Cauta

Alegeri locale 2020. Iohannis, anunț de ultimă oră despre campania electorală: Este o provocare! – VIDEO

În opinia președintelui, alegerile locale s-ar putea organiza în toamnă. Un anunț în acest sens a fost făcut chiar pe fondul votării, în Parlament, a proiectului de lege care stabilește ziua de 27 septembrie ca dată pentru acest scrutin.

La fel și consultarea populară ”Fără penali în funcții publice”, care se dorește a fi organizată pe 23 august.

„După părerea mea, alegerile locale se pot organiza. Dacă respectăm aceste norme simple -purtarea măștii, distanța – putem să mergem să alegem autoritățile locale. Dacă se va organiza un referendum asta vom vedea, în funcție de evoluția din Parlament”, a susținut Klaus Iohannis.

O alt fel de campanie

În același context, președintele a făcut referire la campania electorală, care, din motive de COVID, nu va mai avea evenimente de amploare, cum se întâmplase anii trecuți.

„Procedural, nu evenimentul de alegere/votare în sine este problematic, ci campania. Cu siguranță, campaniile electorale vor fi supuse unor reguli foarte stricte. (…) Vom avea campanii mai degrabă pe mediul online, pe TV (…). Este o provocare și pentru politicieni și pentru partidele politice”, a spus Klaus Iohannis, după ce a fost în vizită la Institutul Cantacuzino.

De asemenea, președintele a cerut Parlamentului să „acționeze rapid ca să avem legislație”, ca urmare a schimbărilor apărute pe fondul deciziei Curții Constituționale în privința carantinării și a izolării la domiciliu. Și a făcut apel la români să respecte regulile stabilite de specialiști pentru a se limita răspândirea noului coronavirus, mai ales că miercuri au fost anunțate 550 de cazuri noi de COVID-19 confirmate în ultimele 24 de ore. DETALII AICI.

sursa foto: presidency.ro

Ultimele stiri

  • Depresia la Adolescenți în România: O Criză Nevăzută care Nu Trebuie Ignorată
  • Breaking News… în jurul lumii: Trump tensionează scena globală: dublează tarifele la oțel, în timp ce Ucraina ezită la negocierile de pace
  • Vremuri grele? Camera Deputaților cumpără hârtie igienică și prosoape de hârtie de peste 70.000 de euro
  • Ceaiul de Seară: Ritualul Uitat Care Calmează Mintea și Pregătește Corpul Pentru Somn
  • Elevii de la „Sfântul Sava” obțin Marele Premiu la competiția internațională de inginerie spațială și se înscriu în campania „100 de tineri pentru dezvoltarea României”
  • Primul „1 Iunie” la Berceni Arena. Un weekend de poveste, în care vedete vor fi copiii
  • „România nu se construiește doar cu partide și mediul de afaceri”. Sindicaliștii, scrisoare deschisă către Nicușor Dan
  • Anunț de ultimă oră. Boloș: Trei jaloane din PNRR sunt suspendate, momentan/Care e termenul de rezolvare
  • Vești de la meteorologi. Când se opresc ploile/ANM, prognoza pentru patru săptămâni, până pe 30 iunie
  • Discuții pentru formarea noului GUVERN. Nicușor Dan: „Trebuie să fie un acord cât mai complet”
  • Exit mobile version