Veniturile Rusiei din exporturile de îngrășăminte au crescut vertiginos anul trecut, în pofida unei scăderi a volumelor de vânzări, în condițiile în care prețurile nutrienților pentru culturi s-au majorat puternic după invazia Ucrainei.

În primele 10 luni din 2022, exporturile de îngrășăminte rusești au crescut cu 70%, ajungând la 16,7 miliarde de dolari, comparativ cu aceeași perioadă din 2021, potrivit datelor ONU.
Statisticile de import ale partenerilor comerciali ai Moscovei arată că, în termeni de volum, vânzările în străinătate ale celui mai mare exportator de îngrășăminte din lume au scăzut cu doar 10% față de anul precedent, conform unei analize a Organizației Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură(FAO).
Exporturile de alimente și îngrășăminte din Rusia sunt scutite de sancțiunile occidentale pentru a sprijini securitatea alimentară, în special pentru țările mai sărace.
Oficialii ruși și cei ai UE au fost îngrijorați de faptul că unii cumpărători – precum și băncile și asigurătorii acestora – se autosancționau și evitau să cumpere produse din Rusia.
Luna trecută, UE a clarificat scutirea de sancțiuni pentru exporturile rusești de produse agricole și de îngrășăminte, după ce statele membre au afirmat că livrările erau uneori reținute din cauza îngrijorărilor legate de posibila implicare a unor societăți sau persoane fizice rusești sancționate.
Blocul comunitar a introdus noi derogări care permit statelor membre ale UE să deblocheze banii persoanelor sancționate care au fost implicate în sectorul agricol și al îngrășămintelor din Rusia.
Prețurile internaționale ale îngrășămintelor au început să crească chiar înainte de război, deoarece Rusia a redus livrările de gaze naturale, principala materie primă pentru îngrășămintele pe bază de azot.
Creșterea bruscă a prețurilor la gaze după invazia rusă a dus la închiderea unor fabrici în Europa, ceea ce a dus la majorarea prețurilor la îngrășămintele azotate, care sunt esențiale pentru producția și calitatea producției de alimente.
Cu toate acestea, este puțin probabil ca Rusia să continue să beneficieze de prețuri mai mari în acest an. Recentele scăderi ale cotațiilor la gaze în Europa, datorită vremii mai calde decât în mod normal, au dus la scăderea prețurilor la îngrășăminte, producătorii din regiune accelerând producția.
Acordul privind cerealele din Marea Neagră dintre Moscova și Kiev, negociat de ONU și reînnoit în noiembrie, includea un angajament de a relua exporturile rusești de amoniac.
Companiile și investitorii ruși din domeniul îngrășămintelor, inclusiv miliardarul rus Dmitri Mazepin, afectat de sancțiuni, au cerut reluarea transporturilor, deși recenta scădere a prețurilor internaționale la îngrășămintele pe bază de azot slăbește urgența.