Acasă Blog Pagina 8483

Razboiul Absurdistanului – necesitate doar pentru militarii dezaxati

0

*Afganistan, mai e mult pina la ultimul bal*

Ce se intimpla atunci cind nu mai ai de ce sa lupti intr-un teritoriu inamic? Mentii pozitiile, poate mai incerci o arma, o tactica, o abordare, o incursiune. Soldatii au semnat, civilii sint victime colaterale.
Nu mai e niciun secret: fortele insurgente din Afganistan, iar aici ii includem si pe talibani, nu mai sint interesate de combinarea cu AL-Qaeda. Cu atit mai putin de prezenta acesteia in tara lor. Oamenii s-au saturat de fostii lor patroni, facindu-i raspunzatori pentru pacostea razboiului care a cazut pe capul lor.

*Armata celor 100 de agenti invizibili*

Ca de obicei, mai apare cite o statistica, o declaratie care ne arata in mod clar ca nu mai exista niciun risc cu adevarat de luat in seama in ale terorismului. O declaratie recenta a fostului General de Marina James Jones, despre dimensiunile amenintarii teroriste din Afganistan: „Prezenta Al-Qaeda este foarte slabita. Maximul numarului de agenti prezenti in intreaga tara este de mai putini de 100, fara baze, fara posibilitatea de a lansa atacuri asupra noastra sau a aliatilor nostri”. Deci, concluzia importanta: mai putin de 100 de nebuni! Pai, orice gasca mai rasarita de interlopi români, nu zic bucuresteni ca deja vorbim de armate, i-ar prinde pe zurbagii in mai putin de un weekend. Cu alte cuvinte, Al-Qaeda practic nu mai exista in Afganistan. Date bazate pe cele mai importante surse de „intelignetia” ale serviciilor cu trei litere de peste Ocean. Avind in vedere numarul de 100, in tara tuturor posibilitatilor (SUA, pentru a evita confuziile cu patria-muma), exista de ceva vreme o disputa mai mult decit apriga si tumultoasa: sa trimitem mai multe trupe in Afganistan? Ratiunea principala? Adeptii razboiului departe de paminturile americane, politicianul John McCain fiind un exemplu elocvent, instiga la violenta si genocid pe baza unor ineptii precum teoriile conform carora, daca Al-Qaeda nu va fi stirpita pina la ultimul om, ea va reveni in forta. Oare este asa de legata Al-Qaeda de macul din Afganistan? Pentru informatia serviciilor mai sus amintite, teroristii s-au relocat de mult. Probabil mult mai aproape de tinta. Sa nu uitam ca baietii responsabili de 9/11 erau rezidenti in San Diego si Florida de Sud.

*Go home, go!*

E timpul ca americanii sa declare victoria si sa mai plece si acasa. Sa nu ne mai aducem aminte ca toata mascarada a pornit tot de la CIA, care a recrutat luptatori Al-Qaeda pentru a se bate cu rusii la vremea respectiva, din lipsa de mercenari autohtoni. Toata lumea in Afganistan este preocupata de viitorul tarii, cei din Al-Qaeda n-au nicio treaba cu acest lucru, asa ca au plecat spre alte locatii mult mai prietenoase. Nici la vecinii din Pakistan nu mai e treaba, ei fiind vinati sistematic si acolo. Tinerii arabi sint primii recrutati de catre Al-Qaeda. In urma informatiilor din ziua de azi la nivel planetar, nu prea mai e deloc romantic si nobil sa suferi de foame, frig si bani, sa te ascunzi nonstop pentru niste unii care tot interesul personal si-l pun in spatele demagogiei, fanatica sau nu.

*Au si ei generalii lor*

Gen. Stanley McChrystal pregateste o contraofensiva de proportii pe teren afgan. Dupa cum se vede, nu dupa talibani vor alerga soldatii americani proveniti din medii sarace, ci pentru a crea mai degraba o societate afgana dupa dorintele si placerile generalului. Si atunci cum sa nu se inflameze lumea, araba sau nu? Asa cum si rusii o stiu, cu premizele corect orchestrate, razboiul poate dura la nesfirsit. Va pasa ca oameni, copii, femei, batrini mor acolo in fiecare zi? Poate asa intelege armata americana sa previna planurile Rusiei, Chinei si Braziliei de a face la anul o moneda unica si de a forta piata internationala ca moneda de tranzactionare a petrolului sa nu mai fie dolarul. Un lucru este cert: pentru unii lideri americani, Afganistanul ca teren de operatiuni este mult mai important decit pentru Al-Qaeda. Ce urmeaza? Asteptam de la Laureatul Premiului Nobel pentru Pace niste lamuriri. Ca tot la investitia sa in functie, pina la preluarea puterii de la Bush Jr., a lasat armata israeliana sa masacreze in voie cu bombe cu sulf palestinienii, majoritatea civili. Cica nu avea inca toate prerogativele necesare. Acum ce mai e? Sanatatea?

Sa ridem cu milionarii plingaciosi!

0

In seara aceasta, la ora 22.00, Antena 1 lanseaza o noua emisiune de divertisment, “Si milionarii pling”. In fiecare seara de luni, marti si miercuri, telespectatorii vor face haz de necaz cu Zbirea si Genius, cu fitosii care au migrat din Dorobanti in Monte Carlo si cu alte personaje decupate din actualitate. Pe principiul “sa moara capra vecinului”, telespectatorii se vor amuza urmarind tribulatiile unor nababi pe care criza economica ii chinuie fara mila. “In primul rind, – spune Dragos Mostenescu, unul dintre capetele de afis ale show-ului – emisiunea vorbeste despre oameni care, inainte de criza, au avut foarte multi bani. Si oameni simpli, si vedete. De aceea se numeste <>. Dupa criza au ajuns la sapa de lemn. Noi ii ridiculizam si vrem sa vedem cum se reorienteaza, cum isi redirectioneaza business-ul, cum se descurca.” Gazda emisiunii este Emil Mitrache, ajutat de “analistul politic” Genius Mihalache (Dragos Mostenescu) si jurnalista Gabriela Moldoveanu Zbirea (Andreea Macelaru), care nutreste un singur ideal, sa-i vada la racoare pe toti milionarii din România. Sint parodiate fenomene specifice acestei perioade: revenirea in tara a hotilor din toata Europa, munca in doru’ lelii, specifica plaiului mioritic, ofensiva tiganiei, starea jalnica a armatei etc. Cuplul Ţociu si Palade, care imparte milioane la o alta emisiune a Antenei 1, este parodiat savuros de actorii Pavel Birsan si Marius Damian.

De la moastele Sfintei Parascheva, la spital

0

Mai multi pelerini veniti la Iasi pentru a se inchina la moastele Sfintei Cuvioase Parascheva, depuse in curtea Mitropoliei, au ajuns, ieri, la spital, dupa ce li s-a facut rau in timp ce stateau la coada pentru a ajunge la racla. Pelerinii carora li s-a facut rau au fost dusi la Unitatea de Primire Urgente (UPU) din cadrul Spitalului de Urgente din Iasi.
„Sint pacienti din judetele Moldovei rapusi de oboseala drumului, statul la rind si alimentatia necorespunzatoare. Toti pacientii au fost evaluati clinic, imagistic si biologic si au beneficiat de asistenta de urgenta. Starile lipotimice, patologia cardiaca si digestiva au fost principalele motive pentru care acesti pacienti s-au prezentat la UPU”, a afirmat dr. Tudor Ciuhodaru, seful Unitatii Primire Urgente (UPU) din cadrul Spitalului de Urgente din Iasi. Niciunul dintre pacienti nu a necesitat internare, acestia spunind ca se vor intoarce la Mitropolie, pentru a se aseza din nou la rind. Citeva mii de pelerini au asteptat la rind, timp de citeva ore, pentru a se inchina la moastele Sfintei Cuvioase Parascheva, depuse in curtea Catedralei Mitropolitane din Iasi. Potrivit jandarmilor ieseni, pina ieri la prinz peste 27.000 de pelerini au trecut pe la racla cu sfintele moaste. Moastele Sfintei Cuvioase Parascheva vor ramine pina joi expuse pe esplanada Mitropoliei, la Iasi fiind asteptati in aceasta perioada citeva sute de mii de credinciosi din intreaga tara. Cel mai important moment este programat pentru 14 octombrie, cind va fi oficiata Sfinta Liturghie cu prilejul Hramului Sfintei Cuvioase Parascheva.

