Europenii condamnă imperialismul american, dar apără colonia Danemarcei

În discursul său de la Davos, președintele  Donald Trump și-a moderat retorica agresivă, declarând că nu are intenția de a folosi armata americană pentru a cuceri Groenlanda și a o transforma în teritoriu american.

Dar nu a dat niciun semn că ar renunța la obiectivul său de a exercita presiuni asupra Danemarcei să accepte achiziționarea insulei de către SUA.

Și a profitat de ocazie pentru a reaminti Europei și Canadei adevăratul dezechilibru de putere dintre Statele Unite și aliați.

Trump poate fi criticat pentru că a exprimat în mod nediplomatic ceea ce mulți americani gândesc în particular despre relațiile transatlantice. Dar, din punct de vedere al realpolitik, el este cel puțin consecvent: încearcă să extindă hegemonia SUA, transferând în același timp o parte mai mare din povara apărării europene asupra Europei, fără a destrăma neapărat NATO.

Este dificil pentru europeni să condamne imperialismul american, în timp ce apără o posesiune colonială a Coroanei daneze. SUA au recunoscut suveranitatea Danemarcei asupra întregii Groenlande abia în 1916, cu doar un an înainte ca Danemarca să vândă Indiile Occidentale Daneze – acum Insulele Virgine Americane – Statelor Unite în 1917.

Insulele Virgine nu au fost singurele concesii coloniale făcute de regatul Danemarcei: a vândut Tranquebar (India daneză) Imperiului Britanic în 1845, forturile de coastă din Ghana în 1850 și Insulele Nicobar în 1868.

Pare ciudat, așadar, că Danemarca ar alege să protejeze Groenlanda – cu un cost de jumătate de miliard de dolari pe an pentru contribuabili – drept o rămășiță a imperiului colonial dobândit în mod nedrept, totul în numele ordinii globale bazate pe reguli.

Majoritatea aliaților importanți ai SUA din cadrul NATO doresc să mențină actualul sistem de alianță, în care americanii plătesc pentru apărarea Europei, deși  țările europene mențin sau intensifică integrarea economică cu China.

Desigur, insultele gratuite și aroganța lui Trump ar putea avea un efect contrar, întărind atitudinea europenilor împotriva lui. La urma urmei, este un agresor. Dar agresorii tind să fie mai puternici decât cei pe care îi hărțuiesc și adesea reușesc să-și impună voința.