ales în Consiliul Local

Românii, chemați la vot doar pentru Parlamentare

Locuitorii din Sfântu Gheorghe şi-au creat propria lor realitatea politică. Aici, UDMR a obţinut toate cele 21 de locuri în Consiliul Local.

UDMR a câştigat Consiliul Local Sfântu Gheorghe cu 78,84% din sufragiile electoratului, în timp ce PSD a atins 4,8%, USR 4,44%, AUR 3,71%, PNL 3,28%, iar celelalte două formaţiuni maghiare, Alianţa Maghiară din Transilvania şi Forţa Civică Maghiară, sub 3%.

Moment istoric pentru consilierii UDMR

„Asta înseamnă că pentru prima dată din ultimii 100 de ani, în Consiliul Local din municipiul Sfântul Gheorghe se pare că vor fi doar consilieri de la UDMR”, a declarat primarul Antal Arpad, care a obţinut cel de-al cincilea mandat pe lista Uniunii, cu 83% din voturile celor prezenţi la urne.

În ultimii patru ani, în Consiliul Local Sfântu Gheorghe a fost un singur consilier de naţionalitate română, Liviu Comăneci, ales pe lista PNL.

Scandal la secţiile de votare din sectoarele 1 și 2

În schimb, la Bucureşti, numărarea voturilor s-a lăsat cu scandal la sectoarele 1 și 2. Primarul Sectorului 2, Radu Mihaiu, reclamă că de la o secţie de votare îi lipsesc 280 de voturi, așa că a mers la sediul Biroului Electoral din Sectorul 2.

Şi Rareş Hopincă, câştigător al scrutinului potrivit rezultatelor parţiale, s-a dus la Biroul Electoral de sector pentru a supraveghea ce se întâmplă.

Biroul Electoral din Sectorul 1 a decis, luni seară, suspendarea procesului electoral până marţi dimineaţă şi preluarea materialelor sub pază militarizată.

Rareş Hopincă se situează pe primul loc în cursa pentru Primăria Sectorului 2, în urma alegerilor de duminică, actualul primar, Radu Mihaiu, aflându-se la mică distanţă în urma sa, relevă rezultatele parţiale ale scrutinului.

Ultimele stiri

  • Meteorologii anunță ploi, lapoviță și ninsori. De când se răcește semnificativ vremea/Cum arată prognoza pentru București
  • Când fiecare secundă contează: o echipă de tineri dezvoltă brățara care apelează singură numărul de urgență 112
  • A fost cutremur în România. Ce magnitudine a avut seismul de vineri, 21 noiembrie
  • Horațiu Potra, adus vineri la Curtea de Apel București – VIDEO
  • Șeful Statului Major al Armatei Franceze rupe în bucățele planul de pace al lui Trump din Ucraina și cheamă țara la război împotriva Rusiei: „Pregătiți-vă să vă pierdeți copiii!”
  • Noi dezvăluiri. Ce s-a aflat despre planul american menit să pună capăt războiului din Ucraina. Cele 28 de puncte ale planului
  • Intrarea în Biserică a Maicii Domnului. Tradiții și obiceiuri în această zi de mare sărbătoare
  • Caricatura Zilei
  • Horoscop 21 noiembrie 2025 – Este o zi bună pentru întâlniri cu prietenii
  • Alege ce citești
  • Exit mobile version