Cauta

Angajații din Sănătate, cu „Plugușorul suferinței” în Piața Victoriei. Protest în fața ferestrelor Guvernului – FOTO/VIDEO

(sursa foto: Facebook/Federația “Solidaritatea Sanitară” din România)

A trecut Crăciunul, dar chiar și așa, decidenții vor fi „colindați”, pe final de an, cu un alt fel de Plugușor. Sindicaliștii din Sănătate au ieșit, marți, în stradă, deciși să facă auzit „Plugușorul suferinței lucrătorilor din sănătate”.

În primă fază, s-au oprit în Piața Victoriei, în fața ferestrelor sediului Guvernului Ciucă, unde, de la ora 12, urmează să înceapă o ședință a Executivului. Lucrătorii din sistemul sanitar au în plan să meargă, în jurul prânzului, și la Parlament, dar și la sediul Președinției, la Palatul Cotroceni.

E vorba despre mitingul național al lucrătorilor din sănătate, organizat de către Federația Solidaritatea Sanitară. Participanții la protestul din Piața Victoriei au venit cu steaguri, afișe și baloane. S-au auzit și vuvuzele.

De altfel, încă din ziua precedentă reprezentanții acestei Federații au anunțat că prin această acțiune urmează să se „colinde” trei instituții esențiale, respectiv Guvernul, Parlamentul și Președinția, „rostindu-le „Plugușorul suferinței lucrătorilor din sănătate” și urându-le înțelepciune în acordarea urgentă a drepturilor legitime ale profesioniștilor din sănătate. „Colindul” va fi susținut de toate categoriile de lucrători din sănătate, „urăturile” acestora făcându-se auzite din toate spitalele publice din țară”.

E vorba, așadar, despre proteste în stradă – și anume un miting în Piața Victoriei, urmat, de la ora 12.30, de acțiuni similare la Palatul Cotroceni, respectiv la intrarea Izvor a Palatului Parlamentului, sediul Legislativului.

Însă, în acest context, Federația a anunțat, totodată, și „manifestări de susținere desfășurate în spitalele din țară: începând cu ora 12:00!”




Ce revendicări au lucrătorii din sănătate

„Acțiunile de protest din cadrul Mitingului național al lucrătorilor din sănătate vor fi desfășurate pentru susținerea următoarelor revendicări ale Federației „Solidaritatea Sanitară”:

1. Acordare drepturilor salariale legitime:
a. Plata salariului de bază la nivelul prevăzut de legea 153/2017 pentru anul 2022 pentru toți lucrătorii din sănătate (inclusiv pentru personalul nemedical-TESA);
b. Raportarea tuturor sporurilor la salariul de bază amintit anterior pentru toate categoriile de salariați și calculul tarifului orar al gărzilor prin raportare la tariful orar al salariului de bază.
2. Recunoașterea schimbului de tură ca timp de muncă și recunoașterea stagiului de cotizare suplimentar efectuat de profesioniștii din sănătate.
3. Renegocierea părții privitoare la sănătate din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) și includerea în cadrul acestuia a tuturor strategiilor de acțiune prevăzute ca anexe la contractul colectiv de muncă la nivel de sector. Federația „Solidaritatea Sanitară” precizează public că partea privitoare la sănătate din PNRR a fost elaborată de Guvernul anterior prin încălcarea obligațiilor, asumate de Ministerul Sănătăți, de includere în toate strategiile acestuia a celor convenite în cadrul contractului colectiv de muncă și prin încălcarea obligațiilor exprese ale Comisiei U.E. de a elabora PNRR cu consultarea partenerilor sociali. Strategiile de acțiune și procedurile prevăzute în cadrul Contractului colectiv de muncă la nivel de sector, a căror introducere în P.N.R.R. este solicitată de Federația „Solidaritatea Sanitară”
• Instituirea Sistemului Sectorial de Monitorizare a Bolilor Profesionale din Sănătate
• Constituirea Agenţiei Sectoriale pentru Coordonarea Formării Profesionale Continue şi a Fondului Unic de Finanţare a Formării Profesionale Continue a Specialiştilor din Sănătate
• Metodologia privind constituirea procedurii auditului timpului de muncă, destinată evaluării încărcării suplimentare a personalului cu sarcini de serviciu şi a nevoii de personal
• Elaborarea Procedurii pentru Implementarea Echivalării Asistentelor Medicale Absolvente de Postliceală
• Elaborarea Procedurii privind armonizarea vieţii profesionale cu viaţa de familie
• Metodologia de Organizare a Mentoratului, Adaptării şi Practicii Profesionale.
• Elaborarea Procedurii privind organizarea şi efectuarea gărzilor în afara programului normal de lucru
• Elaborarea Procedurii de stabilire a sporurilor pentru condiţii deosebit de periculoase,
• Elaborarea Procedurii stabilirii turelor/repartizării salariaţilor pe ture
• Elaborarea Procedurii de informare şi consultare a partenerilor sociali din sectorul sanitar”, din câte s-a mai transmis în comunicatul Federației Solidaritatea Sanitară.

Ultimele stiri

  • Alege ce citești!
  • Trump riscă să-și păteze imaginea de ”dealmaker”
  • Bolojan, premierul cu spor de realitate paralelă
  • Donald Trump s-a supărat pe Vladimir Putin. Câștigă ceva Ucraina?
  • Ascunzătorile tarifare ale războiului comercial
  • Messi, din nou pe „Camp Nou”
  • Schimbul verii în Europa, pe axa Liverpool – Real Madrid
  • S-a reperat o parte din banii lipsă din buget. Statul, țepuit de firme cu peste 90 de miliarde de lei
  • Companiile cripto se infiltrează în sistemul bancar american
  • Și batjocoriți, și cu banii luați. Bucureștenii au plătit apa rece la preț de apă caldă
  • Exit mobile version