Cauta

ALEGERI LOCALE 2020 Capitală, rezultate parțiale. Nicușor Dan – 41,82%, Gabriela Firea – 37,4%

ALEGERI 2020 Capitală, rezultate parțiale. Nicușor Dan - 41,82%, Gabriela Firea - 37,4%

A mai rămas puțin timp până vor fi aflate rezultatele finale ale alegerilor locale 2020, când vine vorba despre lupta electorală pentru Capitală.

După numărarea a peste 90% din voturile exprimate (605.772 de voturi), lucrurile arată astfel: Nicușor Dan, candidatul susținut de USR-PLUS și PNL în această cursă – 41,82%, în timp ce primarul în exercițiu, social democrata Gabriela Firea a obținut 37,4%, conform romaniatv.net.

Conform datelor oficiale, la ora închiderii urnelor, prezența la vot în Capitală a fost de 36,92%, respectiv și-au exprimat opțiunea electorală 671.704 persoane. La scurtă vreme după încheierea procesului de vot la alegerile locale, la ora 21, au fost făcute publice primele rezultate ale exit poll-urilor, care au indicat că Nicușor Dan se afla în fața Gabrielei Firea. (DETALII AICI)

Au urmat primele declarații, Gabriela Firea transmițând că așteaptă ziua de luni, pentru a afla ”rezultatul real” al alegerilor locale. ”Tradițional și din experiențele anterioare (…) spre dimineață vom ști exact care este rezultatul real al alegerilor din Capitală (…). Prin urmare, orice cifre care se anunță în această seară, rezultate ale unor sondaje sau exit poll-uri nu au cum să fie cele oficiale, (…) dar asta nu înseamnă că avem în această seară deja învinși și învingători”, a anunțat Firea, prin intermediul unui mesaj video postat pe Facebook.

Ultimele stiri

  • Alege ce citești
  • E oficial. Ursula a dat undă verde pentru importurile din Ucraina până în 2025
  • Gabriela Firea, a doua scrisoare deschisă către Nicușor Dan: „Domnule primar, sunteți serios?”
  • Real Madrid, regina Europei
  • Reputația Americii, în pumnii lui Trump
  • Politica de condamnare. Cum va juca Biden cartea vinovăției lui Trump?
  • Burse, cluburi, suporteri. Cât de rentabile sunt acțiunile în fotbal?
  • Băncile globale trag alarma: reglementările ecologice, un nou tip de risc imobiliar
  • Întâlnire de gradul 3!
  • Summitul lui Zelenski, mult zgomot pentru nimic?
  • Exit mobile version