Cauta

Cum arată Cabinetul Ciucă 2. Cu ce portofolii a rămas PNL. Lista completă a miniștrilor

Cum arată Cabinetul Ciucă 2. Cu ce portofolii a rămas PNL. Lista completă a miniștrilor - Ziarul National

Cum arată Cabinetul Ciucă 2. Cu ce portofolii a rămas PNL. Lista completă a miniștrilor

Liderii partidelor ce urmează să formeze viitoarea alianță PNL-PSD-UDMR au anunțat, sâmbătă, că negocierile au fost finalizate, după aproape două săptămâni de discuții aprinse.

Ședința de sâmbătă, 20 noiembrie, pare că s-a încheiat cu bine, iar partidele au reușit să își împartă inclusiv portofoliile. PNL a pierdut Ministerul Transporturilor și Ministerul Dezvoltării.

PNL a pierdut ministere-cheie

În ceea ce privește Ministerul Finanțelor, râvnit de președintele PNL Florin Cîțu, acesta ar putea să ajungă la PNL, însă abia în iulie 2023, când s-a hotărât ca pe lângă schimbarea prim-ministrului de la șefia Guvernului, să treacă la celălalt partid și ministerele „de forță”.

Astfel, în anul 2023, Ministerul Justiției și Ministerul Afacerilor Interne vor fi preluate de către PSD, iar Ministerul Finanțelor, Ministerul Apărării și Secretarul General al Guvernului vor fi conduse de PNL.

Cel mai sigur, Guvernul va fi condus de Ciucă, în primă fază, și va prevedea 20 de ministere, în care PSD va conduce 9 și SGG-ul. PNL va avea 8 ministere. UDMR rămâne cu cele 3 pe care le conducea și înainte. Vor fi înființate două ministere noi, potrivit surselor politice Digi24: Ministerul IMM-urilor și Turismului și Ministerul Familiei.

Lista miniștrilor din Cabinetul Nicolae Ciucă

Prim-ministru- Nicolae Ciucă
Vicepremier – Kelemen Hunor
Vicepremier PSD
Camera Deputaților – Marcel Ciolacu
Senat – Florin Cîțu

Ministerele PSD

Ministerul Finanțelor- Adrian Câciu
Ministerul Apărării- Titus Corlățean/Vasile Dîncu
Ministerul Transporturilor – Sorin Grindeanu
Ministerul Muncii – Gabriela Firea/Marius Budăi
Ministerul Familiei – Gabriela Firea/Marius Budăi
Ministerul Culturii – Lucian Romașcanu/Vasile Dîncu
Ministerul Economiei- Radu Oprea
Ministerul Sănătății – Alexandru Rafila
Ministerul Agriculturii – Adrian Chesnoiu

Ministerele PNL

Ministerul Justiției- Alina Gorghiu
Ministerul Fondurilor Europene- Cristian Bușoi
Ministerul Energiei- Virgil Popescu
Ministerul de Interne- Lucian Bode
Ministerul de Externe- Bogdan Aurescu
Ministerul Educației – Sorin Cîmpeanu
Ministerul Digitalizării – Raluca Turcan
Ministerul IMM-urilor și Turismului

Ministerele UDMR

Ministerul Dezvoltării – Cseke Attila
Ministerul Mediului – Tanczos Barna
Ministerul Sportului – Eduard Novak

Ultima rundă de negocieri înainte de semnarea protocolului noii coaliții de guvernare PSD-PNL-UDMR ar trebui să aibă loc duminică, 21 noiembrie, la ora 12.00, la Parlamentul României.

Ultimele stiri

  • Sesizarea CCR, din nou la îndemâna președintelui: Nicușor Dan anunță o schimbare majoră de jurisprudență
  • Citrice destinate furajării animalelor, vândute în România ca produse de calitatea I: avertisment dur al ANPC FOTO
  • Taxa turistică de 10 lei, miza bugetară a Capitalei: Primăria estimează venituri de 15 milioane de lei
  • Știai că stomacul produce 90% din serotonina corpului? – Intestinul ca „al doilea creier”
  • Viagra, soluția neașteptată pentru bradul de Crăciun: metoda care face pomul să rămână verde mai mult timp
  • Mesele de sărbători fără excese: cum să te bucuri de preparate tradiționale fără disconfort
  • Previziunile Babei Vanga pentru 2026. Ce a prezis vestita clarvăzătoare despre un nou Război Mondial
  • Taxă „de horoscop”, introdusă la Spitalul Clinic din Suceava. Pentru ce se cere, de fapt, 100 de lei
  • Cele mai frumoase 9 târguri de Crăciun din Europa
  • Vești proaste pentru bugetari! Premierul Bolojan refuză să facă punte între Anul Nou şi Bobotează
  • Exit mobile version