Crin si Adina, doi miri „ilegalisti”

0

Dupa o cununie civila facuta pe furis, la Bruxelles, Crin Antonescu si Adina Valean si-au pus pirostriile ca la carte, departe de ochii presei si ai colegilor de partid, in Italia.

Vestea ca liderul PNL si aleasa inimii lui s-au cununat religios in acest week-end i-a luat prin surprindere pe majoritatea liberalilor. Discretia se pare ca a fost cuvintul de ordine al evenimentului, Antonescu preferind „sa fuga” cu aleasa inimii lui in Italia. Nunta a fost celebrata de parintele Florea de la Biserica „Sfintii Ioachim si Ana” din Tivoli. La ceremonie au participat circa 20 de persoane, printre care si Dinu Patriciu. Nasii au fost Daniela Crasnaru (care a activat in PNL-Aripa Tinara) si Alessandro Benini. Adina Valean a purtat o rochie clasica, alba, fara voal, si a avut-o alaturi pe micuta Irina (fiica lui Antonescu din prima casatorie – n.r), care i-a fost domnisoara de onoare. Mirele Crin a optat pentru un costum negru si elegant. La finalul slujbei religioase, nuntasii s-au imbarcat intr-un microbuz.

Sinucidere pe internet, dejucata de politie

0

Fortele de politie din Serbia si România au reusit sa impiedice, la sfirsitul lunii septembrie, sinuciderea a doi adolescenti, adepti ai curentului emo, care isi planificasera actiunile prin intermediul Internetului. Astfel, in 28 septembrie, IPJ Sibiu a fost instiintat despre disparitia unui minor, in virsta de 16 ani, din localitatea Avrig. Politistii l-au gasit a doua zi, pe o strada din Sinaia, in stare de inconstienta, dupa ce inghitise substante toxice. Baiatul a fost transportat de urgenta la spital, revenindu-si la timp ca sa anunte ca iubita sa virtuala este pe punctul de a se sinucide in Serbia, undeva in apropierea Belgradului. Politia sirba a intervenit, deplasindu-se la locuinta unei fete in virsta de 17 ani, salvind-o in ultima clipa: tinara era pe punctul de a-si trage un glont in cap, pentru aceasta ea folosind revolverul tatalui sau, care este politist. In urma investigatiilor, politistii au stabilit ca tinarul român coresponda de mai multa vreme, prin intermediul Internetului, cu adolescenta din Serbia, cei doi luind de comun acord hotarirea de a se sinucide. Adolescentii erau adepti ai curentului emo, intre ei infiripindu-se o poveste de dragoste care s-a limitat strict la spatiul virtual, cei doi neintilnindu-se niciodata. Tinerii au stabilit ca baiatul sa se sinucida primul, iar fata sa il urmeze daca mai multe zile nu primea vesti de la el prin Internet. „Intelegerea era ca la gestul suicidal sa recurga intii baiatul, iar fata sa faca acelasi lucru in momentul in care vreme de mai multe zile nu va primi vesti de la el prin Internet”, se arata in comunicatul IGPR.

Politia Capitalei, pe Twitter si Facebook

0

Politia Bucurestiului este, incepind de simbata trecuta, activa pe retelele de socializare Twitter si Facebook. Politistii vor posta toate informatiile de interes public pe cele doua site-uri, iar utilizatorii vor primi raspunsuri imediate la orice intrebare. Reprezentantii Biroului de Relatii Publice au avut prima postare pe Twitter, simbata dimineata, la ora 9.35, care a constat intr-un mesaj de salut catre toti utilizatorii retelei. „Cetateanul va putea afla ce face Politia Capitalei in orice moment. Toate informatiile de interes public vor fi postate pe aceste pagini. Vom posta poze si inregistrari video de la interventii”, a spus Christian Ciocan, purtatorul de cuvint al Politiei Capitalei. Pentru cei care sint mai putin familiarizati cu cele doua retele sociale de Internet, accesul pe Twitter sau Facebook se poate face direct de pe pagina Politiei Capitalei, unde sint postate doua linkuri. ID-ul folosit de Politia Capitalei este acelasi cu cel de pe Yahoo Messenger, dgpmb_01. Reprezentantii Politiei Capitalei spun ca principalul cistig pentru bucuresteni este acela ca pot primi un raspuns direct la orice intrebare, daca intra in atributiile politiei. „Alaturi de Messenger, Twitter si Facebook vor fi de folos celor care vor sa afle cum se pot obtine anumite acte sau ce trebuie sa faca daca au fost victimele unei infractiuni. De asemenea, se pot semnala diverse nereguli a caror rezolvare este de competenta noastra”, a mai spus Ciocan.

Un mit: creierul uman

0

O idee des vehiculata pe Discovery si Animal Planet este aceea ca, din punct de vedere fizic, omul e un animal total inapt pentru supravietuire – vezi Doamne, principalul nostru atu ca specie il reprezinta creierul.
O fi la ei – in ce ma priveste, pot sa va dau numeroase exemple de situatii in care nu creierul meu competitiv m-a salvat. Prin clasa a doua, de pilda, am cazut in cap de la citiva metri si m-a salvat teasta. Imi construisem un funicular dintr-un ghidon de trotineta si un cablu de otel pe care-l legasem de doi copaci; atirnat de ghidon, mi-am dat drumul la vale, sub privirile admirative ale picimii din cartier, venita sa-l vada la lucru pe pionierul transportului aerian din Cernavoda. Onorata asistenta a binevoit sa ma culeaga de pe jos si sa ma duca pe brate la bunica-mea – mai departe m-a preluat salvarea.
Un an mai tirziu, am cazut in cap exact intr-un bolovan. Am stat o luna jumate cu sase copci in cap, si din nou nu creierul m-a salvat, ci teasta. Si tot teasta m-a salvat in clasa a saptea, cind am cazut in cap de pe batatorul de covoare din fata blocului, cu tot cu bara transversala, in timp ce executam un exercitiu complex, cu plecare din 9,950.
De-a lungul vremii, am supravietuit traditionalei curse de viteza cu Pegasurile pe digul Nimaiestiului din Beius (un dig de maximum 40 de centimetri latime) si concursului de sarituri in cap in Crisul Negru (apa putin adinca, fundul apei presarat cu bolovani in care si-au zdrobit nasul numerosi competitori). M-a lovit o masina, am sarit din mers din acceleratul Iasi – Timisoara in gara Oradea Est si – putina atentie aici! – am reusit chiar sa-mi platesc la timp chiria, desi lucram la Dinescu.
Asa ca, fizic vorbind, mie mi se pare ca sint destul de inzestrat pentru supravietuire. Ba chiar i-as ruga pe cei de la Animal Planet sa faca un experiment stiintific: sa ia un urs polar, animal pe care il tot ridica in slavi, sa-l vad si eu pe campionul evolutiei daca rezista macar o saptamina cu una dintre fostele mele prietene.

