Cauta

Basescu, dupa respingerea propunerii privind scaderea numarului alesilor la 300:”Din pacate, USL exista”!

In opinia fostului sef al statului, votul dat in prima instanta – a se citi in cadrul primei Camere sesizate, respectiv in Senat– asupra proiectului ce vizeaza reducerea numarului parlamentarilor la 300 a fost, practic, un test care sa dovedeasca “daca USL mai exista”.

Basescu, dupa respingerea propunerii privind scaderea numarului alesilor la 300:”Din pacate, USL exista”! - Ziarul NationalAnuntand, inaintea votului dat in sedinta de marti a Camerei Superioare a Legislativului ca, pe langa faptul ca “votul de azi va fi un semnal decisiv pentru soarta acestei legi”, si asta desi Camera Deputatilor e forul decizional, Traian Basescu a notat pe contul sau de pe o retea de socializare faptul ca vrea sa descopere un anume lucru. “Vom vedea si daca USL mai exista”, nota fostul lider de la Cotorceni inainte sa se afle rezultatul votului.

Cateva ore mai tarziu, odata ce s-a anuntat ca proiectul legislativ initiat de mai multi deputati, printre ei si de ex-seful PMP, formatiune pe care acum o conduce chiar Traian Basescu, fostul presedinte a revenit asupra mesajului initial, cu o adaugire in chip de concluzie la testul cu pricina. “Completare la ora 15.00 Din pacate, USL exista. PSD si PNL au votat impotriva proiectului cu 86 de voturi pentru respingere si 2 voturi pentru aceasta lege. USL exista”, suna mesajul lui Traian Basescu, de pe Facebook. O reactie pe acest subiect a avut si Eugen Tomac. Cititi detalii AICI.

Va reamintim ca Uniunea Social Liberala- formata din PSD, PNL, PC- s-a destramat, oficial, in primavara anului 2014, mai exact in luna februarie, cand liberalii anuntau iesirea de la guvernare.

Ultimele stiri

  • Câștigător finala Vocea României 2025. Concurenta lui Tudor Chirilă pleacă acasă cu trofeul și premiul de 100.000 de euro
  • Horoscop 20 decembrie 2025. Universul lucrează în favoarea ta, dar legăturile sociale pot fi puse la încercare
  • Categoria de pensionari care ar putea primi bani în plus în 2026. Ce iau în calcul autoritățile
  • O nouă lovitură cruntă pentru Mihaela Rădulescu! Mama vedetei TV s-a stins din viață
  • Grindeanu: „Pentru mine, de azi începe o nouă etapă la Bucureşti, care va fi dificilă”. Șeful PSD, confesiune de față cu Ciolacu – VIDEO
  • Putin, în conferința sa de presă anuală: „Vrem să punem capăt conflictului prin mijloace paşnice”, dar „nu vedem Ucraina pregătită de discuţii” – VIDEO
  • Când poate fi vizitată Catedrala Națională. Patriarhia Română a anunțat programul de sărbători
  • Noi vești de la ANM! Prognoza actualizată pentru Crăciun și Revelion/Cum va fi vremea până la mijlocul lunii ianuarie 2026
  • Nicușor Dan spune că România susține proiectul de acord UE-Mercosur: „Ăsta e motivul” – VIDEO
  • Comunicat de presă COMUNA IRATOȘU
  • Exit mobile version