Cauta

Ce se va întâmpla cu școlile după alegeri? Previziunea sumbră a lui Tăriceanu. „Mașinăria de propagandă își face treaba”

Ce se va întâmpla cu școlile după alegeri? Previziunea sumbră a lui Tăriceanu. „Mașinăria de propagandă își face treaba” - Ziarul National

Călin Popescu Tăriceanu, președintele ALDE susține că școlile s-au transformat în adevărate„ închisori pentru copii”, care sunt programate să fie închise după alegerile locale, ce vor avea loc pe 27 septembrie 2020.

Tăriceanu propune o soluție pentru ca școlile să nu mai fie „instituții de tortură” pentru copii și anume reducerea programei şcolare şi maximum 3 ore pe zi în clase în serii de 15 copii.

În acest fel, nu ar mai trebui ca elevii să stea șase ore la școală cu masca pe față.

„S-a transformat școala într-o instituție de tortură?”, se întreabă Tăriceanu.

„A început școala! Într-un haos cum nu a mai fost vreodată. Deși copiii nu au mai fost la școală de vreo opt luni, cele mai multe școli au rămas la fel de triste, fără toalete, iar acolo unde ele există nu au apă și săpun, dar în schimb cu „pepsiglasuri” pe bănci!

Oare cât vor rezista cuștile astea pentru copii? Probabil până după alegerile locale, pentru că tot ce a improvizat guvernul Iohannis-Orban este făcut să reziste doar până atunci!

Fiți siguri că după ce iau votul românilor o să oprească și școlile și o să crească și numărul de infectați. Până atunci mașinăria de propagandă plătită din banii noștri își face treaba și ține batista pe țambal! DSP-urile sunt cu ochii pe profesori ca nu cumva să reclame ceva și îi amenință cu amenzi zdravene, dacă suflă în front!”, scrie Tăriceanu pe pagina sa de socializare.

Tăriceanu vine cu soluții

„Am văzut orarele de la unele clase! Copiii au minimum 5-6 ore pe zi, deci se presupune că în tot acest timp vor sta cu masca pe față, fără să iasă în pauze, fără să se ridice de pe scaune! Este vreun adult care poate rezista la acest program? S-a transformat școala într-o instituție de tortură?

Revin și arăt: soluția este reducerea programei, maximum 3 ore pe zi în clase în serii de 15 copii. Haideți să oprim închisoarea asta pentru copii și să ne organizăm pentru redeschiderea școlilor după alegerile locale!”, susţine preşedintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, marţi, pe pagina sa de Facebook.

Ultimele stiri

  • Alege ce citești
  • Lukoil: retragerea discretă a lui Leonid Fedun după trei decenii în industrie
  • Ministerul Finanțelor, acuzat că a majorat inutil costurile datoriei publice
  • Vehiculele hibride și electrice revitalizează sectorul auto european
  • Cine va câștiga cursa robotaxi de un trilion de dolari?
  • Zona în care grindina cât oul de struţ a lovit puternic. Peste 95.000 de locuințe au rămas fără curent: „Furtuni severe sunt așteptate în continuare”
  • România și războiul, MApN-ul și drona
  • Zeci de mii de bugetari, amenințați că vor fi concediați înainte de Sărbători! Nu vor fi daţi direct afară, dar Guvernul a găsit altă variantă
  • Inspectorii ANAF denunță mascarada controalelor la marii contribuabili. Sunt făcute de ochii lumii
  • UPDATE Explozie puternică la un bloc din Buftea. Sunt patru victime / Risc de prăbușire
  • Exit mobile version