Cauta

Clotilde, actele „vorbește”

Procurorii Secției de Investigare a Infracțiunilor din Justiție au decis renumărarea voturilor de la alegerile locale din Sectorul 1. Dacă iese urât, ce-o să spună Clotilde Armand, pentru care începusem să fac o pasiune? Tocmai acum, când îi admiram limba gimnastică, să-i facă ăștia belele?

Ce-a făcut primărița rău? A precizat de la început că i s-a spus că nu funcționează camerele de supraveghere. Ce vină are ea că niște unii voiau să aranjeze mai estetic buletinele de vot în saci? Se putea opune dorinței de frumos pe care, altminteri, copiii #rezist o manifestă la orice pas? De vină este Tudorache, comunistul ăla care nu a înțeles că trebuie să se dea la o parte ca să-i poată ocupa ea locul. Nu e chiar plăcut pentru ea în zilele ce urmează. Vor urma crize de nervi la televiziunile care n-au rating. Și va fi cu atât mai neplăcut când se va constata că lipsesc voturi. Niște sute? Niște mii? Să o ajute cineva, totuși. Nu poate rămâne fără primărie tocmai acum, când avea în cap să construiască aleea aia pe care să procreăm. Parcă așa zicea.

La români e o vorbă. „Viața este aspră, oamenii e fiare, actele vorbește, scapă cine moare”. Clotilde nu a auzit de ea, dar poată să vadă cum e. Chiar dacă nu mai sunt, actele tot „vorbește”. Asta nu o să înțeleagă ea niciodată, cum să pui bază pe ceea ce nu mai există? Îi vor explica procurorii cum devine chestiunea. Și dacă va fi să fie fraudă, nu știu cum se spune în franceză, dar în română îi zice „madam, ai îmbulinat-o!”. Probabil că se vor repeta alegerile. Iar asta anunță un dezastru pentru ea. După ce și-a pus în cap mai toți locuitorii Sectorului 1, dracu’ o mai votează. După ce a făcut talente, cum zic băieții din Dămăroaia, ba cu gunoaiele, ba cu de opt ori mai mult la autorizația de parcare, cine se mai uită la ea? Taie finanțările pentru spitale și licee, taie bursele elevilor și vrea să redevină primar? Și ce-o să spună în campania electorală, dacă s-o mai face? Că va face alegeri la care va verifica personal dacă sunt închise camerele de supraveghere? Nu ar mira pe nimeni atât tupeu. Cred, însă, că nici măcar nu se va putea apropia de urnă. Și nici de primărie. Lumea e nervoasă din cale afară. Să n-avem vorbe că i-a stricat coafura vreo piatră. Suntem departe de francezi, n-avem Luvru. Dar avem țintă.

Ultimele stiri

  • Baricada de la Inter reintră în actualitate ceva de speriat
  • Guvernul, făcut praf de economiști. Inflația va crește
  • Soarta criptomonedelor, la cheremul Americii?
  • Ministerul Energiei face jocul americanilor și îngroapă în datorii Nuclearelectrica
  • „Poarta Eroilor”, construită pentru valorificarea și promovarea patrimoniului cultural
  • Marea durere: criza costului vieții
  • Doamna Ursula s-a trezit la realitate: nu vrea să se alăture SUA într-un război comercial cu China
  • Noi reguli pentru fermierii români. Să nu mai producă dacă nu au cui să vândă
  • Românii vor putea călători în Turcia doar cu buletinul. Decretul a fost semnat
  • Cine va suferi de pe urma tarifelor lui Trump
  • Exit mobile version