Dosarul morților suspecte de la Spitalul Sfântul Pantelimon, din Capitală, este cea mai bună și ultima dovadă că România a ajuns o colonie. O națiune care își ucide cetățenii, dar nu are puterea să intervină cu măsuri ferme, corecte și imediate este o națiune slabă, controlată din afară, care răspunde doar la raport și nu deraiază de la linia ce i-a fost trasată. Sunt multe întrebări și niciun răspuns, în aceste zile, iar asta nu fiindcă nu ar avea cine să vorbească; autorități, sunt, lideri – deloc!
Un lider adevărat tăia în carne vie și rezolva (din punct de vedere administrativ și, mai ales, al imaginii) cazul „Sf.Pantelimon” între prânz și cină. Iar de a doua zi dimineața, procurorii erau liberi să-și facă treaba.
Marcele, de ce nu le spui adevărul românilor?
Din păcate, România duce lipsă, în prezent, de asemenea oameni. Autoritățile se ascund după legi croite special ca să le protejeze în caz de Doamne, ferește!, iar nemernicii își fac de cap prin țară, oripilând oamenii cu tupeul și curajul lor. Ne miram că interlopii lovesc polițiștii și sfidează legea? Păi, ce să mai zicem de doctorii care condamnă la moarte bolnavii din saloane și o fac în mod discreționar?! Să mergi la spital „azi”, în 2024, în orașele din România înseamnă să-ți joci propria viață la ruleta rusească!; știi că intri în salon, dar nu mai ai garanția că și ieși de acolo pe picioarele tale.
Într-o perioadă în care privim la viața din Occident cu poftă și ne închinăm la valorile Vestului ca la sfintele moaște, la București bubuie un (nou) caz despre cum spitalele românești au fost transformate în măcelării, abatoare, centre de recoltare și naiba mai știe ce! Despre spitalele din provincie nici nu are sens să mai deschidem gura!
Un adevărat lider tăia în carne vie și „chiureta” zona infectată. Marcel Ciolacu, însă, pare un prim-ministru legat de mâini, total depășit de situație, dar și ușor dezinteresat de acest caz. Alo, domnu’ premier, înainte să fii candidatul PSD la „prezidențiale”, vezi că ești șeful Executivului și ai o responsabilitate pe linie ierarhică! Iar dacă în ograda unuia dintre subalternii tăi sunt omorâți românii și tu ca lider de guvern nu acționezi ferm, ba treci povestea la „și altele”, atunci s-ar putea să mergi degeaba în alegeri.
Alexandru Rafila este de neclintit din fruntea Ministerului Sănătății. Indiferent câte dezvăluiri înfiorătoare vor mai ieși la iveală de la „Sfântul Pantelimon”, pe „omul OMS în România”, cum l-am cunoscut în timpul pandemiei Covid (sau „plandemiei”?), nu-l urnește nimic din funcție. Nu numai că el însuși susține că n-are niciun motiv să plece și nimic de reproșat, dar nici măcar Ciolacu nu îndrăznește să se atingă de el. De ce? Cine l-a înfipt atât de bine în scaun și acum îi ține proptelele? Și, în primul rând, de ce?! Chiar atât de puternică să mai fie influența Big Pharma în M.S. încât Palatul Victoria nu are nicio putere să acționeze?!
Marcel Ciolacu este primul șef de Guvern din Europa democrată și liberă care nu își poate da jos un ministru, abominabilă situație!
Renovare? Audit extern? Bani prăduiți!
Halucinantă turnura luată de cazul „Sfântul Pantelimon”! Nu doar că n-am văzut niciun cap căzut – bine, măcar, că procurorii au apucat să facă puțină vâlvă, declanșând în forță ancheta, cu ridicări și audieri! -, dar se vorbește acum despre închiderea spitalului pentru renovare. Dăm cu var peste crimele de acolo, albim pereții și sperăm să treacă mirosul de sânge și putrefacție…
Spitalul „Sfântul Pantelimon se închide. Intră în renovare. De ce reparați acum, aveți ceva de ascuns? Sau sunt bani de prăduit? La contracte și deconturi se uită cineva? Look for „parandărăt”, cum îi zice în România!
Ultima tâmpenie este și mai mare de atât. Ministerul Sănătății aruncă banii pe un audit! Dar, nu unul oarecare, făcut cu vreo firmă românească, neah, banii trebuie să meargă afară, industria Big Pharma e destul de mare, are și ONG-uri care trebuie alimentate cu fonduri!
„În ceea ce privește credibilitatea serviciilor oferite de Spitalul Sfântul Pantelimon, am decis și am făcut deja primele demersuri ca să putem să contactăm Societatea Europeană de Anestezie și Terapie Intensivă, precum și Societatea Mondială de Anestezie și Terapie Intensivă, încât să putem realiza un audit profesional medical independent al lucrurilor care s-au întâmplat acolo la Spitalul Pantelimon”, a precizat Rafila, convins fiind, după spusele sale, că așa le va reda românilor încrederea în profesioniștii din sistemul de sănătate.
Cu alte cuvinte, nu este de ajuns că până și copiii de clasa a VII-a vorbesc despre cum erau lichidați pacienții la Sf. Pantelimon, trebuie să mai audă/descopere și străinii ce grozăvii se petrec pe la noi! Și mai dăm și bani pentru asta, că avem destui, ne permitem să-i aruncăm pe geam. Da, da, fix ce-i lipsea României – un audit extern, că M.S. nu are organisme capabile să verifice activitatea dintr-un spital!
Dacă stăm bine să ne gândim, chiar nu are! Colegiul Medicilor este o instituție fără sens și cu legitimitate scăzută în ochii opiniei publice; unde s-a mai pomenit, un doctor anchetează alt doctor?! Păi, ăștia se acoperă între ei, sunt primii și cei mai aprigi avocați ai lor, cum să se de-a în gât când la mijloc sunt 1. Lefuri nesimțite; 2. Șpăgi mai mari decât salariile; 3. Contracte bănoase cu „privatul”, în dauna Statului?!
Geoană vrea președinte. La Netflix, unde e viața roz
Avem candidați la președinția României, nu și politicieni cărora să le pese de români. E crunta și teribila realitate pe care o trăim.
Când într-un spital mare din București sunt hăcuiți pacienții, niciunul nu s-a deranjat să se intereseze de situația de acolo, să meargă la fața locului și să le vorbească oamenilor simpli, temători, care tremură la gândul că, poate, doctorul, asistenta, portarul de la intrare, oricine din spital i-a pus gând rău și nu mai apucă ziua de mâine.
Băi, candidaților, voi vreți să ajungeți la „Cotroceni” plimbându-vă pe la mare sau prin Centrul Vechi al Capitalei? Cu poze pe „Insta” la „Emily in Paris” n-o să câștigați nici președinția blocului în care locuiesc eu, darmite pe cea a României!
Vreți voturile poporului, dar niciunul dintre voi nu coboară de la înălțimea aroganței cu care îl tratează să le vorbească omenilor. Faceți pași pe stradă, ieșiți de pe bulevarde și cotiți pe prima sau a doua la dreapta, prin spatele blocurilor, pe la piețe, ca să vedeți ce cred despre voi „ioneștii” și „popeștii” din țara asta! Hai, curaj, că nu vă face nimeni nimic, nu așa li s-a spus și sărmanilor de la „Sf. Pantelimon”?!