AcasăPoliticaEste cutremur în PNL. Și-au dat demisia în masă

Este cutremur în PNL. Și-au dat demisia în masă

PNLEste cutremur în PNL. Și-au dat demisia în masă / foto: PS News

Eșecul de la alegeri i-a determinat pe unii șefi din PNL să-și depună mandatul. Nu mai puțin de 7 lideri din teritoriu și-au dat demisia, după ce au obținut rezultate slabe la alegerile locale, desfășurate duminică, 27 septembrie.

De altfel, Lovovic Orban le-a cerut celor care au avut un scor de sub 27% să se retragă de la șefia organizațiilor, transmite Hotnews.

Cei care și-au anunțat demisiile au fost Nicolae Robu (Timiș), Ionel Paler (Bacău), Marcel Romanescu(Buzău), Adrian Albu (Satu Mare), Lucian Heiuș (Hunedoara), Tinel Gheorghe (Ialomita) și Alexandru Dănăilă (Brăila).

Nu același lucru s-a întâmplat, cel puțin pentru moment, la București unde filiala e condusă de Violeta Alexandru, iar scorul PNL a fost de 19%.

La finalul ședinței, premierul Ludovic Orban a precizat că demisiile au fost de onoare, iar în scurt timp vor fi instalate conduceri interimare la șefia celor șapte organizații. El a precizat că prioritatea partidului sunt alegerile parlamentare pe care PNL vrea să le câștige.

Cum arată harta alegerilor locale 2020

PSD şi PNL şi-au împărţit ţara pe din două. PSD controlează 20 de consilii judeţene, PNL 17, iar UDMR 4. Dar PNL a câştigat mai multe voturi. Datele parţiale arată că PNL a câştigat alegerile locale cu 34% din voturi, urmat de PSD cu 30% şi de USR/PLUS cu 13%.

Au fost şi surprize. Candidatul comun al PNL şi USR PLUS, Cătălin Dumitru Toma, este cel care l-a învins pe liderul PSD, Marian Oprişan, în lupta pentru preşedinţia din Consiliul Judeţean Vrancea. Acesta din urmă a pierdut funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Vrancea după două decenii de activitate.

Datele oficiale arată că PNL a câştigat 15 municipii în urma alegerilor locale, PSD, 13 municipii, USR-PLUS, patru, iar UDMR, tot patru.

author avatar
Andreea Vlad
951 afisari

2 COMENTARII

  1. Pai nu mai au ce cauta in politica!!!
    La HUNEDOARA, PNL pur si simplu nu a avut niciun fel de actiune din care sa rezulte ca se lupta pentru scoaterea judetului de sub amenintarea care se numeste PSD si care a distrus judetul. Zici ca a fost un „blat”!
    Se vorbeste ca in judetul HUNEDOARA, PSD a platit transportul cetatenilor rrromi plecati in strainatate si i-au adus acasa sa voteze PSD!
    Ce spun autoritatile in acest sens?!
    Cum raspund reprezentantii PNL in fata electoratului de dreapta, ca din cauza lor, judetul a ramas condamnat inca 4 ani sub dictatura PSD?

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

Promisiunea lui Florin Piersic, de pe patul de spital. Mesajul emoţionant pe care l-a transmis fanilor

Florin Piersic a fost reevaluat cardiologic de medicii Spitalului „Foișor” din București, unde este internat actorul în vârstă de 88 de ani. Starea sa...

De ce românii cumpără tot mai mult produsele marcă proprie ale supermarketurilor. Nu e vorba doar despre preţ

Retailerii au observat că au început să se golească, într-un timp cât mai scurt, rafturile pe care sunt aşezate produsele marcă proprie.Cercetările de piață...
proger