Cauta

Ciolacu dezvăluie ce a discutat cu Cîțu la telefon

Ciolacu dezvăluie ce a discutat cu Cîțu la telefon - Ziarul National

Ciolacu dezvăluie ce a discutat cu Cîțu la telefon

Marcel Ciolacu a vorbit, duminică seara, despre discuția telefonică avută cu Florin Cîțu. Liderul PSD susține că a fost sunat de premier pentru a stabili o întâlnire la care să fie discutate proiectele din Planul Național de Redresare și Reziliență.

Ciolacu a reiterat ideea conform căreia dacă PNRR nu va fi prezentat în Parlament, Partidul Social Democrat va intra în grevă parlamentară.

Social-democratul a spus, la Antena 3, că a avut, timp de mai multe zile, discuții cu comisarii europeni și cu vicepreședintele Comisiei Europene, despre PNRR. „Doamna președintă mi-a răspuns la scrisoare, mi-a dat și dreptate, este normal ca Planul Național de Redresare și Reziliență – al României, nu al lui Cîțu, nu al Guvernului, nu al coaliției – să fie dezbătut în Parlament. Nu neapărat să fie un vot, dar trebuie cunoscut de către toate forțele politice”, a declarat Marcel Ciolacu.

Întrebat de ce l-a sunat, concret, Cîțu, Marcel Ciolacu a răspuns că a fost vorba de o discuție foarte scurtă – de maximum un minut – și urmează să fie contactat și să aibă o discuție în cursul acestei săptămâni cu premierul.

„Presupun că acest telefon a fost în urma discuțiilor avute de domnul Cîțu. Eu de la toți comisarii am înțeles că deja la Bruxelles s-a discutat punctual în ceea ce privește prezentarea PNRR. Nu am avut o înțelegere (la telefon – n.r.), a rămas că vorbim, că ne vom vedea să stăm de vorbă. A rămas că mâine stăm de vorbă și stabilim o dată și o locație”, a spus președintele PSD.

La întâlnire, Ciolacu și Cîțu ar urma să stabilească „principiile”. „Primul punct este: sper că este exclus nu vii cu el în Parlament. Eu am anunțat foarte clar, dacă se merge cu PNRR direct la Bruxelles fără să fie prezentat și fără să avem o discuție serioasă pe principii și pe mecanismele de acces la aceste fonduri, Partidul Social Democrat va intra în grevă parlamentară”, a adăugat Ciolacu.

Ultimele stiri

  • Categoria de pensionari care ar putea primi bani în plus în 2026. Ce iau în calcul autoritățile
  • O nouă lovitură cruntă pentru Mihaela Rădulescu! Mama vedetei TV s-a stins din viață
  • Grindeanu: „Pentru mine, de azi începe o nouă etapă la Bucureşti, care va fi dificilă”. Șeful PSD, confesiune de față cu Ciolacu – VIDEO
  • Putin, în conferința sa de presă anuală: „Vrem să punem capăt conflictului prin mijloace paşnice”, dar „nu vedem Ucraina pregătită de discuţii” – VIDEO
  • Când poate fi vizitată Catedrala Națională. Patriarhia Română a anunțat programul de sărbători
  • Noi vești de la ANM! Prognoza actualizată pentru Crăciun și Revelion/Cum va fi vremea până la mijlocul lunii ianuarie 2026
  • Nicușor Dan spune că România susține proiectul de acord UE-Mercosur: „Ăsta e motivul” – VIDEO
  • Comunicat de presă COMUNA IRATOȘU
  • UE ne obligă să mai dăm câteva miliarde Ucrainei! Ce s-a întâmplat cu activele rusești
  • A murit profesorul și analistul economic Mircea Coșea
  • Exit mobile version