Cauta

Cum rămâne cu nivelul impozitelor în cazul românilor cu mai multe case. Ce spune ministrul Vîlceanu – VIDEO

Liberalul Dan Vîlceanu a venit cu precizări menite a fi lămuritoare, în contextul în care Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) prevede creşterea impozitelor pentru românii care locuiesc în marile oraşe.

„În PNRR există, din acest punct de vedere, o reformă care ţine de valoarea de impozitare. Practic, să plăteşti impozit la valoarea de piaţă a imobilului şi nu la o valoare stabilită indiferent de locaţie.

Pentru că în momentul de faţă, dacă ai un hotel în centrul Bucureştiului sau un hotel similar în Piatra Neamţ vei plăti acelaşi impozit”, a susținut Vîlceanu.

Viziune diferită față de cea a lui Câciu

Pe de altă parte, întrebat dacă e de acord cu regândirea sistemului de impozitare, în contextul declarațiilor de zilele trecute ale ministrului Finanțelor, referitor la o eventuală impozitare mai mare pentru a doua-treia casă, a doua-treia maşină, ministrul Investițiilor a răspuns că e vorba despre o propunere venită de la Adrian Câciu. Și a explicat cum vede lucrurile, din această privință.

Nu sunt de acord cu asta. Domnul Câciu (n.r. ministrul Finanţelor) a venit cu o propunere. E ok, o discutăm. Dar din punctul meu de vedere eu nu aş aplica. Sunt viziuni diferite şi e normal să fie aşa”, a susținut Dan Vîlceanu. Care a continuat spunând că „nu am făcut coaliţia iubirii între PSD şi PNL în România”. ”Este o coaliţie politică între două partide, unul de stânga, unul de dreapta. Trebuie să fie o coaliţie a stabilităţii politice, care trebuie să treacă România printr-o perioadă foarte complicată”, susține Vîlceanu.

Ce spunea ministrul Câciu zilele trecute

Precizările liberalului Vîlceanu vin după declarațiile colegului său de guvern, șeful de la Finanțe, afirmații care au generat multe comentarii în spațiul public.

„Nu cred că este normal să ai același impozit dacă ai mai multe proprietăți. O mașină la o familie. Știți că în Japonia, de exemplu, nu poți să-ți cumperi mașină dacă nu faci dovada că ai locul de parcare.(…) Eu aș propune de la a treia (mașină o taxare n.r.) ca să nu sperii că de la a doua. Evident, în urma unei analize și a unui dialog poate să rezulte o creștere graduală de la a doua”, a declarat ministrul Finanțelor, într-un interviu acordat Hotnews, în 9 februarie.

„În zona în care există o, să nu-i spun opulență, dar o preocupare prea intensă pentru a acumula proprietăți, aș vedea o taxare, dar taxarea aceea n-aș vedea să se întoarcă la stat, ci către comunitatea locală”, a mai spus oficialul.

YouTube video player

Ultimele stiri

  • Presa din Iran anunță începerea armistițiului cu Israelul
  • Scumpirea cărților: cum condamnă Guvernul România la ignoranță fiscalizată
  • Caricatura Zilei
  • Horoscop 24 iunie 2025 – Familia, partenerii și prietenii vă vor fi o companie plăcută
  • Alege ce citești
  • PSD, campion la mersul pe loc
  • Noua consolidare fiscală, biruri puse doar pe populație
  • Va supraviețui ayatollahul Khamenei?
  • Agricultorii români îi dau peste nas Ursulei. ”Nu mâncăm armament, ci hrană produsă de fermieri”
  • Trump îl va înlătura pe șeful celei mai puternice bănci centrale din lume?
  • Exit mobile version