Un 0-5 al campionatului nostru sterp

0

Pe manseta principalelor ziare sirbesti scria, ieri: „Ne asteapta Mondialul!” sau „Mergem in Africa!”. Mi-am adus aminte de data de 16 noiembrie 1989, cind ziarul „Sportul” a titrat, dupa victoria noastra impotriva Danemarcei, „Alo, Roma? Venim!”. Da, am fost cindva mari! Cele doua reprezentative au patruns pe Maracana pe tunelul de sub peluza orientata spre impresionanta biserica ortodoxa Sfintul Sava. Cupola catedralei lumina „Maracana” din Belgrad. Cind a inceput sa cinte fanfara, mi se parea ca trompetele vestesc Invierea Balcanilor. In drum spre stadion, ne asteptam ca sirbii de pe strazi sa ne injure sau macar sa ne salute cu degetele, cum se obisnuieste la fotbal. Ne-au lasat in pace. Si nu fiindca ar fi baieti pasnici, ci pentru ca au simtit ca nu sintem importanti. La sfirsitul meciului, mi-am scotocit mintea dupa niste rezultate identice ale nationalei. Am gasit un 0-5 impotriva lui Standard, in 1969, la o saptamina dupa acel dezastru nascindu-se, pe Wembley, marea echipa de la Mexico ’70, si un alt 0-5 cu Ţara Galilor, in 1983, nationala calificindu-se la Euro ’84. Nu caut scuze, mi-ar fi greu sa le gasesc, scorul ne-a sfarimat, dar acest rezultat este — stiu, suna groaznic! — bun pentru ca am aflat de la ce nivel pornind in preliminariile viitoare. Sper ca vom renunta la prostiile gen „sintem favoriti”, lansate de caraghiosii nostri presedinti de cluburi, care se pricep la fotbal ca Mosa Mariancovici, personajul sirb al lui Eugen Barbu, din romanul „Unsprezece”. Cind joci cu o echipa superioara, iar Serbia e mult mai buna decit noi la jocul asta, n-ai voie sa faci greseli individuale. Si au fost destule. Acum vad ca multe creaturi avortate pe maidanul mihnirii il contesta pe Razvan Lucescu. Uriasa lui greseala este ca a acceptat sa preia nationala, ca a intrat in morisca asta de palavre si de suspiciuni. Omul schimba avioanele, alearga prin aeroporturi, urmareste si inventeaza fotbalisti, antreneaza ce are. Si n-are! De pilda, se spune ca Maftei nu merita sa se numere printre tricolori. Si pe cine sa aduca Lucescu? Pe Barboianu de la Craiova, pe Buhusi de la Vaslui? Nu vedeti ca incearca sa ambaleze si sa vinda marfa produsa si desfacuta de presedintii de club care stilcesc limba româna cu formulari ca „am decit 2 sau 3 fotbalisti la lot”?

Tony Blair, un spagar ca atitia altii?

0

Ambitiile fostului premier britanic Tony Blair de a deveni presedinte al Uniunii Europene s-ar putea narui precum un castel din carti de joc, ca urmare a faptului ca este acuzat ca ar fi primit „atentii” in valoare de zeci de mii de euro de la omul de afaceri ucrainian Victor Pinciuk, fondatorul organizatiei „Strategia Europeana Yalta” (YES), care militeaza pentru aderarea Ucrainei la UE. Presedinte al YES este fostul ministru laburist al Comertului si Industriilor in primul Cabinet Tony Blair, Stephen Byers, prin intermediul caruia Pinciuk l-ar fi contactat pe Blair si s-a asigurat de sprijinul fostului premier, care la reuniunea de anul trecut a grupului, care a avut loc in Ucraina, a tinut principalul discurs pe tema aderarii. In timp ce diplomatii ucrainieni pregatesc pentru inceputul lui 2010 lansarea unei campanii pentru aderarea tarii lor la Uniunea Europeana, unele tari ale UE, in special Germania, se tem ca o apropiere de Ucraina ar afecta relatiile lor cu Rusia. Activitatile lui Tony Blair – a carui candidatura nu este tocmai pe placul Belgiei, Olandei si Luxembrugului – vor fi analizate in timpul campaniei pentru viitorul post de presedinte al UE. De fapt, „analiza” a si inceput…

Megalomania lui Oprescu nu se asorteaza cu visteria PMB

0

Nu stim cit de reala este independenta primarului Sorin Oprescu, dar in materie de grandomanie sigur nu-l intrece nimeni. Marturie sta primul sau an in calitate de edil sef al Capitalei timp in care nici traficul, nici curatenia, nici aspectul orasului nu s-au imbunatatit, dar in schimb am devenit contemporani cu cel mai mare ….cirnat din lume si cu un tort grandios si el, dar la fel de inutil traiului nostru de bucuresteni. Pe linga aceste doua proiecte de exceptie duse la bun sfirsit, in mapa de lucru a primarului Sorin Oprescu au dospit – sau continua sa o faca – si alte initiative la fel de „marete”: autostrada suspendata, reconditionarea a 20 de ceasuri stradale (contra unui mizilic bugetar de 710.000 euro!), construirea celei mai mari fintini arteziene de pe continent, in Parcul Herastrau, ba si a unei „surioare” in Pasajul Universitatii. Deocamdata, gindirea megalomana opresciana s-a izbit de „micimea” mintilor consilierilor municipali. Blocat la mantinela autostrazii suspendate si a artezienelor respinse, edilul cloceste acum un proiect menit sa ne scuture viitoarele zapezi din copacii Capitalei pentru „doar” 20 de milioane de euro. Informatia a fost data de viceprimarul democrat Mircea Raicu, ce-i drept doar dupa ce Oprescu s-a inscris in cursa pentru prezidentiale.

Patriciu il besteleste pe Olteanu de ochii lumii

0

“Labil psihic, excesiv de ambitios, lipsit de loialitate, de o inteligenta mediocra, dar siret si lipsit de moralitate”. Asta este parerea lui Dinu Patriciu despre Bogdan Olteanu. De loc magulitor, portretul a aparut dupa ce birfele de sezon pomeneau despre lejeritatea cu care Patriciu va putea afla, de acum inainte, date din interiorul BNR via noul viceguvernator Olteanu. Coincidenta este prea mare pentru a nu naste suspiciuni. La fel, totala lipsa de reactie a lui Bogdanel– altfel sensibilos nevoie mare la atacurile la persona. Efortul lui Patriciu de a se delimita de Olteanu este zadarnicit si de restul zvonurilor care bintuie in prezent, ca urmare a total neispiratei numiri a neavenitului Olteanu la BNR. Mai exact, se (re)aminteste insistent de frumoasa prietenie care il leaga pe Viorelul social-democrat de “Hrebencicul” liberal pe nume Bogdan Olteanu. Ce-i drept, asa s-ar explica si usurinta cu care pesedistii lui Geoana l-au acceptat pe junele liberal intr-o functie paralela cu toata existenta sa de pina la aceasta data. Semnificativa este si deplina intelegere dintre Viorel Hrebenciuc si Dinu Patriciu, aceasta stind de altfel si la baza relatiei armonioase dintre PNL si PSD din ultimii ani. Din toate datele cunoscute, “detasarea” lui Patriciu de emulul sau Olteanu este si ilogica si contrara intereselor multor persoane de virf din politicii bastinase. Ca nu e vorba decit de un teatru ieftin jucat de afaceristul liberal o demonstreaza si “ciocul mic” facut de artagosul si arogantul Bogdan Olteanu. Undeva totusi, Patriciu tot a avut dreptate si anume atunci cind a spus ca liberalii “l-au trimis pe Olteanu la BNR ca sa scape de el”.

