Cauta

Ce ascunde ministrul Justiției

Stelian Ion, ministrul Justiției, o dă din boacănă în boacănă. Nu trece săptămâna fără să afli că ba i-a mai ieșit o perlă pe gură, ba a făcut una nefăcută.

A fost la bilanțul Consiliului Superior al Magistraturii. I-a lăsat pe magistrați cu ochii în soare și a dispărut. După, s-a aflat că s-a dus la bilanțul Direcției Naționale Anticorupție. Era mai interesat să vadă câte arestări, câți trimiși în judecată decât dezbaterea aia din care nu înțelegea nimic. Cel puțin așa a dat semne. Ce ascundea? Că nu se simte în largul lui când i se spune să-și ia mâinile de pe justiție? Poate, dar nu trebuia. Se vede cu ochiul liber. Își ascunde antipatia față de Secția se Investigare a Infracțiunilor din Justiție? Nu e cazul, toată lumea l-a văzut cum se înfoaie și cum debitează enormități din care rezultă că CSM este împotriva DNA. Ce să mai ascundă? Că ascultă de ambasadele care îi fac foaia de parcurs? Și asta s-a văzut. Și atunci, ce ar mai putea ține departe de ochii lumii?

Despre felul în care a obținut garsoniera din Constanța nu vrea să deschidă gura. Presa a scris că ar fi vorba de un fals în declarații, ca să aibă prioritate la obținerea ei. Că ar fi întins pelteaua până acolo încât a declarat că are un handicap și tocmai de aceea are și însoțitor. Pe tatăl lui. Nu vreau să intru în păcat și să cred că ar face lucruri necinstite, mai ales că e ministru. La noi, miniștrii sunt mai curați ca lacrima cerului. Numai că nu se vede handicapul. Nu l-am văzut pe tatăl lui venind cu căruciorul pentru handicapați când coboară din mașină. Și nici pe șofer. Când a intrat în sediul CSM nu era nimeni care să îl susțină de brațe sau să îl conducă din spate. Când venise cu boxele în Parlament, la tărăboi, la fel, era fără cărucior. De alt handicap nu cred să fie vorba, altul decât cel locomotor, că nu mai era nici avocat, nici parlamentar. Iar ministru nici atât. Poate o avea handicapul de a nu înțelege că, în România, justiția nu o fac ambasadele altor state. Dar pentru asta nu ai dreptul la însoțitor. Și nici prioritate la o garsonieră.

Ultimele stiri

  • Aeroportul București-Sud va deservi peste 11 milioane de pasageri/ Băluță: Împreună am făcut primul pas – GALERIE FOTO
  • Șeful Casei Naționale de Pensii, anunț de ultimă oră pentru pensionari. Hotărârea, publicată în Monitorul Oficial
  • Nicușor Dan, complice prin pasivitate și dezinteres la dezastrul și jaful de la Arena Națională
  • Speranța gimnasticii românești între cei „100 de tineri pentru dezvoltarea României”
  • Candidatul AUR la Primăria Capitalei: Procurorii ne-au anunţat că au început urmărirea penală în urma plângerii la DNA împotriva lui Nicuşor Dan
  • Un bărbat înarmat care a încercat să incendieze o sinagogă din Franța, ucis de poliţie
  • Comunicat de presă COLEGIUL ECONOMIC ”VIILOR”
  • Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni. Cum va fi vremea în prima parte a lunii iunie
  • Terifiant! Director de închisoare, asasinat. Primise ameninţări cu moartea de la deţinuţi
  • Planuri de călătorie date peste cap. Zeci de oameni au ratat zborul Cluj Napoca-Paris. Ce s-a întâmplat la aeroport
  • Exit mobile version