Cauta

Ce plănuiește să facă Firea mai departe: ”Au câștigat prin fraudă/ Îmi voi continua lupta…”

Ce vrea să facă Firea mai departe: ”Au câștigat prin fraudă/ Îmi voi continua lupta...” (sursa foto: Facebook)

La aproape o săptămână de la alegerile locale și după ce în ultimele zile nu au lipsit reacțiile și acuzele față de rezultatele acestui scrutin, social-democrata a anunțat ce are de gând să facă în perioada ce vine, după ce a pierdut în fața lui Nicușor Dan.

În primă fază, până să-și dezvăluie planurile, Gabriela Firea a ales să transmită, virtual ce-i drept,”o îmbrățișare, o floare și mii de mulțumiri celor 250 de mii de bucureșteni care m-au votat!”, cu trimitere la numărul de voturi care au făcut ca social-democrata să nu-și vadă împlinită ideea de a avea un al doilea mandat în fruntea Primăriei Generale. ”Pentru a-mi fi continuat activitatea și proiectele, ne-au lipsit doar 30 de mii de voturi – foarte puțin raportat la cele aproape două milioane de bucureșteni cu drept de vot”, a punctat Firea, sâmbătă, într-un mesaj postat pe pagina sa de Facebook.

Remarcile referitor la cifre au venit însoțite și de acuze. ”Puteți calcula, având 1200 de secții de votare, câte procese verbale trebuiau modificate, așa cum s-a intervenit pe ele cu carioca sau pix mai gros, și câte voturi exprimate pentru mine trebuiau trecute fără temei la nule – doar 25 în fiecare secție. Și au fost “aranjate” mult mai multe! Avem dovezi! Sunt mii de astfel de Gabriela Firea.

Ce planuri are

Social-democrata a ales să amintească faptul că are de gând să se adreseze instanței. ”Ce voi face în continuare? Voi încerca, după puterile mele, să apăr voturile cetățenilor, adică esența democrației. Știu că este o luptă inegală. Ei, cu toate instituțiile statului de partea lor, cu toate butoanele vizibile și invizibile. Eu, cu oamenii alături dar fără forța persuasivo-instituțională. Voi merge mai departe în justiție dar, la cum arată lucrurile… în fine, dacă tot au câștigat prin fraudă, măsluire, viciere, măcar să se apuce de treaba.

Doresc binele acestui oraș, prin urmare sper că promisiunile din campanie să fie puse rapid în aplicare. Schemele de marketing și PR, precum marea realizare care este deschiderea unei uși, anularea târgului de Crăciun gratuit pentru a face loc unuia cu plata la intrare, anunțarea avariilor – ceea ce se făcea și până acum, publicarea actelor – sunt toate pe site și din timpul meu, concedierea unor oameni, etc, nu vor ține loc adevăratelor realizări pe care le aștepta cei care au votat candidatul providențial de dreapta”, notează Firea.

Săgeți la PNL

Mai mult, aceasta critică atitudinea PNL-ului, în raport cu Primăria Capitalei, pe care a condus-o social-democrata. Și compară situația din ultimele luni cu cea de după alegerile din 27 septembrie. ”Văd că acum se înghesuie toți miniștrii să garanteze sprijin : bani cu nemiluita, proiecte peste proiecte, investiții la Centură și metrou… lapte și miere!
Aproape un an de zile, de când este la guvernare, PNL a tăiat premeditat din banii cuveniti bucureștenilor! Ca să ne aducă în sapă de lemn! Și acum ies și spun că sunt datorii! Lucru asupra căruia am atras atenția zi de zi, spunând că acesta va fi efectul masacrarii bugetului de către guvern : creditul furnizor, viața pe datorie. Nu au inventat ei apă caldă în materie de finanțe! Ei au oprit-o doar intenționat pe tot parcursul verii, ca să fie lumea furioasă pe mine. Elcen (guvern) produce energia termică și o poate furniza prin Cet-uri cu taraita (pe timpul meu) sau normal, cum fac acum, după ce au câștigat prin minciună, manipulare și fraudă.

Asta spune multe despre caracterul acestor personaje și despre cât de mult le pasă de semeni”, mai punctează Gabriela Firea.

Cu gândul la un loc în Parlament

Cât despre ceea ce își propune să facă în perioada următoare, după ce nu va mai ocupa fotoliul de primar al Capitalei, Firea a adus din nou în discuție varianta de a face parte dintr-un viitor Legislativ, știut fiind faptul că și liderul PSD făcuse trimitere la acest subiect. DETALII AICI. ”Rămân lângă oameni, și lângă cei care m-au votat, și lângă cei pe care nu i-am convins sau li s-a denaturat votul! Îmi voi continua lupta pentru binele orașului în Parlament, alături de colegii mei, unde NU voi chiuli și/sau dormi, așa cum a făcut deputatul de București ajuns primarul “apă caldă și pe țeava de rece”.”, a mai subliniat Firea în mesajul transmis sâmbătă la prânz.

Ultimele stiri

  • Horoscop 18 iunie 2025 – Veți fi atractiv din toate punctele de vedere
  • Alege ce citești
  • Airbus lovește din nou!
  • Dolarul pus la colț: băncile centrale preferă rezerve de aur
  • Fum alb la Cotroceni! Români, deschideți portofelele!
  • Se micșorează Schengenul. Pierderi financiare pentru transportatorii români
  • Programul ”Casa verde”, în pericol. Scăderea consumului din rețea afectează profiturile companiilor
  • Dieta personalizată pe baza ADN-ului: Viitorul nutriției este acum
  • „Mondialul” cluburilor, un eșec: milioane cheltuite, tribune goale!
  • De la mașini la genți de mână: poate Luca de Meo să reînvie Kering, proprietarul Gucci?
  • Exit mobile version