Solistul trupei Boyzone a murit la 33 de ani

0

Stephen Gately, unul dintre membrii trupei Boyzone, a murit in timpul unei vacante in Mallorca (Spania), cauzele mortii nefiind cunoscute. Cintaretul, in virsta de 33 de ani, a fost gasit mort simbata trecuta, in timp ce-si petrecea vacanta in Mallorca, alaturi de partenerul sau, Andy Cowles. Vestea a fost publicata pe website-ului formatiei Boyzone, unde a fost anuntat tragicul eveniment si faptul ca membrii formatiei au plecat ieri spre Mallorca. Potrivit unei surse citate, Stephen Gately ar fi iesit sa cumpere bautura, s-ar fi intors la hotel sa doarma, dar nu s-ar mai fi trezit. Managerul trupei Boyzone, Louis Walsh, a declarat ca se simte „devastat”. „Sint in soc. Am fost cu el luni la o ceremonie de premiere. Nu stiu inca prea multe despre ce s-a intimplat. Era cea mai buna voce a grupului”, a spus Louis Walsh. Trupa Boyzone si-a anuntat turneul de revenire in noiembrie 2008. Formatia irlandeza a avut sase hituri aflate in fruntea topurilor britanice in perioada 1994 – 2000. Cu un an inainte ca membrii formatiei sa se desparta, Stephen Gately a dezvaluit public ca este homosexual. El si partenerul sau, Andy Cowles, s-au casatorit in cadrul unei ceremonii private, in 2006, la Londra. Dupa Boyzone, Stephen Gately si-a continuat cariera ca artist solo si performind in musicaluri. Infiintata in 1994, formatia Boyzone a reusit in scurt timp sa devina un adevarat fenomen pe scena muzicii pop a anilor ’90, inregistrind 16 piese consecutive ce au ajuns in top cinci in Marea Britanie. Vinzarile totale ale albumelor Boyzone au depasit cifra record de 15 milioane de exemplare.

Fizician de la CERN, colaborator al-Quaida

0

Fizicianul arestat saptamina trecuta in Franta, fiind banuit ca are legaturi cu al-Qaida din Maghreb, a lucrat si pentru un centru de cercetare nucleara britanic. Adlene Hicheur, in virsta de 32 de ani, care lucra la Centrul European de Cercetare Nucleara de la Geneva (CERN) inaintea arestarii, si fratele sau, Halim, in virsta de 25 de ani, au fost retinuti dupa o ancheta de un an si jumatate a politiei antiteroriste franceze, care a monitorizat miscarile si comunicatiile celor doi. In paralel cu ancheta desfasurata in Franta, serviciile de informatii britanice incearca sa clarifice miscarile si contactele avute de cei doi frati in Marea Britanie. Surse din serviciile europene de informatii au afirmat ca suspectii „sint oameni de stiinta straluciti, care si-au imbunatatit cunostintele privind fuziunea nucleara in diferite locuri din lume. Exista temeri ca identificau tinte teroriste, in principal in tari ca Franta si Marea Britanie”. Cei doi au atras atentia autoritatilor franceze in cursul unei anchete pentru identificarea militantilor francezi care lupta impotriva fortelor NATO din Afganistan. Aceleasi surse au afirmat ca Adlene Hicheur, care a studiat in California, si-a exprimat „dorinta foarte puternica de a comite atacuri oriunde pot fi afectate interesele de securitate occidentale”, acestea incluzind „tari ca Marea Britanie si altele unde sint bine reprezentate Statele Unite”. Inaintea arestarii, Adlene Hicheur lucra intr-un proiect de analiza la CERN, fara a fi angajat al Centrului. Fratele sau a fost eliberat simbata seara, dupa mai mult de 48 de ore petrecute in custodia politiei franceze, care nu a formulat nici o acuzatie impotriva sa.

Cos de gunoi inspirat din Star Wars

0

Simpaticul robotel R2-D2, din seria de filme Star Wars, este acum disponibil sub forma unui cos de gunoi, atit pentru colectionarii impatimiti cit si pentru fanii ocazionali ai personajelor peliculei. Micul robot va inlocui vechiul si demodatul cos de gunoi din casa si va atrage privirile tuturor. Mai mult, este posibil ca aceasta inventie sa se transforme intr-o jucarie pentru copii dezordonati pe care-i poate ajuta sa pastreze curatenia. Cosul de gunoi, replica in detaliu a lui R2-D2, este produs in Japonia si este dotat cu o pedala pe unul dintre cele trei picioare ale sale care, presata, va deschide capul robotului permitind aruncarea gunoiului in interior. Pentru o utilizare cit mai eficienta, robotelul vine la pachet cu o galeata cu miner, care poate fi scoasa din interiorul lui si golita.

Investitorii imobiliari dau bir cu fugitii

0

*Bucurestiul, baubau-ul dezvoltatorilor*

Daca in 2006 si 2007 Bucurestiul a fost unul dintre cele mai atractive orase pentru investitorii imobiliari, in acest an toata lumea pare sa fuga de Capitala. Si vorbim despre dezvoltatorii straini care ocolesc Bucurestiul, pentru ca actualele conditii economice nu promit absolut niciun profit, ba, din contra, ar putea insemna pierderi.

*Top: locul 84 din 98*

Bucurestiul a cazut 36 de pozitii pina pe 84 intr-un clasament al celor mai atractive 98 destinatii pentru investitii imobiliare pe termen mediu realizat de compania LaSalle Investment Management. In clasamentul de anul trecut Capitala a ocupat locul 48, in coborire cu 23 de pozitii. “Citeva state din Europa Centrala si de Est s-au confruntat cu o recesiune puternica din cauza deficitelor de cont curent ridicate, imprumuturilor mari in moneda straina si a policilor fiscale ineficiente. Acesti factori au condus la un declin economic sever in pofida banilor oferiti de Fondul Monetar International pentru România si Ungaria”, se arata in raport. In aceste conditii, orasele din Europa Centrala si de Est au ajuns printre ultimele in clasament, respectiv Budapesta (Ungaria) pe 82 de pe 34, iar Sofia (Bulgaria) pe 72 de pe 68. Polonia este cea mai puternica economie din regiune si a evitat pina acum recesiunea, dar o revenire poate fi lenta, din cauza scaderii cererii in tarile invecinate, a cresterii somajului si a crizei financiare. Munchen este cel mai atractiv dintre 98 de orase europene, pentru investitorii imobiliari, orasul german avind cea mai buna capacitate de a rezista actualelor probleme economice, ca urmare a nivelului ridicat al bunastarii si a afacerilor locale si internationale diversificate.

1,5 milioane români vor trai cu 3 dolari pe zi

0

*Saraci lipiti pamintului*

Potrivit unui raport al Bancii Mondiale (BM), România va ajunge cit de curind intr-o saracie lucie. In urma estimarilor facute de specialistii BM ar trebui sa ne asteptam ca pina la finele acestui an numarul personelor sarace din tara sa atinga 1,5 milioane.

*Greu de trait in Moldova si Oltenia*

Rata saraciei va creste de la 5,7%, cit inregistra in anul 2008, la 7,4% in acest an. Astfel, averea gospodariilor va fi afectata pe doua parti distincte din cauza crizei economice mondiale. Atit prin reducerea locurilor de munca si cresterea somajului, dar sI prin reducerea sumelor de bani trimise de românii aflati in strainatate. In urma raportului BM se arata ca majoritatea celor care traiesc in conditii de saracie in România au un venit de cel mult 3 dolari pe zi.
Cei mai multi românii saraci traiesc la tara, in general in Moldova si Oltenia. La polul opus se situeaza Capitala. Numarul saracilor din Bucuresti este de 1,9% din numarul de locuitori. Potrivit aceluiasi raport, 43% din numarul de saraci din acest an sint copiii si tinerii cu virsta de pina la 14 ani. Mai mult, se asteapta ca numarul copiilor saraci sa creasca in acest an cu 96.000, de la 256.000 in 2008. Unul dintre efectele negative ale saraciei va fi cresterea ratei abandonului la copii. Saracul autohton provine din familii cu multi copii, are nivel scazut de educatie, lucreaza in agricultura, in propria gospodarie sau este somer.

