Cauta

Dan Barna i-a “terminat” pe parlamentari! Unora, le-a anulat motivul pentru care au candidat la Senat sau la Camera Deputaţilor

Dan Barna i-a “terminat” pe parlamentari! Unora, le-a anulat motivul pentru care au candidat la Senat sau la Camera Deputaţilor - Ziarul National

Dan Barna, despre pensiile speciale

Dan Barna a anunțat luni, după ședința coaliției, că miercuri va avea loc un plen reunit în care va fi votat un proiect de lege pentru eliminarea pensiilor speciale ale parlamentarilor.

Miercuri când va fi o ședință de plen reunit să avem pe ordinea de zi și să votăm eliminarea pensiilor speciale ale parlamentarilor. Un prim pas pe care îl vom duce la îndeplinire”, a declarat Barna.

Când vor fi eliminate celelalte pensii speciale?

Dan Barna a menţionat că restul pensiilor speciale vor fi eliminate abia după ce vor fi găsite soluții astfel încât tăierile să nu fie neconstituționale. În acest sens a fost făcut un grup de lucru la nivelul coaliției.

Fiecare categorie de pensii trebie să aibă o reglemetare și o lege distinctă pentru a evita problemele de la Curtea Consituțională. Avem un grup de lucru pentru a vedea care este abordarea.

Am stabilit un termen de 2 luni în care să avem aceste opțiuni și variante pentru toate aceste pensii speciale”, a mai declarat vicepremierul.

Vor fi analizate toate categoriile

Eu vreau să ieşim din logica aceasta a ipocriziei retorice, pe care o vedem pe diverse spaţii media legată de pensiile speciale.

Fiecare categorie de pensii, numită specială la modul generic, trebuie să aibă o reglementare şi o lege distinctă tocmai pentru a evita problemele de constituţionalitate pe care le-am avut în legislatura anterioară.

Într-adevăr, colegul meu, vicepremierul Kelemen Hunor, şi-a exprimat nişte rezerve legate de această abordare, dar ceea ce spune este hai să facem paşii pe care putem să-i facem.

Pensiile speciale ale parlamentarilor sunt un pas firesc, logic.

Pentru celelalte categorii avem grupul de lucru prin care analizăm care este abordarea sustenabilă şi funcţională juridic, astfel încât să putem lua deciziile de a rezolva această situaţie, fie că rezolvarea înseamnă impozitarea, în unele situaţii, unde CCR a spus că nu se poate mecanismul acesta al eliminării, fie eliminare în alte situaţii”, a detaliat vicepremierul.

Ultimele stiri

  • Bolojan îi ia la țintă și pe românii cu handicap: „E o problemă serioasă” / Ce plan are premierul cu salariul minim
  • Din mila Guvernului, masa caldă primită de elevi ar urma să fie mai “consistentă” cu… 1,5 lei: “Nici măcar un ziar nu iei de banii ăștia”
  • PSD şi PNL au “dat-o la pace” în Coaliție, pe reformă: se reduc cu 10% cheltuielile în administraţia centrală, iar salariul minim creşte de la 1 iulie. Bolojan a avut o condiţie
  • Imunitatea porcului
  • Horoscop 18 decembrie 2025 – Păstrați-vă echilibrul și respectați regulile
  • Alege ce citești
  • Securitatea colectivă, în stare critică
  • România s-a țepuit singură. Armamentul cumpărat din banii împrumutați merge în Ucraina
  • Euroclear, problema UE
  • Anomalie criminală. Dosarele penale, întocmite de polițiști fără studii juridice
  • Exit mobile version