Cauta

Ciolacu a răbufnit! Reacție tăioasă în cazul înfiorător din Suceava: ”Acesta este, azi, PNL: Marea Drujbă a lui Klaus Iohannis”

Ciolacu a răbufnit! Reacție tăioasă în cazul înfiorător din Suceava: ”Acesta este, azi, PNL: Marea Drujbă a lui Klaus Iohannis” - Ziarul National

Ciolacu a răbufnit! Reacție tăioasă în cazul înfiorător din Suceava: ”Acesta este, azi, PNL: Marea Drujbă a lui Klaus Iohannis” (foto: Facebook/Marcel Ciolacu)

După ce s-a aflat prin ce episod de coșmar au trecut doi jurnaliști și un activist de mediu, într-o pădure din județul Suceava, caz ce a readus în atenție tăierile ilegale de arbori din pădurile autohtone, liderul PSD a ieșit la rampă cu un mesaj dur, în care îi critică pe liberali și arată cu degetul și înspre șeful statului.

În acest context, Marcel Ciolacu aduce în discuție două nume cunoscute din PNL: Gheorghe Flutur și Lucian Bode, acesta din urmă fiind ministrul de Interne și, interimar, șef la Ministerul Justiției.

”În județul patronat de baronul liberal Flutur, mafia pădurilor terorizează oamenii și acționează ca un stat în stat! Infractorii au, probabil, garanția că sunt protejați de la cel mai înalt nivel, și dau în cap oricui îndrăznește să-i deranjeze.

Iar colegul lui Flutur, ministrul Bode se face că nu vede agresiunile tot mai violente ale celor care taie sistematic pădurile țării”, susține Ciolacu, într-un mesaj transmis vineri, 17 septembrie, pe o rețea de socializare.

Ciolacu: O gașcă fără scrupule a ajuns la putere pentru a se îmbogăți jefuind țara

Nu sunt singurele critici venite din partea politicianului aflat la conducerea PSD-ului. ”În guvernarea Cîțu, o gașcă fără scrupule a ajuns la putere pentru a se îmbogăți jefuind țara, în vreme ce românii care caută dreptatea sunt secerați fără milă de interlopi.

Acesta este, azi, PNL: Marea Drujbă a lui Klaus Iohannis”, susține Ciolacu.

Greenpeace România: Atacul a fost sever

Cazul înspăimântător a ajuns în atenția opiniei publice după ce Greenpeace România a anunțat, joi seară, ce au pățit cei doi jurnaliști, dar și un activist de mediu, într-o pădure de pe raza unei comune sucevene. Cei trei au ajuns în atenția cadrelor medicale.

Regizorul și jurnalistul Mihai Dragolea, care filma un documentar internațional despre tăierile ilegale de păduri din România, a fost bătut crunt de circa 20 de indivizi într-o pădure de pe raza comunei Coșna (jud. Suceava). Echipamentul și toate înregistrările i-au fost distruse. Alături de el se aflau realizatorul Radu Constantin Mocanu și activistul de mediu Tiberiu Bosutar, care îi ajuta să identifice dovezile crimelor forestiere din Bucovina. Atacul a fost sever, două dintre victime pierzându-și cunoștința în drum spre Spitalul Municipal din Vatra Dornei”, au scris reprezentanții Greenpeace România, pe pagina oficială de Facebook.

Ultimele stiri

  • Se modifică schimbarea! Mașinile pe benzină şi motorină mai primesc o şansă. Ce se întâmplă după 2035, dată de la care ar fi urmat să fie interzise
  • Aeroportul Otopeni primeşte tehnologie de ultimă oră. Cum vor fi analizate actele de identitate ale călătorilor pentru depistarea falsurilor
  • Ce eforturi fac ţările vecine pentru venituri cât mai mari pentru seniori, în timp de România le îngheață pensiile, din cauza deficitului bugetar
  • Un nou virus gripal face ravagii în România! Doar în ultimele zile s-au îmbolnăvit peste 3.000 de oameni. Ce recomandă medicii
  • Răsturnare de situaţie: procurorii au deschis un dosar de moarte suspectă în cazul Rodicăi Stănoiu! Iubitul cu 50 de ani mai tânăr a intrat în atenţia anchetatorilor
  • Atac sângeros la prestigioasa Universitate Brown din SUA. Studenți împușcați în timp ce dădeau examen: 10 victime
  • Horoscop 14 decembrie. Nativii sunt îndemnaţi să se împace cu adevăratele lor sentimente. Emoţia va domina în această perioadă
  • Cele mai frumoase filme de Crăciun din toate timpurile. Recomandări pentru Sărbători!
  • O mare capitală din Europa oferă turiștilor mâncare gratuită, dar şi alte beneficii. Gazdele nu cer decât gesturi mărunte, prietenoase cu mediul
  • Fostul șef Romsilva, care s-a pensionat, obligat de Instanţă să dea o mică avere înapoi. Bonusul de “Adio!”, încasat necuvenit!
  • Exit mobile version