Geoana: Venim, venim, sa va vrajim

0

Cu Oprescu in circa, Basescu in fata si partidul risipit de-a dreapta si de-a stinga sa, Mircea Geoana are macar un imn de campanie. “Venim, venim, venim in forta sa cladim, dreptatea, omenia si cinstea in România/ Venim, venim, credinta noastra sa sadim/, Dreptatea, omenia, la noi in România” – sint versurile care l-au marcat profund pe liderul PSD, la finalul intilnirii sale de campanie cu activul PSD Bistrita. “Liviu, cred ca am gasit imn pentru campanie!” – a exclamat Geoana incintat in urechile lui Dragnea, la auzul melodiei trupei Prefix 990. Voci mai circotase din activul PSD pasiv fata de Geoana sustin insa ca alegerea s-a bazat nu atit pe farmecul cintecului, cit pe faptul ca melodia a fost de bun augur pentru pesedistul Ovidiu Cretu – care a cistigat cu acest imn primaria Bistritei. Mai mult, el a aparut dintr-o simtire total anti-pedelista, autorul – compozitorul Viorel Simionca – nesuportindu-l practic pe democratul Vasile Moldovan, fostul primar al urbei cu pricina. Ca dovada ca asa stau lucrurile, pesedistii sustin si ca Simionca nu i-a luat niciun ban lui Cretu, in campania pentru localele bistritene. Daca antipatia compozitorului pentru PDL a rezistat timpului, Geoana face intr-adevar o afacere buna, macar la nivelul cheltuielilor de campanie.

Micul Boc, mare nas

0

Plina ochi de fii, fiice, veri si fini, politica dimboviteana s-a procopsit cu o noua cumetrie. Democrat-liberala de doctrina, relatia de rudenie cu pricina s-a stabilit intre Emil Boc si colegul sau Daniel Buda. Mai exact, premierul, impreuna cu sotia sa Oana Boc, l-au botezat pe fiul liderului pedelistilor clujeni. Ceremonia s-a desfasurat la Seminarul Teologic Ortodox din Cluj-Napoca. Pe linga rude si prieteni, la eveniment a participat mai toata floarea pedelimii locale: prefectul de Cluj Florin Stamatian, primarul Sorin Apostu, secretarul de stat in MECI Catalin Baba, seful Loteriei Române, Gheorghe Benea, consilierul de stat Cynthia Curt, parlamentari democrat-liberali si sefi de servicii deconcentrate. La finalul ceremoniei, Boc i-a urat finului sau, Patrick Daniel, “sanatate si bucurii in viata”.

BĂSESCU S-A ATIRNAT DE CLOPOTUL BISERICII

0

Indiferent de rezultatul alegerilor din noiembrie, Traian Basescu si-a asigurat permanenta la Palatul Cotroceni. Numele sau va dainui in veac pe acolo, adinc scrijelit cum este pe noul clopot al bisericii ctitorita de Serban Cantacuzino si refacuta sub domnia presedintilor postdecembristi Ion Iliescu si Traian Basescu.

Din punct de vedere strict istoric, biserica din curtea Cotroceniului a fost construita, din vointa lui Serban Cantacuzino, in 1679, demolata in 1984 – ca urmare a avariilor suferite in timpul cutremurului din 1977 – si reconstruita, pe vechile fundatii, incepind din 2003. Politic vorbind, sfintirea constructiei taman acum, in preajma campaniei, i-a slujit de minune actualului sef al statului, Traian Basescu, care a imbinat fericit piosenia prezidentiala cu evlavia electorala a candidatului cu acelasi nume. Nemultumit probabil doar cu alaturarea lui preafericitelor capete ale Bisericii Ortodoxe Române (slujba a fost oficiata de mai multi reprezentati ai BOR, in frunte cu Patriarhul Daniel) si cu rituala baie de multime asigurate, ieri, de sfintirea noului lacas, Traian Basescu si-a pus numele pe imensul clopot de o tona – fabricat in Maramures si actionat automat de un ceas atomic de linga Frankfurt: “Cu binecuvintarea Prea Fericitului Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române si din initiativa domnului Traian Basescu, Presedintele României, s-a faurit acest clopot pentru Biserica Palatului Cotroceni, fosta ctitorie a Domnului Serban Cantacuzino”. Asa stind lucrurile, se poate spune ca toti presedintii vor fi bintuiti, de acum incolo, de Basescu, numele acestuia fiind “vinturat” ori de cite ori va bate clopotul. Cunoscind interesele actualului sef al statului, mesajul real ar fi: “cu ajutorul Bisericii si al românilor nauciti de criza si scandal, domnul Basescu sa fie binecuvintat cu un nou mandat”…

Adrian Mutu a plecat de la Belgrad farar sa anunte!

0

*FRF ia in calcul posibilitatea de a nu-l mai chema niciodata la nationala pe atacantul Fiorentinei*

Despre Adrian Mutu, revenit ca titular la echipa nationala din martie a.c, chiar de la partida tur contra Serbiei, se spune ca nu va mai pupa convocarea la prima reprezentativa niciodata. Asta pentru ca atacantul Fiorentinei, autorul unui meci execrabil la Belgrad, a parasit delegatia tricolora imediat dupa incheierea jocului de pe arena „Steaua Rosie” fara sa anunte pe nimeni. Mutu a primit un cartonas galben in prima repriza a meciului cu Serbia si a devenit suspendat pentru ultimul joc din preliminarii, cel cu Feroe, programat miercuri la Piatra Neamt. Sint voci care afirma ca oficialii FRF au luat foc in momentul in care au realizat ca „Briliantul” si-a facut bagajele in vestiar si a plecat de la Belgrad fara sa-si ia nici macar „la revedere”. Mai grav este zvonul potrivit caruia Mutu a cautat sa primeasca avertisment din partea arbitrului Kapitanis tocmai pentru a nu mai juca impotriva feroezilor. Ciudat este ca, desi suspendat ca urmare a cartonasului rosu primit in finalul jocului cu Serbia, capitanul Cristi Chivu s-a intors la Bucuresti impreuna cu echipa.

30 – de ani are Adrian Mutu. In mod normal, atacantul român mai poate evolua la nivel inalt cel mult patru ani de acum inante.

Liga 1 nu mai este in stare sa transfere un international român in campionatele de top ale Europei. In mercato din vara acestui an, cel mai importanta tranzactie l-a vizat pe stelistul Dorin Goian, cedat la modesta US Palermo, pentru 2 milioane de euro.

Alti doi internationali, Alex Bourceanu si Vasile Maftei au reprezentat transferurile verii in Liga 1, fiecare fiind vindut/achizitionat cu suma de 700.000 de euro.

Fotbalistul român nu poate trai fara escapade mondene, orgii bahice sau sexuale.

Niciuna dintre cele cinci echipe românesti prezente in editia 2009-2010 a cupelor europene (Unirea Urziceni in grupele UEFA Champions League / Dinamo, Steaua, FC Timisoara, CFR Cluj in grupele Europa League) nu este creditata cu sanse sa ajunga in primavara europeana.

Pe 1 octombrie 2009, formatiile românesti angrenate in cupele europene au izbutit doar doua puncte din 15 posibile, marcind un singur gol si incasind sase.

Cluburile de traditie ale României, Steaua Bucuresti si Dinamo Bucuresti sint macinate de megascandaluri interne. Ambele si-au demis antrenorii dupa doar citeva etape. Campioana Urziceni are restante salariale fata de jucatori, vicecampioana Timisoara a devenit tinta mafiei pariurilor, iar Rapid, liderul din acest moment al Ligii 1, a fost scos la mezat.

Steaua si Dinamo sint in conflict deschis cu suporterii, situatia din Ghencea devenind deja ireparabila. Patronul Gigi Becali este contestat vehement atit de suporteri, cit si de fostele glorii. Prin anularea abonamentelor la peluze, Becali a deschis frontul unei veritabile lupte de gherila.

Nationala de tineret a României a fost ridiculizata vineri seara, la Riga, de catre selectionata similara a Letoniei. Gazdele s-au impus cu 5-1, intr-o partida contind pentru preliminariile Campionatului European Under 21.

0-5 cu Serbia reprezinta cea mai rusinoasa infringere a nationalei de fotbal in ultimii 26 de ani. Precedentul esec usturator a avut loc in 1983, la Wrexham, cind „tricolorii” au cedat cu 0-5 intr-un amical cu Ţara Galilor. Echipa era antrenata si atunci de un Lucescu.

