Actualul președinte Nicolas Maduro, care l-a înlocuit pe Hugo Chavez la moartea acestuia în martie 2013, a declarat victoria în ultimele alegeri împotriva principalului său adversar, Edmundo Gonzalez Urrutia.
Opoziția a reclamat fraude, au existat proteste, SUA, șefii politicii externe a UE și diverși vecini regionali și-au exprimat dezaprobarea, în timp ce prietenii lui Maduro din Rusia, China, Iran și Cuba l-au felicitat.
Aceasta este mai mult decât o simplă dispută locală, scrie Robin Mills, director executiv al Qamar Energy. Ea afectează direcția piețelor mondiale ale petrolului, echilibrul de putere în America Latină și chiar alegerile prezidențiale din SUA.
Partidele democratice din Venezuela au făcut ca țara să devină membru fondator al OPEC în 1960, iar industria petrolieră a fost naționalizată în 1976. În 1985, a fost cea mai bogată țară pe cap de locuitor din America de Sud. Însă prețurile scăzute ale petrolului începând cu 1986 și o moștenire de cheltuieli de stat prost direcționate au discreditat sistemul.
În 1998, Chavez a îndepărtat în mod constant investitorii străini, a redus producția și și-a întărit controlul asupra companiei petroliere naționale Petroleos de Venezuela (PDVSA).
Prețurile petrolului s-au prăbușit la sfârșitul anului 2014. De la aproximativ 2,4 milioane de barili pe zi, producția a scăzut la 500 000 bpd până în 2020. Venezuela s-a confruntat cu declinul economic, inflația galopantă și cu sancțiunile impuse de SUA.
În schimb, administrația lui Joe Biden a încercat să deschidă un spațiu pentru negocieri, suspendând temporar unele sancțiuni și permițând companiei americane Chevron să opereze sub licență. Producția de petrol și-a revenit ușor din 2021.
Combinația nefastă
Combinația dintre represiune, susținerea continuă din partea armatei și a „chaviștilor” loiali rămași, o anumită asistență din partea Rusiei, un răspuns timid din partea democrațiilor de stânga din America Latină și distribuirea petrodolarilor îl mențin pe Maduro la putere.
Biden va trebui să găsească un echilibru între reimpunerea unor sancțiuni stricte și menținerea petrolului venezuelean pe piață pentru a menține prețurile moderate.
În al doilea rând, un nou declin economic și represiunea politică din Venezuela ar declanșa mai multe valuri de migranți, punând la încercare țările vecine și încălzind problema imigrației la alegerile prezindențiale din SUA. Sunt notorii disputele pe această temă între democrați și republicani.
Venezuela ar putea fi o imagine a viitorului, a cât de rău pot sta lucrurile atunci când un stat dependent de petrol nu se poate diversifica și își vede veniturile topindu-se.
Fie sub conducerea lui Maduro sau a altuia, țara mai are doar câțiva ani la dispoziție pentru a-și valorifica țițeiul. Rezultatul contează mult dincolo de Caracas.