Cauta

Emisari peste Ocean. Ciolacu: Doi trimiși speciali vor discuta cu reprezentanți ai Administrației Trump, în principal despre vize

sursa foto: captură video Facebook/Guvernul României

Vine un anunț de ultimă oră de la vârful Guvernului în privința unor discuții pe care ar urma să le aibă doi „trimiși speciali”, în SUA, cu reprezentanți ai Administrației Trump.

Doi trimiși speciali ai prim-ministrului, respectiv ai Guvernului, se află în Statele Unite ale Americii, unde urmează să poarte discuții cu reprezentanți ai Administrației Trump, a anunțat, joi, premierul Marcel Ciolacu, potrivit Agerpres.

Șeful Executivului a precizat, înainte de ședința de guvern de joi, că unul dintre cei doi emisari a plecat din țară și, de miercuri, se află în SUA, iar cel de-al doilea este un român stabilit în America.

Din câte a menționat premierul, președintele interimar Ilie Bolojan este la curent cu această situație.

Ciolacu: Încercăm cu toții să ieșim din bula care a funcționat până acum

Cât despre temele de discuție, premierul a declarat doar că se vor purta discuții „în principal pe Programul Visa Waiver”. De altfel, a subliniat, în context, că actuala Administrație Trump are pe lângă ambasadori acreditați și trimiși speciali.

„Așa lucrează ei. Eu, prim-ministru, am o persoană pe care am trimis-o în SUA. Are întâlniri la Mar-a-Lago. Schimbăm sistemul de abordare, încercăm cu toții să ieșim din bula care a funcționat până acum. Administrația Trump funcționează altfel”, a mai punctat Ciolacu, potrivit sursei citate.

Numele celor două persoane – trimișii speciali la care se face referire – nu au fost făcute publice, cel puțin pentru moment.

De altfel, întrebat, zilele trecute, la Constanța, ce se întâmplă cu suspendarea Visei Waiver și dacă mai avem vreo șansă la aderarea la acest program, Ciolacu a adus în discuție noua politică privind imigrația a administrației Trump.

„În acest moment, este un anunț, un anunț care nu-i legat de România, este legat de noua politică privind imigrația a administrației Trump. Singurul program de Visa Waiver care nu fusese implementat era cel al României.

Normal că a apărut un delay pentru implementarea programului, dar veți vedea că vor fi niște măsuri care vor viza toate statele care beneficiază de programul Visa Waiver”, a răspuns Marcel Ciolacu întrebării primite de la presă miercuri, 26 martie.

„Ciolacu a înțeles că este momentul să schimbe placa”

„După luni de tăcere, în care l-a luat pe „nu există nicio problemă” în brațe, Ciolacu a înțeles că este momentul să schimbe placa și acum vorbește deschis despre nevoia de a „regândi” relația dintre România și SUA. Donald Trump este de neclintit, iar social-democrații pare că sunt ultimii europeni care au priceput și ei, în sfârșit, cum stau lucrurile și ce viziune are noua administrație americană. „Suntem într-o altă dinamică, odată cu recâștigarea Casei Albe de către președintele Trump. Este evident că suntem într-o altă dinamică. Domnul Hurezeanu este un diplomat de excepție, un om cu expertiză, cu experiență, un ambasador excelent. Sunt ferm convins că și ministru de externe pentru Europa ar fi foarte căutat. Totuși, noi trăim acum într-o altă dinamică. Este normal să regândim colaborarea și să venim în întâmpinarea noii administrații din Statele Unite”. Cu alte cuvinte, Marcel Ciolacu tocmai le-a spus americanilor că este pregătit să discute și că în el vor găsi un partener de încredere!”

Citiți mai multe AICI: Coaliția PSD-PNL: trădare, atacuri și jigniri!

Citiți și: S.O.S. la MAE! Diplomația românească, îngropată de cuplul Bolojan-Hurezeanu!

Administrația Trump: un dulău și restul potăi!

SUA suspendă pe termen nelimitat includerea României în Programul Visa Waiver/Hurezeanu, n-ai plecat?

Ultimele stiri

  • Antrenorul lui Manchester United, sabotat de proprii jucători!?
  • Pedepse pentru vaping: biciuire și închisoare. Atenție, turiști!
  • Back to School 2025: bugetul părinților ajunge la 2.500 lei, cumpărăturile planificate înlocuiesc achizițiile impulsive
  • Austeritatea intră cu bocancii și în spitale. Internările pacienților, restricționate drastic
  • Decizie istorică, UEFA a făcut anunțul! Se schimbă ora de start a finalei Ligii Campionilor
  • Iohannis chemat de ANAF să plătească 4,7 milioane lei pentru imobilul din Sibiu
  • Producătorii din China remodelează piața auto globală
  • Comunicat de presă Spitalul Clinic Județean de Urgențe Sf. Spiridon Iași
  • Ce scumpiri îi așteaptă pe șoferi în doar câteva zile. Guvernul Bolojan a dat undă verde ordonanței/Cât va costa rovinieta și cât vor fi amenzile pentru lipsa ei
  • Rolul Bisericii: „reînarmarea spirituală” a Danemarcei este o lecție pentru Occident.
  • Exit mobile version