Cu o etapa inaintea finalului preliminariilor World Cup 2010, nationala României are acelasi numar de goluri incasate precum reprezentativa Insulelor Feroe. In noua jocuri, echipa noastra a incasat 17 goluri: opt de la Serbia si cite trei de la Lituania, Franta si Austria.

Acest 0-5 de la Belgrad este cel mai scandalos rezultat inregistrat de echipa României, intr-un meci oficial, de la rusinea de la Zurich (1967), cind Elvetia a invins cu 7-1, in preliminariile C.E.

Generatia lui Chivu si Mutu ramine cu o singura calificare la un turneu final, respectiv Euro 2008. Capitanul nationalei nu are cu cine, iar „Briliantul” nu mai are chef. Viitorul primei reprezentative suna groaznic, pentru ca generatia lui Costea, Zicu si Cristea este si ineficienta, dar si labila din punct de vedere psihic.

In România, scolile de fotbal se numara pe degete si produc foarte putini fotbalisti de soi. „Lupii tineri” se transforma rapid in „legume” la impactul cu celebritatea – vezi cazurile Torje, A.Ionescu, Ochirosii sau M.Costea

Fotbalul românesc nu beneficiaza de tehnicieni de rasa. Ne mintim singuri cu „valori” precum Sabau, D.Munteanu, V.Moldovan, Grigoras, Neagoe sau Lacatus. Hizo, Florin Marin, Ion Marin, Stoichita, Cirtu sau Halagian sint depasiti, iar antrenorii straini (Bergodi, Bonetti, Conceicao, Napoli), niste aventurieri.

Nationala de fotbal a României nu va participa la Campionatul Mondial – editia 2010, iar la tragerea la sorti pentru preliminariile Euro 2012, „tricolorii” vor fi azvirliti in urna a treia valorica, diminuindu-si considerabil sansele de a participa la Europeanul gazduit de Ucraina si Polonia.

Odihneste-te in pace, nationala!

0

SERBIA – ROMÂNIA 5-0. Goluri: Zigici ’37, Pantelici ’50, Kuzmanovici ’78, M.Jovanovici ’87, ’90. Eliminat: Chivu ’85.
Serbia: Stojkovici – Ivanovici, Vidici (’73 Subotici), Lukovici (’46 Dragutinovici), Kolarov – Stankovici, Milijas (’64 Kuzmanovici), Krasici – M.Jovanovici, Zigici, Pantelici.
România: D.Coman – Maftei, M.Radoi, Chivu, Rat – D.Varga, Apostol, Ghioane (’59 D.Goian), Ad.Cristea – Mutu (’75 A.Cristea), Marica (’59 G.Bucur).

O tara sfisiata de razboaie si dezintegrata teritorial poate renaste mai repede decit fotbalul românesc pus la dospit si cocolosit in linistea democratiei post-decembriste. Cind pierzi cu 0-5 la Belgrad, pe un stadion care a imprumutat un nume brazilian („Maracana”), ai senzatia ca nu poti invinge Serbia nici daca joci 10 meciuri consecutive, oficiale sau amicale. România a ajuns sa viseze turnee finale de Cupa Mondiala, iar vecinii nostri incep sa le insire in CV-ul unei nationale renascute din propria-i cenusa. Aproape ca nici nu mai conteaza de ce s-a ajuns in aceasta situatie, cauzele pot fi gasite in dezinteresul si nesimtirea jucatorilor, amatorismul conducatorilor si antrenorilor din campionatul intern, insa efectul ramine acelasi: simbata, echipa de fotbal a României si-a dat obstescul sfirsit, dupa o lunga suferinta pricinuita de lipsa valorii. Fie-i tarina usoara!

*1, 2, 3, 4 … frina, ba!*

Cind au inceput sa inscrie, in minutul 37, sirbii au uitat sa mai puna frina. Elevii lui Antci au marcat in poarta lui Coman din toate pozitiile:
1-0: Zigici trimite mingea in poarta, cu capul, din cornerul executat de Krasici.
2-0: Pantelici alunga emotiile in minutul 50, dupa un contraatac scurt pe doi.
3-0: Kuzmanovici finalizeaza o actiune ca la antrenament: centrare Ivanovici, Zigici prelungeste cu capul pina la Pantelici, acesta scoate in spate la Kuzmanovici, iar tabela se modifica dupa „latul” pus de jucatorul lui Stuttgart.
4-0: Jovanovici suteaza de la 17 metri, balonul intra in poarta.
5-0: Copie fidela a golului patru, tot cu atacantul lui Standard Liege in prim-plan.

La primul meci in care a putut conta pe Adrian Mutu, selectionerul Razvan Lucescu si-a pus sperante in vedeta Fiorentinei, crezind ca „Briliantul” va aduce un suflu nou in jocul tricolorilor, ceva diferit de ofensiva apatica vazuta cu Austria, ca sa nu mai pomenim de Franta. Numai ca Mutu – altfel, un fotbalist tot mai plictisit de echipa nationala – a facut tot posibilul sa scape repede de „dubla” cu Serbia si Feroe. N-a reusit in primul sfert de ora, la cotul aplicat in figura lui Vidici, insa si-a rezolvat problema pina la pauza, cind a sutat in minge dupa fluierul arbitrului Costas Kapitanis, primind un cartonas galben. De ajuns pentru a fi suspendat in vederea urmatorului joc, cel cu Feroe, de la Piatra Neamt. Apatic in joc, Mutu n-a avut chef nici de declaratii de presa. Dupa meci, vedeta Fiorentinei a rostit citeva propozitii mai scurte decit sprinturile facute pe teren: „Este frustrant sa fii vecin in clasament cu nationala Insulelor Feroe, nici nu-mi vine sa cred ce-am ajuns. Ma simt umilit, nu rusinat!”. In final, si-un mesaj de sustinere pentru selectioner: „Nu este vina lui Razvan, ci doar a noastra”.

„Daca stii ca ai gresit inaintea meciului, trebuie sa iti dai sufletul pe teren, nu sa cauti cartonasul galben ca sa nu joci in urmatoarea partida”. – Dumitru Dragomir

*Mutu, inlocuit cu Mazilu*

Razvan Lucescu l-a convocat, ieri, pe Ionut Mazilu in locul suspendatului Adrian Mutu, atacantul formatiei Arsenal Kiev sosind, aseara, in cantonamentul tricolorilor de la Mogosoaia. In alta ordine de idei, Tiberiu Ghioane este indisponibil pentru jocul de miercuri, suferind o leziune la piciorul sting in partida cu Serbia.

*Razvan si seara „timpita”*

Selectionerul României are o explicatie pentru rusinea de la Belgrad: „A fost o seara timpita”. Pentru Razvan Lucescu, „jucatorii parca au innebunit, si-au pierdut capul dupa golul doi marcat de sirbi”. Explicatia antrenorului echipei nationale se bazeaza pe modul in care tricolorii au stiut sa gestioneze momentul de dupa reusita lui Pantelici: „Am pierdut mingea cu mare usurinta la mijlocul terenului, iar apoi, parca innebunisem. In ultimele cinci minute, in conditiile in care eram in 10 oameni, noi faceam pressing la centru, de parca am fi putut sa mai inscriem trei goluri. Asa a fost sa fie, o noapte timpita din toate punctele de vedere”.

*Urna a 3-a valorica scrie pe noi*

Incredibil, dar esecul de la Belgrad a dus România pe primul loc intr-o grupa: cea a coeficientilor echipelor nationale. Dupa 0-5 cu Serbia, tricolorii sint lideri in urna a 3-a valorica pentru viitoarele preliminarii, ceea ce inseamna ca vom avea parte de adversari peste cei intilniti in actuala campanie. Exista o sansa infima de revenire in grupa a doua valorica. Trebuie ca Israel si Slovacia (principalele adversare pentru grupa a 2-a valorica) sa nu cistige meciurile pe care le au de disputat miercuri, cu Elvetia, respectiv Polonia, ambele in deplasare. Daca, totusi, fie Israel, fie Slovacia vor invinge, atunci depindem de partida Irlandei cu Muntenegrul, in care britanicii nu trebuie sa triumfe.

