Cauta

Aleșii din Parlament rămân fără pensiile speciale. Iohannis a semnat documentul!

Klaus Iohannis

Aleșii din Parlament rămân fără pensiile speciale. Iohannis a semnat documentul! / foto: presidency.ro

Președintele Klaus Iohannis a promulgat, miercuri, legea prin care au fost eliminate pensiile speciale ale senatorilor și deputaților. Sunt tăiate inclusiv pensiile aflate în plată, conform actului normativ.

”Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, a semnat miercuri, 24 februarie a.c., decretul privind promulgarea Legii pentru modificarea Legii nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor (PL-x 100/16.02.2021)”, a transmis, miercuri, Administraţia Prezidenţială.

Legea a fost adoptată săptămâna trecută în plenul reunit al celor două Camere. Cu excepția UDMR, toate partidele au votat pe 17 februarie pentru eliminarea pensiilor speciale. Au fost 357 de voturi ”pentru”, 0 abțineri și 0 voturi împotrivă. Cei 30 de parlamentari ai UDMR au spus că sunt prezenți, dar nu votează.

Renate Weber: „Nu am sesizat CCR pentru eliminarea pensiilor speciale ale parlamentarilor”

Avocatul Poporului nu a atacat la Curtea Constituțională această lege, așa cum ceruse Asociația Foștilor Parlamentari, iar termenul de cinci zile de la adoptare în care se putea depune această obiecție s-a încheiat luni.

„Nu am sesizat Curtea Constituțională. Termenul a expirat ieri (luni, n.r.). Nu am identificat niciun motiv de neconstituționalitate”, a declarat Renate Weber, pentru Digi24.ro.

Asociația Foștilor Parlamentari susținea că este „discriminatoriu” ca cei care aplică legea, cum ar fi magistrații, să primească pensie specială, iar parlamentarii, cei care „crează legea” să nu primească o indemnizație pentru limită de vârstă.

Un număr de 827 de foști senatori și deputați beneficiază de pensii speciale al căror impact bugetar este aproximativ un milion de euro pe lună (4.748.547 lei), transmite G4Media.ro. Pensia medie a unui fost parlamentar este de 5.741 de lei.

Ultimele stiri

  • Decodificarea cerințelor lui Putin
  • Grindeanu spune că un potențial candidat comun PNL- USR la Capitală ar putea duce la ruperea coaliției: „Ar însemna că PSD-ul este într-o formă de izolare în…”
  • Scandal uriaș la CFR: Louis Munteanu a fugit de la echipă!
  • Domnule Bolojan, tăiați și de la corporatiști! Adică de la ”ceilalți bugetari”
  • VIDEO. Călin Georgescu, după semnarea controlului judiciar: Dacă nu aș fi fost interzis, astăzi s-ar fi vorbit despre pacea de la București
  • Ultimul sondaj pentru Primăria Capitalei. Cu cine ar vota bucureștenii dacă mâine s-ar organiza alegeri
  • VIDEO. Blocaj pe pachetul 2 de măsuri! Grindeanu vrea clarificări de la Finanțe și Dezvoltare: „Avem în acest moment două chestiuni care sunt în discuție”
  • Acestea ar fi primele orașe care vor cădea, în cazul în care începe Al Treilea Război Mondial, conform Inteligenței Artificiale
  • Negocieri Bolojan- Grindeanu pe forma finală a Pachetului 2 de măsuri fiscale/Ședință decisivă la PSD
  • Vicepreședintele SUA, mulțumit de întâlnirea Trump-Putin: Rusia a făcut „concesii semnificative”
  • Exit mobile version