Cauta

Ce dispare de pe autobuzele din Capitală. ”Operațiunea” a început deja. Se face loc pentru reclame!

Ce dispare de pe autobuzele din Capitală. ”Operațiunea” a început deja. Se face loc pentru reclame! (sursa foto: Facebook/Nicusor Dan)

După ce a tot fost întrebat, în ultimele zile, despre problemele generate de lipsa căldurii și a apei calde din mai multe blocuri de pe raza Capitalei, primarul a adus în discuție un alt subiect.

Mai precis, faptul că urmează să se scoată mesajele cu ”Primăria Capitalei” care sunt lipite pe mijloacele de transport în comun ale Societății de Transport București, pentru a se face loc reclamelor. Fără să rateze ocazia de a o ”săgeta” pe predecesoarea sa, social-democrata Gabriela Firea, actualul edil al Bucureștilor a anunțat schimbarea pe care ar trebui să o remarce locuitorii Capitalei.

”Vehiculele destinate transportului public local vor fi decolantate, iar spațiul respectiv va fi vândut pentru reclame comerciale. E vorba de vehiculele STB pe care scrie acum „Primăria Capitalei”. Știm cu toții că sunt ale primăriei, nu e nevoie ca acest lucru să fie scris peste tot. N-am înțeles niciodată de ce s-a decis așa ceva, dar foarte probabil are legătură cu cultul personalității fostului primar”, a transmis Nicușor Dan, marți după-amiază, via Facebook.

Cu mențiunea că ”Operațiunea de decolantare” a început deja, primarul Bucureștilor a ales să mai puncteze un lucru, la capitolul explicații: ”În loc să facem reclamă inutilă Primăriei Capitalei pentru un serviciu public pe care oricum îl furnizează, vom căuta să colectăm fonduri suplimentare de la agenții economici privați care își doresc reclamă în spațiul public”.

Ultimele stiri

  • Programul Gabrielei Firea pentru Primăria Capitalei. Aeroport în sudul Bucureștiului și dezvoltarea/extinderea rețelei de metrou, printre promisiuni
  • Imagini incredibile cu rapperul american Sean Diddy când îşi bate iubita cu sălbăticie pe holurile unui hotel (VIDEO)
  • Tragedie în Marea Neagră! O navă s-a scufundat în apropiere de Sfântu Gheorghe. Trei marinari, dispăruţi!
  • Veşti proaste pentru bugetarii obişnuiţi să primească vouchere de vacanţă. De ce trebuie să se bucure cât mai mult de ele în 2024
  • Alimentul de bază care a atins un preţ exorbitant la raft, cel mai mare din ultimii 15 ani. De ce s-a ajuns în această situaţie
  • ANM anunţă că se schimbă vremea în România! Diferențe mari de temperatură de la o zi la alta. Prognoza pentru Bucureşti
  • Bucureştiul se închide din nou în weekend pentru maşini. Se deschide pentru pietoni. Zonele cu restricţii de trafic
  • Gestul banal, dar extrem de periculos pe care îl fac şoferii la volan, îi poate descrie pe aceştia ca fiind psihopați, narcisiști sau machiavelici
  • Motivele pentru care Volodimir Zelenski nici nu vrea să audă de un armistiţiu cu Rusia pe durata Jocurilor Olimpice 2024
  • Horoscop – sâmbătă, 18 mai 2024. Nativii care trebuie să pună piciorul în prag şi să pretindă mai mult respect
  • Exit mobile version