Conflictul dintre Israel și Hamas s-a extins în Orientul Mijlociu, sporind probabilitatea unei confruntări între puterea regională – Axa de Rezistență a Iranului – și puterea globală – America și aliații săi.
În urma ultimului atac al milițiilor sprijinite de Teheran asupra Tower 22, avanpostul militar american din Iordania, Joe Biden se află în cea mai mare criză a președinției sale. De la începutul războiului din Gaza, a fost pentru prima dată când trupele americane au fost ucise de atacuri inamice în Orientul Mijlociu.
Potrivit Modern Diplomacy, rivalitatea istorică dintre Iran și SUA datează de la evenimente politice, în special de la lovitura de stat din 1953, susținută de CIA, care l-a înlăturat pe prim-ministrul Mohammad Mosaddegh.
Ulterior, relațiile s-au tensionat și mai mult în timpul revoluției iraniene de după 1979 și a crizei ostaticilor de la Ambasada SUA. Provocările geopolitice actuale, cum ar fi programele nucleare și influența regională, au alimentat, de asemenea, această flacără.
Iranul s-a opus în mod constant prezenței forțelor americane în Orientul Mijlociu. Ca represalii, Corpul Gărzilor Revoluționare Islamice Iraniene (IRGC) a început să construiască, de-a lungul mai multor decenii, o rețea extinsă de miliții anti-occidentale și anti-israeliene în Liban, Gaza, Irak, Siria și Yemen. Iranul a asigurat instruirea și finanțarea acestor grupări de miliții șiite, iar acestea răspund mai degrabă în fața autorităților IRGC de la Teheran decât în fața guvernelor lor.
Atacul Hamas împotriva Israelului din 7 octombrie 2023 a fost primul pas în desfășurarea manevrei de dominație șiită în Orientul Mijlociu. A urmat apoi efortul Hezbollah de a strămuta 70.000 de israelieni cu atacul său asupra nordului Israelului, urmat de zeci de zeci de lovituri ale milițiilor sponsorizate de IRGC asupra forțelor americane din Irak, Siria și de atacurile Houthi împotriva navelor comerciale și militare din Marea Roșie și Golful Aden.
În Irak, Teheranul exercită o influență semnificativă asupra diferitelor miliții șiite strâns legate de IRGC. Printre acestea se numără Kataib Hezbollah, Harkat al Najuba, Kataib Sayyid al Shuhada și, recent, Rezistența Islamică.
Totodată, în Irak se află Organizația Badar, finanțată de IRGC, precum și Asaib Ahl al Haq. SUA au desfășurat aproximativ 2.500 de soldați în diferite baze din Irak.
În Siria, Iranul are o prezență directă cu Forța Quds, o unitate de elită a IRGC. SUA au 800 de militari în Siria în cadrul misiunii de înfrângere a ISIS.
În Iordania sunt staționate aproximativ 3 000 de trupe americane care facilitează avantaje tactice strategice, cum ar fi misiuni de informații, supraveghere și recunoaștere pentru Siria și Irak. Libanul găzduiește cea mai puternică miliție șiită, Hezbollah.
Yemenul este controlat în cea mai mare parte de miliția șiită Houthi. Hamas din Gaza este o miliție sunnită susținută de Iranul șiit.
Pe de altă parte, statele din Golf sunt gazde pentru trupele americane. SUA au 13.500 de soldați în Kuweit, 10.000 în Qatar, peste 2700 în Arabia Saudită și 3500 în Emiratele Arabe Unite.
După incursiunea Hamas în Israel, Biden a consolidat prezența SUA în regiune, poziționând forțe suplimentare de apărare aeriană, două grupuri de atac pe portavioane și aproximativ 900 de soldați ca postură de descurajare.
Obiectivul strategic de lungă durată al Iranului este de a alunga trupele americane din Orientul Mijlociu, deschizând în cele din urmă calea pentru dominația Republicii Islamice în regiune.