Cauta

Comisia Juridica a Camerei, sesizata in cazul Rizea

Odata ce solictarea procurorilor anticoruptie a ajuns la Parlament, Biroul Permanent al Camerei a analizat aceasta cerere, hotarand sa sesizeze, in cursul zilei de joi, Comisia Juridica.

Anuntul a fost facut de catre secretarul general al Camerei, Nicolae Mircovici, cel care a mentionat ca deputatii juristi au termen pana luni sa prezinte raportul in aceasta cauza. Ulterior se va stabili un calendar al evenimentelor in privinta deputatului social-democrat Cristian Rizea, in cazul caruia procurorii DNA au anuntat ca solicita incuviintarea retinerii si a arestarii preventive, pentru „trafic de influenta, spalarea banilor, în forma continuata (doua acte materiale) si influentarea declaratiilor (doua fapte)”.

Totodata, s-a aflat ca dosarul in cazul Rizea – politicianul care aspira la prima functie in cadrul Primariei sectorului 5, la alegerile din vara- are opt volume si un total de 2.474 de pagini. Va reamintim ca miercuri DNA a trimis aceasta cerere, insotita de referatul cauzei, Parchetului de e langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, solictarea ajungand, ulterior, la ministrul Justitiei, iar apoi la Camera Deputatilor, dar si ca avizul Comisiei Juridice a Camerei este unul consultativ, pentru ca decizia finala apartine plenului.

Ultimele stiri

  • Părinţii, revoltaţi în mediul online după ce un restaurant din Bucureşti a impus reguli stricte pentru copiii clienţilor
  • Cât costă un kilogram de cozonac, de Paştele 2024. A ajuns un desert pe care românii nu prea şi-l mai permit
  • Ce reprezintă Paştele 2024? Sfaturi şi îndrumări de la Părintele Pimen Vlad. Recomandări şi pentru slujba de Înviere
  • Litoralul, îndoliat! Protest la Vama Veche faţă de modul în care se desfăşoară procesul lui Vlad Pascu (VIDEO)
  • Cât plăteşti pentru o ciorbă la Mamaia, în minivacanţa de 1 Mai. Preţurile au luat-o „razna”
  • Tradiţii şi obiceiuri pentru Vinerea Mare înainte de Paştele 2024. Lucruri care sunt total interzise
  • Românii uitaţi de Guvern, de Paştele 2024! Categoria socială care nu primeşte pensia înainte de Sărbători
  • De la Olimpiada de Istorie, la spital, cu stare de rău, grețuri și vărsături. Organizatorii au încercat să mușamalizeze cazul?
  • Turcia suspendă orice fel de relație economică cu Israel
  • Scholz și Macron se întâlnesc înaintea vizitei lui Xi Jinping
  • Exit mobile version