Alegerile pentru București sunt, paradoxal, mai puțin despre București și mult mai mult despre Nicușor Dan. Despre cât de repede poate un președinte să-și erodeze aura de „independent” și să intre glonț în dizgrația propriului electorat. Și mai ales despre cum, într-o țară în care am îmbătrânit cu președinți partizani, Nicușor Dan pare să fi decis că echidistanța e un moft, nu o obligație.
Nicușor Dan, cel care în campania pentru Cotroceni promitea echidistanță, cumpătare și o domnie a bunului-simț, se dezvăluie acum ca un politician perfect obișnuit: duplicitar și dispus să arunce la gunoi orice urmă de moralitate, dacă asta convine taberei sale.
Alt președinte, aceleași obiceiuri
Pentru a înțelege cum s-a ajuns aici, trebuie să disecăm subiectul candidaturii lui Cătălin Drulă. Sprijinul ostentativ afișat de Nicușor Dan – prezența la lansarea de campanie, declarațiile mieroase, pozele făcute cu zâmbetul acela de „eu doar treceam pe aici” – nu e doar o gafă, este o confesiune publică făcută. Așa aflăm cine este, de fapt, președintele României: încă un șef de stat care poartă haina neutralității doar la ocazii, dar în restul timpului se înghesuie în tabăra progresistă, în bula haștagistă, de parcă țara ar fi obligată să respire doar prin nările USR.
Din acest punct de vedere, da, afișarea alături de Drulă este un exercițiu de autosabotare pe care matematicianul Nicușor Dan l-a bifat în mare viteză, dar fără să știe ce a făcut. Politicianul cu dublă măsură este o mai veche metastază în politica românească, care a început cu Traian Băsescu și s-a menținut, sănătos și viguros, și în decada lui Klaus Iohannis.
Românii, cu excepția electoratului USR, care își apără idolii inclusiv când aceștia se împiedică singuri, au reacționat exact cum era previzibil – „Ah, deci acesta e noul președinte echidistant, cel care se jură că e al tuturor românilor, dar se afișează exclusiv cu ăștia făcuți în laborator?”, se comentează pe Facebook. Culmea e că Nicușor pare uimit fiindcă oamenii, în afara micului electorat soroșisto-neomarxist, îl privesc acum cu aceeași suspiciune ca pe Băsescu.
Ce surpriză, nu? Să promiți că reprezinți întreaga națiune română, dar să îți petreci timpul făcând galerie unei singure facțiuni politice! Este exact rețeta prin care țara asta a fost ruptă în două timp de 20 de ani. Președinți care împărțeau cetățenii în „ai noștri” și „ai celorlalți”. Unii buni, alții …„ciuma roșie”. Lumi paralele despărțite de o axă care pornește de la Palatul Cotroceni.
O etichetare toxică, repetată obsesiv de fostul președinte, numai că de la Nicușor Dan se aștepta altceva. O spargere a tiparului, o întoarcere la normalitatea în care un președinte nu joacă alba-neagra cu electoratul. Din păcate, și el a intrat spectaculoasă direct în clubul select al liderilor care își pierd busola politică înainte măcar de a prinde rădăcini în funcție.
Drulă, candidatul „Gură Mare”
Nicușor Dan își bate singur cuie în imagine sprijinindu-l pe… cine? Pe Cătălin Drulă, un politician al cărui CV ar trebui să fie expus în Muzeul eșecurilor bine marketate. Ca ministru, a dus două războaie inutile cu sindicatele de la Metrorex și CFR, crezând probabil că scandalul ține loc de modernizare. Dacă s-ar fi dat o medalie pentru conflict steril la locul de muncă, Drulă ar fi plecat acasă cu pieptul plin de decorații. Dacă ar vreo realizare concretă, înseamnă că o ține tare bine ascunsă.
Spre comparație, măcar Daniel Băluță și Ciprian Ciucu, favoriții pentru PMB, conform sondajelor, își pot arăta măcar cartierele renovate, străzile reparate, lucrările din teren sau parcurile toaletate. Drulă, în schimb, vine în fața bucureștenilor cu filosofia de partid standardizată de la USR: critică, atacă, defăimează… și așteaptă să vezi dacă pică ceva.
Un model perfect pentru Primăria Capitalei, dacă tot ce îți dorești este încă un mandat de „nu s-a putut”, vorba preferată a fostului edil.
Pe un astfel de candidat și-l dorește Nicușor Dan ca moștenitor. E logic, până la urmă: amândoi sunt două personaje fără realizări marcante, dar cu apetit considerabil pentru fondurile PMB. Cătălin Drulă nu s-a remarcat cu ceva până acum, dar ar vrea cu ardoare să gestioneze cele 4 miliarde de euro din bugetul Primăriei Capitalei. Omul vrea acolo unde se administrează bani serioși, are țintă precisă.
Așa arată testul de dizgrație publică al lui Nicușor Dan: un spectacol al ipocriziei politice, servit cu pretenția eleganței morale. Un președinte care promite să fie al tuturor, dar se comportă ca și cum doar o singură parte a țării merită atenția lui. Iar Bucureștiul, prins din nou în teatrul absurd al politicii românești, rămâne cu aceeași notă de plată: mare, usturătoare și fără termen de scadență.
