Liviu Dragnea, fostul număr 1 în cadrul PSD-ului, pare să aibă planuri mari în sfera politicului, pe care le-a dezvăluit la începutul acestui an.
Dragnea are un nou proiect politic. Ex-președintele Camerei Deputaților și-a făcut o nouă formațiune politică, ce se va numi Partidul România Suverană. Fostul politician social-democrat a și vorbit, duminică seara, la un post de televiziune, despre planurile pe care le are cu acest nou partid.
„Mă bazez pe oameni care au făcut politică și care sunt în regulă. Oameni cu mintea la ei, cu vorbele la ei, cu caracter. Sunt și oameni specializați pe anumite domenii cu care colaborez ceva”, a declarat Liviu Dragnea, citat de realitatea.net.
Program în sfera Agriculturii
Dragnea a adus în discuție domeniul agriculturii și a dat câteva detalii despre un program destinat acestei sfere.
„Vă prezint o parte din programele care vor fi prezentate în detaliu anul ăsta și următorul. Mi-am făcut câteva notițe în câteva domenii: agricultură, familiile tinere, familii foarte sărace și câteva chestiuni generale, urmând să luăm fiecare domeniu în parte.
Agricultură: Un program de înființare a comunităților agricole sociale. Minim 5 asociați, maxim 50. Domniciul să fie în zona rurală. Toți trebuie să fie angajați la această societate agricolă. Guvernul va aloca bani gratuit. 10.000 euro pe an pentru fiecare asociat timp de 25 de ani pe baza unui business plan. Ministrul Agriculturii se va ocupa de plan, o să detaliem în perioada următoare.
Programe personalizate pentru fiecare tip de legume. Am făcut analize, am făcut calcule, suntem pregătiți cu resursele financiare”, a spus Dragnea.
Trimitere la vorbele lui Eminescu
Până să iasă la Realitatea Plus, duminică seară, Dragnea a ales să transmită un mesaj pe pagina sa de Facebook, cu referire la ziua de 15 ianuarie, în contextul în care în 2023 s-au împlinit 173 de ani de la nașterea petului Mihai Eminescu.
„Să nu uităm niciodată spusele lui Mihai Eminescu, de la a cărui naștere se împlinesc 173 de ani:
„A fi un bun român nu e un merit, nu e o calitate ori un monopol special, ci o datorie pentru orice cetățean al acestui stat, ba chiar pentru orice locuitor al acestui pământ care este moștenirea, în exclusivitate și istorică, a neamului românesc. Acesta este un lucru care se înțelege de la sine” ”- e mesajul pe care a ales sa-l posteze Dragnea, pe rețeaua de socializare în prima parte a zilei de 15 ianuarie.