Se spune că diplomația e arta subtilă a compromisului, unde fiecare cuvânt cântărește mai mult decât o bombă. Emil Hurezeanu, însă, pare să fi uitat manualul. La Luxemburg, în fața miniștrilor de Externe europeni, a ales tonul greșit, la momentul greșit, într-o Europă care nu mai are nevoie de noi declarații bombastice. În timp ce Washingtonul caută o ieșire din criză, șeful diplomației noastre insistă să bată tobele sancțiunilor, de parcă România ar fi ultima fortăreață a Vestului împotriva Moscovei.
Emil Hurezeanu se comportă ca un cowboy geopolitic, trântind pe masă declarații incendiare fără să evalueze consecințele. Când lumea întreagă are nevoie de echilibru, MAE sub conducerea lui Hurezeanu face din România un stat izolat își sabotează propria securitate.
Un front în plus. Chiar era necesar?
Pe masa diplomației, Hurezeanu s-a aruncat cu o carte periculoasă: cereri de sancțiuni mai dure, garantii ferme de securitate pentru Ucraina, un limbaj care nu lasă loc de retragere. Dar, în timp ce el vorbea de zor și promova interesele lui Volodimir Zelenski, ceilalți jucători schimbau, deja, regulile. SUA negociază în culise, Germania caută o ieșire onorabilă spre negocieri de pace, iar Ungaria deschide larg ușa dialogului cu Moscova.
Și noi? Noi rămânem neclintiți și singuri pe poziții, cu o factură geopolitică pe care nu știm dacă o vom putea deconta.
Cei care înțeleg jocul și n-au uitat istoria știu că Rusia nu uită. Dacă România devine vocea cea mai zgomotoasă pentru sancțiuni, vom fi pe lista neagră a Kremlinului – nu doar politic, ci economic, energetic, chiar și în ciber-spațiu, că tot caută ai lui Predoiu „boți” și „troli” ascunși prin pivnițele românilor.
Să ne imaginăm următorul scenariu: Federația Rusă, iritată de poziția României, taie gazul prin TurkStream. UE, obosită de conflicte, ne lasă singuri în fața presiunilor internaționale. SUA, preocupate de Asia, nu mai au timp de „aliatul agresiv” din Estul Europei. În acest punct, România rămâne cu declarațiile belicoase și fără acoperire ale lui Hurezeanu și cu o economie sub presiune maximă. Și atunci când va veni momentul să negociem gazul, securitatea Moldovei sau drepturile comunității românești din Ucraina, cine va răspunde pentru prețul uriaș ce va trebui plătit?
Ăsta e viitorul cu Emil Hurezeanu la cârma diplomației! Lumea pe care o fantomă propagandistică a conflictului Est-Vest o poate construi e aceea în care România devine pion, nu jucător. Văzând cum pune problema ori de câte ori ne reprezintă la vreo reuniune de maximă importanță, nu putem să nu ne întrebăm cui servește, de fapt, acest tip de diplomație. Țării sau viselor de mărire ale unui ministru care a uitat ce înseamnă responsabilitatea?
A aruncat în aer și relația cu Israelul!
Orientul Mijlociu este un câmp minat diplomatic în care Emil Hurezeanu pășește cu bocancii. În mijlocul furtunii care zgâlțâie regiunea, când fiecare cuvânt reprezintă un glonț (diplomatic), ministrul nostru de Externe a ales să tragă cu pușca în picior. Comunicatul MAE ce a urmat întâlnirii Consiliului de Afaceri Externe pompează cu mândrie susținerea României pentru „soluția celor două state”, dar uită să menționeze că această frază a devenit o mantră goală – niciunul dintre actorii implicați în conflictul israeliano-palestinian nu mai crede în „soluția celor două state”.
„România susține implementarea integrală a acordului de încetare a focului… eliberarea imediată a ostaticilor… și soluția celor două state ca singură opțiune durabilă”, anunță oficialii noștri cu o gravitate care ar fi comică dacă nu ar fi tragică. În realitate, Netanyahu așterne pe masă hărți cu „Marele Israel” și spune pe față: „Nu va exista niciodată un stat palestinian suveran!”. Iar cei din Hamas râd pe sub mustață când aud de „coexistență pașnică” între ei și evrei.
România are o relație strategică cu Israelul în tehnologie, securitate cibernetică și energie. Companiile israelene investesc la noi, iar la nivelul serviciilor de informații există o strânsă colaborare. Dar, oare cât timp va mai rezista acest parteneriat, având în vedere că Bucureștiul repetă lozinci care legitimează pretențiile palestiniene și contravin politicii actuale a Tel Avivului?
În diplomație, uneori, tăcerea este singura declarație inteligentă. De aceea cuvintele trebuie alese cu mare grijă, fiindcă au o greutate uriașă. Sunt ca gloanțele – unele te apără, altele te lovesc în cap. Hurezeanu pare că trage cu ambele mâini, dar doar în propriul picior. Poate că este timpul să i se amintească faptul că, pe tabla șahului global, regii se sacrifică rareori. Pionii, însă, cad mereu primii.