*Selectionerii „Lucescu”, abonati la 0-5*

La fel ca tatal sau, Razvan Lucescu a bifat un 0-5 pe banca tricolorilor. Ultimul esec la acest scor data din 1983, la Wrexham, in Ţara Galilor, cu actualul antrenor de la Sahtior la cirma nationalei, intr-un meci amical. Daca vorbim de umilinte in jocuri oficiale, atunci trebuie sa cautam acel 1-7 cu Elvetia, de la Zurich, din 1967, cind România (cu Mircea Lucescu pe teren) se facea de ris in preliminariile Campionatului European.

*Cele mai rusinoase infringeri din istoria nationalei*

Budapesta 1948: Ungaria – România 9-0 (Campionatul Balcanic si al Europei Centrale)

Beuthen 1942: Germania – România 7-0 (amical)

Cluj-Napoca 1923: România – Cehoslovacia 0-6 (amical)

Paris 1924: Olanda – România 6-0 (Jocurile Olimpice)

Stockholm 1935: Suedia – România 7-1 (amical)

Frankfurt 1940: Germania – România 9-3 (amical)

Madrid 1962: Spania – România 6-0 (preliminarii CE)

Zurich 1967: Elvetia – România 7-1 (preliminarii CE)

„Lipsa totala de motivatie, de mindrie nationala, de onoare din partea tuturor celor care au fost pe teren. Sase ani de acum incolo sa ne luam «la revedere» de la orice calificari. Nu inteleg indolenta unor jucatori, dar poate ca Razvan Lucescu a gresit, lasindu-i prea liberi”. – Mircea Sandu

„Se mai pot accepta infringeri, anumite lucruri, dar, pina la urma, trebuie sa ai o atitudine. Pe viitor, Razvan Lucescu va schimba foaia cu cei care ii creeaza probleme si nu va mai accepta asemenea lucruri. Inteleg ca nu a fost un meci cu miza, dar sa pierzi in halul asta…”. – Ionut Lupescu

„Sint curios daca si jucatorilor le este rusine. Stiu ca sint unii care au cautat cartonasele, altii care n-au alergat pe teren. Insa nu trebuie sa ii cerem demisia selectionerului, el a fost angajat pentru viitoarea campanie de calificare, atunci va raspunde de rezultate”. – Dumitru Dragomir

„Avem doar trei, patru jucatori care evolueaza in campionate puternice; in rest, ne bazam pe tot ce poate sa ofere Liga 1. Ramin la parerea ca Maftei nu este jucator de nationala, in cazul lui vorbim despre niste sentimentalisme care nu trebuie sa isi aiba locul. Dar nici Lucescu nu avea prea multe solutii”. – Cornel Dinu

„Serbia a facut un meci fantastic cu România si s-a calificat la Cupa Mondiala. Zigici, Kuzmanovici, Pantelici sau Jovanovici parca au fost in transa si au lovit crunt România. La 2-0, sarbatoarea putea incepe. Dar a urmat dansul vulturilor. Românii au capitulat definitiv, Serbia a continuat sa atace. România pleaca cu un gust amar de la Belgrad” – Sportske

„Serbia a darimat România, 5-0!” – Blic

„Un succes magnific, intr-o atmosfera ireala”. – Vecernje Novosti

„Stralucitoarea echipa a Serbiei aprinde artificiile! Fabulos! 5-0 cu România”. – B92

*Argentina tremura, 19 tari sarbatoresc*

Daca Argentina lui Diego Maradona inca mai tremura (meci decisiv miercuri, cu Uruguay), 19 echipe nationale au obtinut, deja, biletele pentru Africa de Sud.
Zona Africa: Africa de Sud (tara organizatoare), Coasta de Fildes, Ghana
Zona Europa: Olanda, Anglia, Spania, Germania, Italia, Serbia, Danemarca.
Zona America de Sud: Brazilia, Paraguay, Chile
Zona Asia: Coreea de Sud, Coreea de Nord, Australia, Japonia
Zona Concacaf: Mexic, SUA.

*Rezultate inregistrate simbata in preliminariile Cupei Mondiale/ zona Europa*

Grupa 1: Danemarca – Suedia 1-0, Portugalia – Ungaria 3-0.
Grupa 2: Luxemburg – Elvetia 0-3, Israel – Moldova 3-1, Grecia – Letonia 5-2.
Grupa 3: Cehia – Polonia 2-0, Slovacia – Slovenia 0-2.
Grupa 4: Finlanda – Ţara Galilor 2-1, Rusia – Germania 0-1, Liechtenstein – Azerbaidjan 0-2.
Grupa 5: Estonia – Bosnia 0-2, Belgia – Turcia 2-0, Armenia – Spania 1-2.
Grupa 6: Belarus – Kazahstan 4-0, Ucraina – Anglia 1-0.
Grupa 7: Austria – Lituania 2-1, Serbia – România 5-0, Franta – Feroe 5-0.
Grupa 8: Muntenegru – Georgia 2-1, Cipru – Bulgaria 4-1, Irlanda – Italia 2-2.

*Tineretul: 1-5 in Letonia. Juniorii: 0-3 in Scotia*

Weekend-ul a aratat nivelul exact la care se afla fotbalul românesc, iar imaginea este una apocaliptica: 13 goluri incasate de echipele nationale si doar unul marcat! Vedetele din Liga 1 (toate „starurile” Craiovei, plus implanturile dinamovisto-rapidisto-steliste) s-au facut de rahat in Letonia: scor 1-5. Nici juniorii nu sint mai breji, nationala Under19 fiind surclasata la scor de forfait (0-3) de Scotia.

Angela Gheorghiu si Roberto Alagna, poveste cu final asteptat

0

Angela Gheorghiu s-a saturat de insinuarile sotului, potrivit carora desi s-au separat de doi ani soprana nu concepe sa divorteze, si a iesit la atac in mod public. Astfel, vedeta internationala a vorbit pe larg, intr-un comunicat de presa, despre problemele din casnicie, anuntind official ca a depus cererea de divort. „Angela Gheorghiu declara ca in ultimii doi ani a trait separata de Roberto Alagna. Desi a incercat sa acorde inca o sansa casniciei lor, nu a reusit. Cu citeva luni in urma a intentat divortul, asteptind acum finalizarea acestui demers. Doamna Gheorghiu intelege ca Roberto Alagna este iritat din cauza acestei situatii. In ceea ce o priveste, Angela Gheorghiu doreste sa isi traiasca mai departe viata in liniste si demnitate”, se arata in comunicatul Biroului de presa al sopranei Angela Gheorghiu. Reactia cunoscutei soprane vine in urma declaratiilor pe care sotul ei, Roberto Alagna, le-a facut, in presa straina, referindu-se la viata cuplului si la decizia lor de a se separa. Tenorul francez de origine italiana Roberto Alagna a declarat intr-un interviu acordat ziarului francez Le Figaro ca el si sotia sa s-au separat, decizie care il face „senin si multumit”. Pe de alta parte, acesta declara ca „Angela (Gheorghiu, n.r.) nu vrea sa auda de divort”. „Vom vedea. Important este ca ea sa fie fericita si sa aiba forta de a urca pe scena”, a adaugat Roberto Alagna, in interviul din Le Figaro. Totodata, intr-un interviu acordat ziarului britanic The Independent, Roberto Alagna a declarat ca, in continuare, el si sotia sa nu isi mai vorbesc, adaugind insa ca o va iubi mereu. De cealalta parte, Angela Gheorghiu a spus intr-un interviu, publicat in septembrie, tot de The Independent, ca Roberto Alagna este gelos din cauza noii colaborari a sotiei sale cu tenorul german Jonas Kaufmann. „Am inceput sa cint cu altii si in mintea lui Roberto e gelozie. Sint o buna colega, incerc sa il sustin. Dar in acelasi timp sint o cintareata de opera si vreau un rezultat bun cu toata lumea – daca altii vor sa cinte cu mine, incerc sa le ofer acelasi lucru”, a spus soprana.

