Cauta

Basescu, ironic la adresa lui Ponta: Ma mir ca nu a pus o poza cand lua masa cu regele Decebal

Convins ca electoratul poate cantari intre adevar si minciuna si ca unele incercari ale premierului de a „coafa” anumite lucruri vor ajunge se se rasfranga, pana la urma, tot asupra celui care le emite, presedintele a simtit nevoia sa puncteze, intr-o nota ironica, un aspect legat de recenta vizita a premierului la Sarmizegetusa.

Basescu e de parere ca toate aceste greseli sunt taxate de electori, iar acest lucru este usor de verificat prin sondaje. Astfel, seful statului a punctat ca, daca la ibceputul anului trecut, Ponta ar fi beneficiat de 51 de procente la nivelul incredere in randul populatiei, la finele lui 2013 ar fi ajuns la doar 41%. „Nu e fericirea atat de mare sa incerci sa jonglezi intre adevar si minciuna cu tentatia de a pacali populatia. Mai devreme sau mai tarziu aceste lucruri se razbuna, ca si gafele de genul „am luat masa cu regele Mihai”. Ma mir ca, dupa ce a fost la Sarmizegetusa, nu a pus o poza lua masa cu regele Decebal”, a afirmat Basescu.

Presedintele a facut referire la gafa aparuta, zilele trecute, pe contul oficial al primului-ministru, de pe o cunoscuta retea de socializare. Este vorba de un mesaj din care reiesea ca seful Guvernului ar fi luat masa cu Regele Mihai, la Savarsin. De fapt, la cina festiva au participat doi dintre reprezentantii Familiei Regale –  Principesa Margareta si Principele Radu, insa nu si Majestatea Sa, cum reiesea dintr-o fotografie in care apareau Ponta si Regele Mihai I, stearsa ulterior de pe contul de Facebook.

Ultimele stiri

  • Pompierii, în alertă! Incendiu cu degajări mari de fum în Sectorul 2 al Capitalei
  • Un bărbat a murit după ce a căzut de pe podul care trece peste Canalul Poarta Albă – Midia Năvodari
  • Dramă pe drumurile din România. Părinţii Părintelui Nicolae Zaharia au murit într-un accident de maşină
  • Burduja cere fotografii cu Bucureștiul pe care Nicușor Dan „refuză să îl vadă”: „Să îl aducem pe Primarul Capitalei cu picioarele pe pământ”
  • Criza forţei de muncă în România, rezolvată cu lucrătorii asiatici. Cine sunt oamenii care trăiesc în cartierul Komitat București Sud
  • Unde este Poiana Narciselor, peisajul de vis pe care românii îl caută pentru o vacanţă ca de neuitat
  • Imagini apocaliptice, cu sute de mii de pești morți, pe o suprafață de sute de hectare. Căldura, ucigaşul silenţios (VIDEO)
  • Florin Călinescu, atac dur la Klaus Iohannis: „Să ții un post blocat 27 de ani, asta este o mizerie…”
  • Românii care se aleg cu pensii mai mari cu 1.500 lei, după recalcularea de la 1 septembrie 2024
  • Meteorologii ANM anunţă, după ploi şi vijelii, canicula în mijlocul lunii mai. Zonele afectate
  • Exit mobile version