Emmanuel Macron a sugerat că armele nucleare franceze – Sfântul Graal al securității naționale – ar putea fi puse la dispoziția apărării Uniunii Europene.
Comentariile sale au stârnit critici vehemente din partea întregului spectru politic. “Macron devine un pericol national”, a afirmat Thierry Mariani, de la Rassemblement National. Între timp, candidatul de centru-dreapta al Franței pentru alegerile europene din 9 iunie, Francois-Xavier Bellamy, a descris declarația lui Macron ca fiind de o “gravitate extremă”, deoarece atinge “însăși esența suveranității franceze”.
Deci, ce pune la cale Macron? În primul rând, este o tactică de diversiune față de poziția mediocră a coaliției sale înainte de alegerile europarlamentare, potrivit The Spectator. Ultimul sondaj de opinie publicat marți arată că Valerie Hayer, candidata lui Macron, se află în urma lui Jordan Bardella de la RN, cu umilința suplimentară că ar putea fi depășită de socialistul moderat Raphäel Glucksmann. O victorie a RN de această magnitudine ar fi cea mai mare a unui partid în orice alegeri europene de când acestea au început în 1979.
Europa nu trebuie să se mai bazeze pe americani
În al doilea rând, mai importat, este aplicarea unei convingeri de lungă durată și profund susținute din 2017, potrivit căreia Europa trebuie să organizeze o apărare credibilă autonomă și să nu se mai bazeze pe americani.
Macron a precizat acest lucru într-un discurs la Sorbona în 2017 și în „Sorbona 2” la 25 aprilie. Pentru el, acesta este un moment decisiv pentru ca UE să rămână o putere mondială sau să se confrunte cu uitarea: „Europa noastră de astăzi poate muri”. Aruncarea sacrosanctei arme nucleare a Franței în dezbatere este calculată pentru a alarma și a demonstra gravitatea momentului.
În cele din urmă, dorința aparentă a lui Macron de a pune cel mai mare atu al Franței la dispoziția UE stabilește un reper clar pentru a-și asuma un rol de lider în blocul comunitar după ce se va retrage de la președinție în 2027.
Franța a reușit să producă o bombă nucleară în 1960, după SUA (1945), URSS (1949) și Marea Britanie (1952). Deși arma nucleară a fost și rămâne un obiect de mândrie și un simbol al autonomiei strategice franceze, dorința de a o pune la dispoziția UE îi va alarma pe cei mai mulți francezi, nu în ultimul rând pentru că Bruxelles-ul va fi atras în discuțiile privind circumstanțele utilizării sale.
Doctrina nucleară a Franței, ca și cea a Marii Britanii, este construită pe noțiunea de a apăra până la ultimul „interesele vitale” ale statului. Dar „ambiguitatea strategică” este cultivată în mod intenționat cu privire la ceea ce înseamnă „vital”.
Iar predecesorii lui Macron – Hollande, Sarkozy și chiar Chirac – au dat de înțeles că, în contextul Europei, descurajarea nucleară nu poate fi concepută în mod izolat. Acest tip de reasigurare nucleară franceză nu este, prin urmare, nou.
Dar, într-un moment în care majoritatea francezilor au sentimentul că țara lor este retrogradată în divizia a doua și în care euroscepticismul larg răspândit este în creștere, discuția despre dotarea UE cu arme nucleare nu poate decât să crească anxietatea și să se reflecte în rezultatele din 9 iunie.