Cauta

Cum de s-a schimbat tema referendumului. Explicatia lui Iohannis

Au trecut cateva ore de cand s-a anuntat, din directia Cotrocenilor, faptul ca seful statului a trimis presedintilor Camerelor o scrisoare prin care se oficializeaza declansarea demersurilor pentru un referendum, insa nu pe tema gratierii, cum lasase sa se inteleaga seara trecuta ca are in intentie.

In conditiile in care inca nu s-au diminuat comentariile iscate de faptul ca tema consultarii populare – dupa cum reiese din comunicatul Presedintiei – este „Continuarea luptei impotriva coruptiei si asigurarea integritatii functiei publice”, aflam ca in drumul sau catre Strasbourg, unde are trecute pe agenda zilei in curs mai multe intrevederi si alocutiuni, in cadrul vizitei oficiale la Consiliul European, Klaus Iohannis a lamurit cum de a renuntat la a insera notiunea amintita. „Exista un articol in Constitutie care interzice poporului sa se pronunte pe aceste doua teme. Nu puteam sa risc sa fiu la limita Constitutiei, sa intoarca scrisoarea si sa-mi spuna ‘domnule presedinte, mai cititi o data Constitutia'”, si-a justificat seful statului decizia, potrivit Romania TV.

Articolul invocat precizeaza, printre altele, faptul ca „nu pot face obiectul initiativei legislative a cetatenilor problemele fiscale, cele cu caracter international, amnistia si gratierea”.

Ultimele stiri

  • Eșec de proporții: consolidarea clădirilor, pusă pe pauză de Nicușor Dan
  • Doi angajaţi ai unei bănci din România, acuzaţi că i-au sustras unui client de 64 ani suma de 140.000 de euro. Cum au acţionat
  • Ce amendă rişti să încasezi dacă faci grătar pe balcon, de 1 Mai. Autorităţile au tras un semnal de alarmă
  • Anunţ despre pensiile românilor, înainte de Paştele 2024. Răsturnare de situaţie. Când vin banii. Ce a transmis Poşta Română
  • Marcel Ciolacu a răspuns printr-un atac la Mircea Geoană când a fost întrebat dacă va candida la alegerile prezidenţiale 2024
  • Pelerinaj de Florii 2024 la București. Care va traseul procesiunii. Trafic restricţionat în Capitală
  • O stradă din Cluj-Napoca a dispărut peste noapte! Trafic restricţionat din cauza unei alunecări de teren (FOTO)
  • Pericol cu peştele din magazine, înainte de Florii 2024! Ce au descoperit inspectorii sanitari
  • Tragedie pe şoselele din România. Doi tineri au murit la faţa locului!
  • Horoscop – sâmbătă, 27 aprilie 2024. Chiar şi în weekend, mai mulţi naitivi îşi doresc să se dezvolte pe plan profesional
  • Exit mobile version