Cauta

Ciolacu îl atacă pe Cîțu, amintind ”ce nesimțiri fac non-stop în pandemie”

Liderul Partidului Social Democrat nu a trecut cu vederea recentele declarații pe care le-a făcut premierul, la Palatul Victoria, chiar după ședința de guvern din ziua precedentă.

”Cîțu este șocat că Guvernul pe care îl conduce cheltuie cu salariile mai mult decât îi permite legea”, susține Marcel Ciolacu, într-un mesaj transmis joi după-amiază.

Politicianul aflat la vârful principalei formațiuni de opoziție lansează mai multe săgeți în direcția actualei puteri, acuzând angajări ”pe pile de partid”, dar și inventări de posturi noi în administrație. ”Să-i amintim, pe scurt, ce nesimțiri fac non-stop în pandemie:

❌ ați angajat peste 15.000 de pile de partid, plătite generos să stea pe Facebook și să vă laude postările;

❌ ați inventat posturi noi pretutindeni în administrație, de la prefecturi până la conducerile TVR și Radio, unde dublați șefii, ca să fie pace în Coaliție;

❌ dați concedii suplimentare întreg personalului ANAF, cu sporuri cu tot, că doar prin vacanțe repetate vor crește încasările la buget”, notează Ciolacu, pe Facebook.

Încheind în același ton acuzator la adresa premierului, liderul PSD folosește o rimă deloc măgulitoare pentru șeful Executivului. ”Să vii la pupitrul Executivului și să plângi că nu poți controla cheltuielile în vreme ce chiar tu și șefii Coaliției alimentați robinetul angajărilor politice este curată patologie! Românii – cu pandemia, Cîțu – cu mitomania!”, conchide Ciolacu.

Ce l-a supărat pe liderul PSD

sursa foto: Facebook

Reacția liderului social-democrat vine după ce în cadrul declarațiilor de presă pe care le-a făcut liberalul Cîțu, miercuri, la finele ședinței de Guvern, Florin Cîțu vorbise despre ce s-a constatat la nivel de cheltuieli de personal.

”Am discutat puţin despre cheltuielile de personal, pentru execuţia bugetară pe primele două luni şi ceea ce avem preliminar pe luna martie arată o creştere a cheltuielilor de personal. I-am cerut ministrului finanțelor să prezinte în şedinţa următoare o extrapolare pe baza execuției bugetare a cheltuielilor de personal până la finalul anului pentru toţi ordonatorii de credit, pentru că avem o limită de 110 miliarde de lei în buget, pe care nu o vom depăși.

Mie îmi arată că, până acum, execuţia arată o creștere mai mare decât estimam a cheltuitelor bugetare a cheltuielilor de personal şi vreau să ştiu de unde vine această cheltuială de personal mai mare, pentru că ştiţi foarte bine că legislația în vigoare nu ar fi permis acest lucru”, a anunțat Cîțu.

Ultimele stiri

  • Șeful Statului Major al Armatei Franceze rupe în bucățele planul de pace al lui Trump din Ucraina și cheamă țara la război împotriva Rusiei: „Pregătiți-vă să vă pierdeți copiii!”
  • Noi dezvăluiri. Ce s-a aflat despre planul american menit să pună capăt războiului din Ucraina. Cele 28 de puncte ale planului
  • Intrarea în Biserică a Maicii Domnului. Tradiții și obiceiuri în această zi de mare sărbătoare
  • Caricatura Zilei
  • Horoscop 21 noiembrie 2025 – Este o zi bună pentru întâlniri cu prietenii
  • Alege ce citești
  • Lovitură pentru ANAF: cererea de sechestru împotriva familiei Iohannis, respinsă
  • COP30, evacuată de urgență după izbucnirea unui incendiu. Mii de participanți au fost evacuați
  • Extrema dreaptă, spaima progresiștilor UE
  • HAIDUCIE girată de Bolojan: Fiscul, asmuțit pe tot ce înseamnă capital românesc!
  • Exit mobile version