Cauta

Ciolos, la Palatul Cotroceni

Dupa ce, deunazi, s-au aflat impreuna, Iasi, la ceremonialul din Piata Unirii, prilejuit de marcarea Zilei Unirii Principatelor, seful statului si cel de la Palatul Victoria au, de aceasta data, discutii la Palatul Cotroceni.

Premierul Ciolos a ajuns, in urma cu scurt timp, la sediul Presedintiei, unde urmeaza sa aiba o intrevedere cu Klaus Iohannis. Este vorba, din cate mentioneaza Executivul, despre o intalnire „saptamanala de lucru” cu presedintele, care a inceput la ora 16. Subiectele care vor fi abordate in cadrul discutiilor ar putea fi detaliate, la finele intalnirii, prin intermediul onor comunicate de presa venite din directia celor doua Palate.

Pana atunci, va amintim ca intrevederea din aceasta prima zi a saptamanii vine la doar o zi dupa ce, dupa ce au fost prezenti la ceremoniile prilejuite de sarbatorirea a 157 de ani de la Mica Unire, atat seful statului, cat si primul-ministru au raspuns unor intrebari privind varianta revenirii la alegerea primarilor din doua tururi. In timp ce Iohannis a considera ca ar fi „o idee buna”, dar a precizat ca nu stie in ce masura ar mai fi timp pentru a se schimba legea, premierul a explicat ca vrea sa afle parerea partidelor, inainte de a lua o decizie.

Totul in care, cu doar cateva zile inainte, cand liberalii inaintasera propunerea de a emite o Ordonanta de Urgenta a Guvernului pe aceasta tema, premierul nu parea sa agreeze ideea, spunand ca nu considera „democratic” ca un guvern independent politic sa modifice prin ordonanta de urgenta o lege politica.

Ultimele stiri

  • Ce program au supermarketurile Kaufland, Lidl şi Carrefour, de Paşte 2024. Surpriză! Unele magazine sunt deschise şi duminică, 5 mai
  • Patriarhul Daniel, cu gândul la Diaspora în Pastorala de Paşte 2024: „Să arătăm semne de iubire frăţească şi tuturor românilor aflaţi printre străini”
  • Cât au ajuns să coste ouăle în pieţe, înainte de Paştele 2024. În supermarket, se găsesc şi la preţ dublu
  • Mesaje de Paște 2024. Felicitări, urări şi gânduri bune pentru cei apropiaţi cu ocazia Sărbătorilor Pascale
  • Guvernul vrea să mărească pensiile de la 1 septembrie, dar cine le mai apucă? Speranţa de viaţă, în România, s-a PRĂBUŞIT!
  • Dramă în judeţul Neamţ: un bărbat s-a aruncat în faţa trenului. A murit pe loc!
  • Jandarmii i-au căutat, pentru droguri, „la piele” pe petrecăreții din Mamaia. Unde au putut să le ascundă tinerii
  • Horoscop – sâmbătă, 4 aprilie 2024. Berbecii au idei ciudate, iar Racii au parte de întâmplări deosebite
  • Părinţii, revoltaţi în mediul online după ce un restaurant din Bucureşti a impus reguli stricte pentru copiii clienţilor
  • Cât costă un kilogram de cozonac, de Paştele 2024. A ajuns un desert pe care românii nu prea şi-l mai permit
  • Exit mobile version