Cauta

Cum a oprit Rusia avântul Ucrainei

Cum a oprit Rusia avântul Ucrainei - Ziarul National

Forțele rusești au adoptat o tactică de apărare profundă și pregătită – greu de străpuns și bază pentru operațiuni de atac

Mulți și-au pus mari speranțe în ofensiva de vară a Ucrainei din 2023. Succesele anterioare – la Kiev, Harkov și Herson –  au încurajat așteptările că un nou efort, întărit cu noi echipamente și antrenamente occidentale, ar putea tăia puntea terestră rusă spre Crimeea. Rezultatele au fost sub așteptări.

Cum a oprit Rusia avântul Ucrainei - Ziarul National Cum a oprit Rusia avântul Ucrainei - Ziarul NationalAcum este clar: ofensiva a eșuat. De ce? Răspunsurile solide vor necesita date și dovezi care nu sunt încă disponibile în mod public, relatează Foreign Affairs. Dar cel mai bun răspuns deocamdată se află în modul în care cele două părți, și în special rușii, și-au folosit forțele disponibile.

Forțele rusești au adoptat o tactică de apărare profundă și pregătită – greu de străpuns și bază pentru operațiuni de atac. Implicațiile pentru Ucraina sunt sumbre: fără o descoperire ofensivă,  războiul terestru devine o luptă de uzură în fața unui inamic superior numeric.

Unii dau vina pe administrația Biden pentru ofensiva eșuată a Ucrainei. Nu toate cererile de asistență ale Kievului au fost aprobate. De exemplu, dacă Statele Unite ar fi furnizat mai devreme și în cantități mai mari avioane de luptă F-16, rachete cu rază lungă de acțiune ATACMS sau tancuri Abrams, Ucraina ar fi putut să răzbată?

Puțin probabil, tehnologia este rareori decisivă în războiul terestru, iar niciuna dintre aceste arme nu era de natură să transforme ofensiva de anul trecut. Și producerea lor în numărul necesar pentru a susține pierderi la scară ucraineană va fi extrem de costisitoare. Mai există și alte probleme.

F-16 este o platformă veche de 46 de ani care nu ar putea supraviețui în mediul de apărare aeriană din Ucraina. Statele Unite și NATO îl înlocuiesc cu avioane de luptă F-35, mult mai avansate, tocmai pentru că este prea vulnerabil.

Rușii s-au dovedit deja pricepuți în a contracara ghidarea GPS pe care ATACMS o folosește pentru a-și atinge țintele.S-au adaptat și au învățat multe din eșecurile lor inițiale. Acum atacă în zone extinse pe front. Resursele și rezervele militare ale acestei țări par inepuizabile.

La fel ca toate tancurile, Abrams și Leopard 2 depind de o strânsă coordonare combinată cu infanteria, artileria și geniștii la scară largă pentru a supraviețui pe câmpul de luptă și au nevoie de o infrastructură de sprijin.Ucraina s-a dovedit a fi incapabilă să le furnizeze.

Adaptarea inamicului și omniprezența acoperirii  limitează capacitatea noilor arme de a străpunge apărările robuste, iar apărările Rusiei sunt în prezent destul de robuste. Prin urmare, greu de învins.

Prognoza Ucrainei depinde în mare măsură de viitorul asistenței occidentale, dar chiar și cu un ajutor continuu, nu mai poate câștiga războiul în condițiile păstrării întregului teritoriu. Rusia i-a oprit avântul.

Ultimele stiri

  • O mare capitală din Europa oferă turiștilor mâncare gratuită, dar şi alte beneficii. Gazdele nu cer decât gesturi mărunte, prietenoase cu mediul
  • Fostul șef Romsilva, care s-a pensionat, obligat de Instanţă să dea o mică avere înapoi. Bonusul de “Adio!”, încasat necuvenit!
  • Domnule General, Aviația vă dă onorul!
  • Europa vrea să se înarmeze până-n dinţi, de frica lui Putin. Ministrul polonez al Apărării: “Trebuie să creăm o bancă pentru bombe”
  • Un milion de români trebuie să supraviețuiască doar cu 1.281 de lei pe lună, pensia minimă garantată. Cum au ajuns în această situaţie
  • Trendul din 2026 în piaţa imobiliară. Specialiştii au aflat ce vor alege românii între chirie şi rata pentru un credit ipotecar
  • ALARMĂ la Spitalul pentru Copii “Sf. Maria” din Iași! Apă contaminată, după ce a fost descoperită o bacterie în valori peste pragul de referință admis
  • Horoscop – sâmbătă, 13 decembrie. O zi cu clarificări emoționale, stabilitate financiară, creativitate și recunoaștere profesională
  • Epidemie de super-gripă, „fără precedent” de la pandemia COVID-19, în Regatul Unit, înaintea unei greve a medicilor rezidenţi
  • Sfârșitul unei ere la PSD Constanța: Felix Stroe demisionează de la șefia filialei
  • Exit mobile version