“In puii tai”, Bendeacule, esti bun!

0

Odata cu debutul show-ului “In puii mei”, de la Antena 1, oricine si-a putut da seama ca Mihai Bendeac ramine, fara niciun dubiu, numarul 1 in materie de umor. In timp ce fostii sai colegi de la “Mondenii” (Prima TV) isi cauta nervul pierdut, esuind intr-o lalaiala interminabila (in aceeasi tonalitate plictisitoare cu jumatatile de Divertis, de la Pro TV), Bendeac isi pastreaza scapariciul obisnuit, aducindu-si aliati de calitate si propunind teme care ne ustura pe toti: imbecilitatea in trafic, nesimtirea generalizata, tiganeala, falimentul scolii românesti, legalizarea prostitutiei si a drogurilor. Bendeac si-a reluat personajele care l-au consacrat. Am vazut-o pe Naomi conducind masina prin curtile oamenilor, pe Basescu, pledind pentru oficializarea bordelurilor si montarea contoarelor pe mijloacele de productie ale prostituatelor, pe Solcanu facind pe nebunul, pe Chilian, satirizind mitocania care face de ris România, pe Giovanni Becali, “distins”, cum il stim, pe Nati Meir in toata splendoarea ridicolului care il caracterizeaza. Monica Anghel – vizibil subtiata in urma efortului intens pe care il presupune un show bun – a fost profesoara care primeste inspectia ministrului Boc (formidabil piticul care il interpreteaza si pe Irinel Columbeanu!), intr-o clasa de neispraviti, drogati, semianalfabeti, in care, singura eleva care invata de-adevaratelea merita sa fie pusa la colt. Minunata este si micuta cintareata Madalina Lefter, care asigura intermezzo-ul muzical intre scenete (cu amendamentul ca ar trebui sa se renunte la tinutele de diva adulta). Deocamdata, Bendeac ii cam eclipseaza pe colegii sai care debuteaza in show (Serban Pavlu, Alice Salceanu, Adina Perjoiu, Emanuel Pirvu) dar, de indata ce va trece de perioada de rodaj, echipa se va omogeniza, iar “incepatorii” in domeniu isi vor lua avint in crearea unor personaje la fel de viguroase ca ale lui Bendeac. Se va alege, intre timp, si publicul show-ului pentru ca, deocamdata, cei care se simt cu musca pe caciula (manelisti, cocalari, ignoranti) nu se declara prea incintati sa se vada caricaturizati la televizor. Pe scurt, “In puii mei” are toate sansele sa se dezvolte vertiginos, indreptindu-se spre virful topului consacrat emisiunilor de divertisment TV.

Premiul lui Obama, o palma pentru Clinton

0

Virfurile Partidului Democrat din SUA nu-si ascund satisfactia: in opinia lor, Premiul Nobel pentru Pace, primit de presedintele Obama, nu poate fi nimic altceva decit o „palma morala” data de Institutul Nobel din Oslo „presedintelui cowboy” George W. Bush. Numai ca, oricit l-ar detesta democratii pe „Bush nr. 43”, tinta loviturii – pentru ca este mai mult decit o palma – pare a fi mai degraba fostul presedinte democrat William Jefferson Clinton, care a intrat in istorie pentru „distractiile sale” din Biroul Oval (in compania Monicai Lewinsky) si pentru eforturile facute in directia obtinerii Premiului Nobel pentru Pace. Pentru ca nu Bush Junior, ci Clinton este cel obsedat de acest premiu… El este cel care a creat Initiativa Globala Clinton, o fundatie care se ocupa de absolut orice, incepind cu SIDA si terminind cu incalzirea globala. Tot el s-a dus la Phenian, pentru a le elibera pe jurnalistele americane Laura Ling si Euna Lee din captivitatea nord-coreeana. Si tot Bill Clinton s-a deplasat in Haiti, in calitate de trimis special al ONU… Ba chiar si razboiul din fosta Iugoslavie a fost declansat de Clinton in numele eliberarii albanezilor kosovari de sub „opresiunea sirbeasca”… Dar cea mai buna dovada ca lovitura si-a atins tinta este tacerea. In timp ce sotia sa, actuala doamna Secretar de Stat Hillary Clinton, l-a felicitat imediat pe Obama, Bill Clinton a tacut chitic.
Nu au tacut insa disidentii chinezi, care sustin ca Obama nu merita acest premiu, intrucit nu a facut nimic pentru respectarea drepturilor omului – mai ales in China, unde regimul comunist de la Beijing ignora „cu gratie” acest concept. Si alaturi de disidentii chinezi, o multime de internauti, care au ajuns si ei la concluzia ca „Premiul Nobel pentru Pace a devenit o mascarada”. Ca dovada, nemultumitii dau doua nume: Adolf Hitler, nominalizat in1939, si Mahatma Gandhi. Caruia premiul i s-ar fi cuvenit din plin, dar nu l-a primit.

De fapt, unde e incalzirea globala?

0

Adeptii teoriei incalzirii globale provocate de om (prin poluare) trec sub tacere faptul ca, de zece ani, temperatura medie globala nu creste, ci scade. De fapt, cel mai calduros an nu a fost nici acesta, nici anul trecut si nici 2007, ci 1998. Ce e drept, e drept: in ultimele doua decenii ale secolului XX, clima s-a incalzit vizibil. Scepticii considera insa ca fenomenul este mult mai complex decit sustin adeptii incalzirii globale si ca evolutia climei terestre este ciclica. Mai exact, ca incalzirea globala este provocata, de fapt, de o crestere a activitatii solare, fenomen care are o anume ciclicitate. Astfel de temperaturi ridicate au mai fost inregistrate in urma cu un mileniu, in epoca in care vikingii au colonizat Groenlanda, pe care au abandonat-o la inceputul secolului al XV-lea, cind a inceput „mica glaciatiune” care a durat pina la sfirsitul secolului al XVIII-lea. Un alt argument al „scepticilor” este asa-numitul „ciclu termic al Pacificului”, ale carui ape, in momentul de fata, se racesc progresiv. Dupa cum se stie, oceanele Terrei actioneaza ca niste acumulatoare de caldura, iar cind acestea se racesc, urmeaza si o perioada de racire a climei.
In loc de incheiere, va semnalam una din multele ironii ale sortii pe aceasta tema. Alta decit faimoasele geruri care au dat peste cap nu o data conferintele lui Al Gore pe tema incalzirii globale. John Holdren, consilierul pe probleme stiintifice al Casei Albe, inainte de a deveni un adept convins al teoriei incalzirii globale, sustinea cu totul altceva. In 1971, acelasi John Holdren prezicea ca in 2020 va incepe o noua epoca glaciara, in care vor muri peste un miliard de oameni. De foame.

„Black Barbie” se re-africanizeaza

0

In anul 1968, compania Mattel a creat-o pe Christine, o „varianta neagra” a binecunoscutei papusi Barbie. De atunci incoace, criticile facute in numele „corectitudinii politice” nu au contenit. Adeptii afrocentrismului – care au criticat-o si pe Michelle Obama ca la ceremonia de inaugurare a sotului s-a imbracat „ca o femeie alba”, in loc sa poarte costum traditional african (uitind ca fosta domnisoara Michelle Robinson s-a nascut la Chicago, nu in Kenya, precum tatal presedintelui) – au sustinut timp de patru decenii ca papusa Christine nu este decit „miniatura unei fete albe care a fost data cu vopsea neagra”. Pina la urma, au aparut si Grace, Kara si Trichelle, niste papusi mai „africanizate” decit Christine, create de Stacey McBride-Irby, o designera de culoare (pardon, afro-americana!) angajata a companiei Mattel. Nici Stacey McBride-Irby nu a fost scutita de probleme, majoritatea provocate de parul creatiilor ei. Sa fie lung si drept sau scurt si cret? Inutil de spus, adeptii corectitudinii politice prefera a doua varianta…