Cauta

Anunț de ultimă oră, în așteptarea deciziei CCR, în privința moțiunii. S-a aflat strategia USR PLUS: ”Depunem imediat”

(sursa foto: facebook/Ionuț Moșteanu)

Cei de la USR PLUS au anunțat, în câteva rânduri că nu îl mai vor pe Florin Cîțu la Palatul Victoria. În așteptarea deciziei Curții Constituționale, pe tema sesizării venite de la vârful Guvernului, pe marginea moțiunii de cenzură pe care au depus-o cei de la USR PLUS și AUR, s-a aflat ce strategie sunt gata să aplice reprezentanții formațiunii conduse de către Dan Barna și Dacian Cioloș, în cazul în care judecătorii CCR ar decide că procedura de depunere a moțiunii ar fi neconstituțională.

”Depunem imediat încă una”, a dezvăluit, luni, deputatul Ionuț Moșteanu, purtătorul de cuvânt al USR PLUS, răspunzând unei întrebări în această privință.

”Bineînțeles”, a sunat răspunsul scurt, dar edificator pe care l-a dat Moșteanu, când presa a vrut să știe dacă o nouă moțiune de cenzură ar urma să fie depusă tot cu parlamentarii de la Alianța pentru Unirea Românilor (AUR).

Vă amintim că încă din 17 septembrie, CCR-ul a comunicat că sesizarea venită de la Guvern se va dezbate pe 28 septembrie, adică marți. ”În data de 8 septembrie 2021, prim-ministrul României a transmis Curții Constituționale cererea de soluționare a conflictului juridic de natură constituțională dintre Parlamentul României, pe de o parte, și Guvernul României, pe de altă parte. Sesizarea constituie obiectul Dosarului nr.2764E/2021.

Termenul stabilit pentru comunicarea punctelor de vedere ale părților aflate în conflict a fost stabilit pentru data de 15 septembrie 2021, iar termenul de judecată a fost ulterior stabilit pentru data de 28 septembrie 2021”, se menționa într-un comunicat de presă.

Moșteanu: Ne reașezăm la masă cu PNL și cu UDMR doar după ce auzim o propunere de nou premier din partea PNL

În tot acest context, dar și cum se face referire, după încheierea Congresului PNL, la discuțiile pe tema refacerii coaliției, Moșteanu a subliniat faptul că ”USR PLUS este ferm pe poziție, ne reașezăm la masă cu PNL și cu UDMR doar după ce auzim o propunere de nou premier din partea PNL”.

Un mesaj în aceeași notă fusese transmis, încă din week-end, și pe o rețea de socializare. ”USR PLUS a luat o decizie în unanimitate: nu putem continua guvernarea cu Florin Cîțu premier.

Această decizie nu se va schimba, indiferent câte minciuni încearcă să răspândească „echipa câștigătoare”.

Vrem reforme pe bune, nu participarea la guvernare de dragul puterii, acceptând orice fel de condiții”, au transmis reprezentanții USR PLUS, de această dată pe pagina oficială de Facebook, pe 25 septembrie, chiar în ziua în care a avut loc Congresul liberalilor, în urma căruia Florin Cîțu a câștigat fotoliul de președinte al formațiunii, în fața lui Ludovic Orban, la acel moment numărul 1 în PNL.

Ultimele stiri

  • De ce continuă să moară elitele lui Putin?
  • Reforma serviciilor de informații din SUA sau lupta lui Donald Trump cu ”deep state” (II)
  • Imagini incredibile! O furtună puternică a făcut prăpăd în Sinaia. Vijelia a luat pe sus acoperișuri și a doborât mai mulți copaci – FOTO/VIDEO
  • COTAR acuză: ASF închide ochii în fața unui nou faliment pe piața polițelor RCA, iar ANAF controlează doar firmele care au capital românesc
  • „Pe drumul gustului”, o declarație de război împotriva prostituării televiziunii culinare
  • În 2025, unii mai poartă mască, iar alții încă trimit pornache pe whatsapp
  • La 15 ani, un elev clujean uimește lumea științifică cu o stație care „analizează atmosfera”. Performanțele l-au recomandat pentru campania „100 de tineri pentru dezvoltarea României”
  • PE relaxează regulile privind stocurile de gaze. Ion Sterian: „Este un lucru bun pentru România”
  • Detoxifierea hormonală: Ce înseamnă și de ce este tot mai populară în rândul femeilor?
  • VIDEO. Călin Georgescu a mers să semneze controlul judiciar: „A venit vremea ca românii să-și revendice suveranitatea, să-și decidă singuri viitorul”
  • Exit mobile version