Cauta

Demonizarea lui Trump, glonțul care îl va răpune pe Biden

Demonizarea lui Trump, glonț pentru Biden - Ziarul National

De când s-a aflat că Donald Trump vrea să se întoarcă la Casa Albă, stricând planurile „elitei” politice de la Washington, care spera să tragă sforile încă patru ani, mașinăria de propagandă s-a (re)activat, turând motoarele la maximum.

Demonizarea miliardarului care, într-un singur mandat, a dinamitat scena globală printr-o serie de decizii majore – dar care n-au vizat și declanșarea vreunui război (rămâne singurul președinte american care nu a ridicat armele împotriva vreunui stat!) – s-ar putea întoarce împotriva taberei democrate.

De fapt, unii spun că acesta este glonțul care va spulbera candidatura lui Joe Biden, alesul plimbat prin fața electoratului american ca ursul prin gară.

Interzis la MSNBC, umilit la CNN

Faptul că Trump este demonizat și interzis în mass-media mainstream (o adunătură de organizații de presă care propagă doar ce li se ordonă) nu va face decât să alimenteze atacurile republicanilor asupra presei corporative.

Iar în final, totul se va întoarce în defavoarea progresiștilor neomarxiști disperați să împingă omenirea în cel de-Al Treilea Război Mondial.

Donald Trump a câștigat în Iowa alegerile primare din interiorul Partidului Republican. A făcut-o atât de categoric încât nici n-a mai fost nevoie de numărarea tuturor voturilor pentru a-i anunța victoria. Zdrobitor scor obținut și un discurs pe măsură rostit la aflarea rezultatelor.

După nici 10 minute de când vorbea („victory speech” îi zic americanii), moderatorul Jake Tapper i-a tăiat microfonul, scoțându-l din „live” pe CNN. Într-o secundă, transmisiunea în direct din Iowa s-a întrerupt. La MSNBC, Rachel Maddow a anunțat direct că nu va transmite discursul pentru că nu merită.

Țara libertății de exprimare întoarce spatele unui subiect din care s-ar fi putut extrage o mulțime de știri. Ciudat, nu-i așa!? Poate că da, dar în orice altă parte, nu și-n America, unde această decizie este doar o altă iterație a relației dintre mass-media corporatistă și inamicul său declarat, Donald Trump.

Prin tot ceea ce face și spune, Trump alimentează presa cu subiecte, fiecare frază rostită e un subiect de tratat. De-a lungul anilor, relația sa cu televiziunile și ziarele din State a trecut prin multe faze, el afirmă că s-a obișnuit să fie tratat de maniera în care este, doar jurnaliștii sunt tot nemulțumiți. Sau poate că nu execută ordine cum trebuie, cine știe?!

Când a devenit Trump un pericol

În primăvara lui 2016, când omul de afaceri își anunțase intenția de a candida, presa i-a oferit o felie din acoperirea sa. Se dădeau la tv inclusiv întâlnirile sale cu susținătorii din diferite orașe, iar discursurile erau transmise „live”. Dar, pe măsură ce a devenit evident că reprezintă o amenințare pentru Hillary Clinton, iar finala între ei se contura, Donald Trump a început să aibă o presă tot mai ostilă.

Relația s-a stricat definitiv când la Casa Albă nu a ajuns cine trebuia.

După ce Trump a părăsit „Biroul Oval”, strategia adoptată de mass-media s-a schimbat – fără atacuri, doar o ignorare completă a personajului.

Însă, cum se pare că americanii îl vor din nou președinte, e foarte posibil ca tactica presei să se dovedească contraproductivă pentru Partidul Democrat. De ce? Pentru că întreaga campanie a lui Trump e acum bazată pe mesajul că el stă singur împotriva tuturor. Se luptă cu o hidră – forțele combinate ale întregii elite din SUA. Iar blocarea lui Donald Trump pe televiziunile mainstream nu face decât să întărească acest mesaj. Dovada stă în creșterea audienței pe online – postările de pe rețelele de socializare în care Trump atacă presa aservită au deja milioane de vizualizări.

Dacă alternativa este încă patru ani cu „Sleepy Joe” la cârmă, americanii preferă să voteze un Donald Trump care țipă, înjură, amenință Europa și bate cu pumnul în masă la reuniunile internaționale.

Ultimele stiri

  • Incident incredibil! Un tânăr s-a dezbrăcat complet în fața împăratului Japoniei și a familiei sale
  • Avalanșă de proporții la Bâlea Lac, declanșată accidental de doi schiori – VIDEO
  • Meteorologii anunță vânt, ninsori și viscol în mai multe zone! Avertizări Cod galben și portocaliu – HARTA/ Stratul de zăpadă ar putea ajunge la 50 de centimetri, la munte
  • Trump avertizează că SUA sunt pregătite să intervină dacă Iranul reprimă violent protestele pașnice: „Suntem înarmați și gata de acțiune”
  • Ce spun foile de ceapă despre anul 2026. Lunile în care va ploua sau va fi secetă
  • Cea mai mare greșeală pe care o fac românii după Sărbători. Detox-ul, între mit și adevăr!
  • Useristul Robert Schwartz, supărat pe TVR. Formula care i-a „lezat” sentimentele
  • Cum va fi vremea la începutul anului. Prognoza anunțată de ANM pentru toată luna ianuarie
  • Probleme pe domeniul schiabil Sinaia din cauza gerului: minus 25 de grade în Bucegi
  • Consumul apei de la robinet, interzis în mai multe localități din Prahova. Care este motivul
  • Exit mobile version